oameni/ manifest

înainte să se întâmple toate astea
cu doar câteva clipe înainte
un elefant cam cât un vagonas cu ciorba mi-a spus
mâine soarele va răsări special pentru tine

au trecut de atunci şase săptămâni şi jumătate
soarele e același
am înţeles ieri ceea ce mi-a spus elefantul
mâine voi înţelege încă o dată
poimâine încă o dată

înainte
un microfon stricat îmi atârna deasupra capului
oamenii aşteptau să le spun ceva util
o vorbă deşteaptă pe care să o poată lua cu ei până la staţia
următoare dar am tăcut cât am putut de mult
şi niciunul n-a zis nimic
nu m-a certat nimeni
m-am ridicat pur şi simplu şi am ieşit de acolo gândindu-mă
la elefantul meu cât un vagonas și ceva
la cocoşul căruia îi venise cineva de hac tot în aceeași perioadă
ştiind că fiecare frică îşi are leacul şi că iubirea îi va spăla pe toţi inclusiv pe mine

audioPOEM pentru alcoolici - Ion Mureșan

https://soundcloud.com/cristian-emanuel-opris/audiopoem-pentru-alcoolici-ion-muresan

ar fi bine să nu citești

poezie nocturnă
bagă mâna-n urna mă găseşti acolo
ăsta e de fapt sfârşitul universului
am primit un mesaj de amor te superi
schimb şoselele gazelele se uită cruciş
gicu calibru
you should kill my fear with a shotgun
poezie pentru wiliam şi celelalte nevertebrate
iar cine nu-nţelege o să-ntealeaga ca şi cum
n-ar mai fi nevoie să mă repet
pesmet am glumit nu-mi place să pesmetu
ador pesmetu' nu-mi place pesmetu' orezu'
şi altele o mie şi una de porţi la care bat şi mi se deschide
adun cărbuni ca dex-u
ediție postum nu 98
să-şi bage toţi rinocerii botu-n ce fac io
în ce zic io
în ce cred io despre toate astea

noaptea

mă pierd pe strada ta mă uit la stele ca un prost
luna mă vede pune masa o-scuip şi plec că n-are rost
ea nu mă crede crede că nu m-am schimbat ţin post
se uită iar mă ştie pe de rost om fără rost

mă lovesc de coliviile din debara
mă uit la mine dar o văd încă pe ea ce glumă chioară
sunt tot eu două perechi de aripi mari aceeaşi scară
acelaşi mim mă-mpinge pari îngrijorat afară ninge

îl fixez mă ceartă nu mai plânge caii mor când vor
hai să plecăm şi să-i lăsăm aici cobor
îmi iau covorul să mă ducă departe
unde zilele-s nopţi şi nopţile-s aparte

mă asculţi nu mai am voce vrei să scriu nu mai am pene nici cuvinte nici antene dacă vrei să nu mă sting
adu-mi o floare o lumânare nu glumesc poeţii nu glumesc
eu nu-s poet chiar nu glumesc eu nu-s bărbat chiar nu glumesc ieri am văzut două balene nu glumesc
mai lasă-mă puţin mă mai gândesc tu mă goneşti eu mă feresc

şi azi mă pierd pe strada ta mă uit la stele ca un prost
luna mă vede pune masa crede c-are rost
astăzi mă crede pe cuvânt
se uită iar mă ştie pe de rost om fără rost om fără rost om fără rost om fără rost

două audiopoeme citite de Ioana Nițulescu

Voce: Ioana Nițulescu
Versuri: Cristian-Emanuel Opriș
Imagine: http://bizriart.deviantart.com/art/Boat-208298781
--
3 decembrie 2012

testament

patefon moarte pardon deci ce se-ntâmplă cu viaţa
am plecat într-o noapte dar m-am întors dimineaţa
tu nu mai erai am rămas doar eu şi speranţa
o farfurie cu lapte cântărindu-mi singur prestanţa

nu-i vina mea că ştiu să scriu cu mâna stângă ce-i asta
o poezie pe care n-o veţi citi cu ochi buni şi basta
dacă n-am să mai scriu să ştiţi că s-a dus toată pasta
sau m-am înţepat în inimă cu un stilou străin calmaţi-vă n-o să scriu despre asta

număr până la trei mă-ntorc cu spatele-mi măsor banda
îmi zic de mâine va fi bine numai că şi ieri am zis asta
cine ştie de ce ţi-ai luat rucsacu' şi geaca
şi-ai plecat urgent pe planeta de lângă cu barca

hai gata nu plâng s-au aruncat toţi peste diguri
îmi pun dragostea-n cui mă-ncui în casa stau singur
nu vreau compasiune nici bucurie din plicuri
vreau să ştiţi c-atât timp cât am fost aici n-aţi fost singuri

rahova -dedicat-

a scris o poezie şi vine să ne spună nouă cum e viaţa
nouă bietul de el
ne zice despre spitale (şi) despre maică-sa
ne înduioşem ce să facem
noi nu prea scriem poezii
avem un coleg în celula paişpe
îi scrie prietenei lui viitoarei lui soţii
bine gagica nu-l mai vizitează demult
iar el nu mai vorbeşte cu nimeni

aproape cu nimeni

salută gardienii şi cam atât
ştie şi el toată povestea
poate aveţi impresia că pe noi nu ne emoţionează nimic
nişte criminali oameni de nimic
aici avem tot timpul din lume ne gândim
la tot felul de lucruri
s-ar putea scrie cărţi şi aici vedeţi dumneavoastră
e prea puţină lumină prea mult zgomot ne-am obişnuit aici
nu prea e nimic de schimbat toţi ne gândim la cum o să fie afară înţelegeţi?

ca să nu zici că nu zic

mă e frig e drept da' nici să dormi ca o girafă la menopauză
aoleo sună urât nu e despre tine e poezia îmi stă în ceru' gurii ca o lingură
se plimbă singură ia să mai scriu de undeva de sus poate mai picură

copiez din eminescu ăsta nu e eminescu ce crezi tu c-am rămas în o mie opt sute şi ceva
mi-ar plăcea cantacuzino în balon îmi face cu mâna zice să-l salut pe tata
stăpânul tuturor voiajorilor îl salut cum să nu tu aruncă-mi lopata
câteva monezi bacşiş adică ştii tu pe furiş să nu-ţi cadă proteza pardon engleza tu nu ştii engleză
genezaaaaa luna seamănă c-o stea în formă de
imensă bucurie le-ai făcut părinţilor mei lăsându-te de fumat au aflat au aflat cu toţii
io vorbesc io aud amanda zilelor noastre singure suntem tot noi, roboţi îndrăgostiţi

ceva ce pare să ne semene cana asta pe care-mi scriu numele pe frigider
să nu uiţi să-ţi iei dicţionarul fularul şi mănușile
hai gata poezia-şi închide uşile

punct.

partaj b

dacă oraşul ăsta nu ar fi atât de departe ţi-aş mai cere o şansă
nu aş şti ce să fac cu ea sau cu tine
cu mine cu mâinile mele cu cerul de deasupra
aş trece pe lângă tine fără să te văd deşi bătăile mi s-ar opri în piept
acum îţi scriu cuvinte pe care nu le mai înţeleg nici eu
sperând să mă ierţi să mă pui înapoi în culcuşul tău
pe care într-o după-masa l-am îmbuibat cu portocale

nu uit niciun miros nicio stradă
îţi rog îngerul să se-ndure de mine
îndură-te, îi spun, încă o şansă şi-ai să fii cel puţin la fel de mare în ochii mei
poeziile se scriu c-o mâna stângă vecinii mă scuipă mă vorbesc pe la colțuri
se întreabă dacă te vei mai întoarce vreodată

nu se va întoarce, fiţi serioşi, oameni buni
terminaţi cu prostiile

2013

cine e cel mai poet mâna sus
dă-mi şi mie două medalii cine ştie când ne mai întâlnim
povestim despre viaţa fiindcă tot ce ne înconjoară e la fel de mare
de tine ne pasă cel mai mult iarna vine tot în perioada asta
moş crăciun vrea să stea acasă zice că anul ăsta nu e pe gustul lui
pentru cine muncim noi, întreabă spiriduşii renii se bucura halesc tot zahăru'
să nu mai ai tu la cafea dimineaţa dino şi prietenii

grădina cu minuni cu cine ţinem în seara asta
vrei să spui că mă iubeşti dar te mai gândeşti totuşi puţin
e o decizie importantă nu o poţi lua cu una cu două tremurul ăsta
mă va lăsa într-un fel şi tot aşa o să ne sunăm de crăciun cine e la telefon
ce factură ce abonament cu nouă mii de minute soţia mea vrea să
divorţăm credeţi că îmi arde de glume nu-mi arde de glume
pe cuvânt în balta asta miroase a iona medalionul de anul trecut
tricoul ăsta nu e mărimea mea şi tot aşa îmi imaginez o nouă dorinţă
două mii treişpe va fi glorios pentru cine merită dar mai ales pentru mine
dar mai ales pentru noi dă-l încolo de divorţ cine-mi mai face
mie de mâncare cine-mi spune poezii la două noaptea pe bune mai bine uite-te-n ochii mei

epitet 3

mare căcat şi cu poezia
ce rost are
dacă şi noaptea pui mâna anapoda peste umărul femeii tale
culegi stângaci zarurile şi speri să-ţi spună şi ea ceva
nu orice
nu oricum
dar ceva

cercul ăsta cu două aripi
ca o femeie frumoasă
un asteroid ce-ţi spune pe nume
şi dup-aia îţi aduce micul dejun
şi e cel mai bun mic dejun
cel mai albastru asteroid

bă, prostule

3:15

carpaţi
zi-mi să zic
aş sparge-o bancă din parcul Carol cu-mâinile-goale

arcul de triumf e la tine acasă/ imediat cum intri, pe dreapta
statuia libertăţii ne aşteaptă lângă o felie de pâine
cu cine ştie

prind iubirea de-o aripă
patefon eşti tu/ dă perna la o parte
trompetă de doi bani

dormi pe preș deși e cam mic deși e cam verde deși e de la tine
ține minte închide ochii închid lumina și mergem
mai

d
e
p
a
r
t
e

rec

azi mi-am vizitat îngerul
avea capul scufundat într-o călimară uriaşă
mâinile înşirate pe lângă corp

inima-mi bătea ca după cel mai mare război
aş fi vrut ca toţi copiii să se întoarcă acasă
râzând

nu te cunosc atât de bine încât să-ţi pot scrie o poezie întreagă
suntem mult prea cuminţi şi e bine aşa
după o operaţie ca asta orice val mai mare de jumătate de metru te poate arunca cât colo

o să trăieşti
o să-ţi construieşti într-o zi o barcă nu prea mare nu prea puternică
atât cât să te ducă mai departe

viza

eu cum mă ştii
de mămăligă
sper să mă halească un delfin

cu fulgi
cu pene
unde-mi sunt aripile, alina

am auzit că au tot felul de diamante înăuntru
nu voi rezista mult
nu va rezista mult

ancora asta vrea să plece cu mine
plâng ea-mi îmi face cadou un telegraf nou-nouţ
o vioară

nu eşti bărbat
toate mamiferele te compătimesc
te primesc înăuntru cu o ospitalitate fantastică

femeile părăsesc sau adoptă un vapor scufundându-se
nu vom şti
probabil niciodată

z. undeva departe

scriu săptămânal o poezie
oricât de mică
în felul ăsta pot bate străzile victorios
cu ochii către cer
fără să cer
fără tine şi totuşi

urmează să ies
oameni de toate vârstele îmi vor spune lucruri nemaivăzute
trăite acolo, departe de patul meu cu două picioare
voi zâmbi gândindu-mă la strofa a treia

vezi tu poezia trebuie să stea în sertar
acolo se simte bine poezia
oamenii nu comunică prin texte
prin substantivul cer aşezat de fiecare dată la început
oamenii vor să-i iei de mână şi să le spui
gata. de azi o să fie ceva mai bine.

inter

plouă-n roma
pandemie de primăvară
poate-ţi mai arăt o veneţie
ecler gastric stelele cad numai atunci când
ştii foarte bine prânzul ăsta o să-mi priască

n-ai gătit tu, nu-i nimic
o caleașcă plină de oameni mă roagă să-i visez
acolo şi-ar putea cere scuze
aproape goi eu o să cer faptele
exponenții unei matematici de soi

inele mai târziu
enumeră-mi doi sudori celebrii şi te las să-mi pui mâna pe umărul drept
urcă-te în barca asta.
acum aşteaptă.


cineva va veni să numere împreună cu tine.

i. a doua Rocadă

ţi-am scris o poezie
am uitat-o acasă
a mâncat-o unul dintre căţei
am doi îi cheamă
1 şi 2
plâng unul după celălalt şi se bucură în fiecare dimineaţă
văzând că se trezesc tot acolo

văzând că mă trezesc tot aici iau câteva notiţe
o să le pierd o să mă pierd
o sărbătoare că asta
campanie colaterală a omului cu braţele atârnând
cântând din toate buzunarele

o îmbrăţişare întârziată o să ne-omoare ioana
şi câte şi mai câte pe nouă mai
un turban un telefon în hohote ne vedem mâine
ne vedem mâine pentru că o să plouă
două jucării stricate omul bun acum comandaţi

nu-i nimic ne pupam după aia
cred că Alinei îi place de tine poezia
e un bol cu lapte în care poţi să pui ce vrei tu
ai
mare grijă să nu se răcească

i. cuvânt înainte

portret în treizeci de minute
cascada niagara daţi-mi şi mie două porţii
mi-am uitat seiful acasă
cifrul e simplu viitor anacronic fiecare cu jucăriile lui
mă uit la mâinile tale sunt aşa cum ar trebui
pe tine nu par să te deranjeze ochii mei
am multe-n cap şi-o cămaşa ce nu-mi vine bine
trag de mâneci să mă ducă departe
cineva nu mai vrea să plece nouă nu ni se pare normal

văd semne de circulaţie un-loc-să-ajung
sărutul ăsta a fost de-ajuns
scoicile levitează când vor ele oamenii
se iubesc când vor ei
scriu cu două beţişoare chinezeşti mănânc o dată pe zi
n-o să ştie nimeni că sunt aici

injurii din Cambodgia

r JGHRBN LVB ,SMFNXVDCV
ahgjwrn \sgbk sbskbbjsnj
alienaţi cu toţii
în fata piramidelor
nu ne-ntrebăm nu ne-nchinăm
de aici şi până mai departe distanţe infinite sau ce contează
clipim de fiecare dată la fel
de fiecare dată vedem altceva înţelegem la fel de puţin
preşedinţi din lumea-ntreagă încă puţin
canabis ca o zebră diazepam după cifra patru
mohamed mă visează îi închid uşa-n nas îi zic rămâi aici singur şi gândeşte-te
farmece andreea farmacia asta o să ardă la fel ca noi
mi-am făcut norma pe săptămâna trecută
o să calc patru compozitori cu maşina de cusut
cum o să-mi dau seama care-i drumul spre casa de zahar dacă
mi-ai uitat dioptriile pe canapea

cum piramidele renasc din ele însele
cum tata ne iubeşte pe toţi la fel
întârziem țipăm
ne-a intrat ceasul biologic la apă
zidul chinezesc din vatra dornei birtul doamnei în vişiniu
vulpi violuri panglici albastre
ca şi cum te-ai uita în ochii mei
şi m-ai întreba ce faci tată
cercul ăsta e plin de scame
sigmund

14

it's time to be myself
ultime cuvinte ale radioului din oraş
pe gât în sus îmi creşte un măr verde
mare cât capetele părinţilor puse la un loc

aş fi vrut să jucăm partida asta în alte condiţii
încă nu am nimic de oferit în afară de mine
sunt clopotul tăcut din tablourile suprarealiste bat politicos
plângând acelaşi la uşa ta
un Iisus de lemn cocoţat pe mii de porumbi
ascuns de orice altă pereche de ochi

aşteptând să se facă lumină îngân
trebuie să mă fac mare
twain, povestea ta mă va urmări toată viaţa
coperţile tale verzi ca o mlaştină din care eu şi bunica nu mai putem ieşi

Trecerea

Adormisem cu inima strânsă, deloc împacat cu mine, cu gând la toate momentele rămase nerezolvate, la toate umbrele pe care credeam c-o sa le port - o povară fără capăt. Înainte însă, înainte ca toată aventura omului mare să fi început, fusesem un copil. Unul fragil, asemeni oiţei din cutia micului prinţ. Un copil, sprijinit ca şi-acum, fără ruşine, în două bucăți de metal ce aveau să-mi spună: „nu te lăsăm să cazi; tu nu trebuie să cazi, iar noi vom avea grijă de asta.” Aşa cum mai târziu, la şcoală, profesorii aveau mare grijă să scriu propoziţii scurte, cât mai exacte. Pesemne ştiau că va veni şi momentul ăsta. Abia dacă puteam lovi o minge cum se cuvine. Totuşi, asta nu mă oprea din a-mi face noi şi noi prieteni în apropiere de pod, acolo unde viaţa părea de asemenea să se fi oprit.  Mă întrebam în mod constant dacă nu cumva există mai multe cutii, mai mulţi copii asemeni prietenului meu cu părul de aur.

Aglomeraţia a fost, pentru mine, încă de-atunci, semnul unei lumi noi. A unei alte lumi, liniştite, care mă aştepta nu numai pe mine, ci şi pe ei. Câte-o astfel de lume mică, anume, ca un glob de cristal în care ninsoarea nu răneşte pe nimeni. I-am lovit pe toţi, fără oprire. Pe unii i-am doborât eu. Alţii se loveau singuri văzându-mă, făcându-mi cale liberă să plec mai departe. Culmea, în fiece moment, cele două tije de metal, cele două prietene ale mele, îşi ţinuseră promisiunea.
Un hol mare, ultimii oameni cu care-a trebuit să mă lupt şi două lifturi cu uşi argintii, uşor strălucitoare. L-am ales pe cel mai mare. Nu din lăcomie. Mi-am spus, pur şi simplu, că în el mi-ar fi fost mai lesne să intru. Am simţit că pericolul e mai mic sau, pur şi simplu, că ceea ce avea să urmeze se afla chiar acolo. Am închis cu greu cele două uşi. Am apăsat butonul deasupra căruia stătea cifra şapte. Etajul şapte, ultimul. Am sărit afară fără să privesc prea atent. Acoperişul acela mi s-a părut, pentru trei secunde, un univers suspendat. Poate punctul din care timpul avea să curgă altfel. Din cu totul alte motive.
O alunecare lină, fără să-mi fie frică, într-o apă albastră, foarte curată. Am atins uşor solul cu picioarele şi m-am ridicat înapoi, vrând să ajung la suprafață. Pe fundul acelei ape noi se afla lumea şi toţi oamenii pe care-i părăsisem cu câteva minute în urmă. Nu avusesem timp să mă bucur. Am înaintat repede. O dată ajuns, am văzut scris cu litere frumoase, albe, numele lui Niccolo Paganini, un om cu care mai avusesem de-a face. Mi-am spus atunci că aşa trebuie să arate o astfel de lume nouă. În visul meu se prea poate să fi fost împânzită de muzicieni. Nişte fiinţe nicidecum ciudate, ci mai degrabă nişte copii ce poartă şi ei o cutie albă la subraţ.

Am ajuns astfel, fără să-mi dau prea bine seama, într-o secundă numai, din apă, într-o cameră nouă, frumoasă, slab luminată, în care, în mod cu totul surprinzător, nu mă aflam singur. Un bărbat fragil (măi-măi să se destrame sub ochii mei) îmi dădea câteva direcţii referitoare la singurul său prieten. Un înaripat care avea mare nevoie de ajutorul meu. Mi-a spus să-l iau încet - ca pe un copil, mi-am zis eu în gând - şi mi-a mai spus să nu mă sperii, prietenul lui era în regulă. Dormeau, deci, atunci când am ajuns eu. Eram încă ud. Mi-am scuturat mâinile pe ziarul de pe măsuţă, asemeni câinelui fericit, întors acasă. Nu ştiu dacă aici era „acasă”. Aici era nouă casă. A doua casă, după cea aproape de pod, pe când eram şi eu la fel de fragil ca şi omuleţul aflat în pături. Unde se afla noua lui casă? Probabil, foarte aproape.

Nu era totul perfect, aşa cum, poate, vă închipuiţi. N-am uitat de oamenii ce, cu doar câtva timp înainte mă alergau, cu gând rău. Mi-am spus că, prin cine ştie ce mijloace (deşi îi văzusem pe fundul apei), m-ar putea găsi, chiar şi-acolo. Ceva-mi spunea că n-ar putea da buzna în casa bărbatului. Probabil, eram preventiv, încercând în același timp să mă obişnuiesc cu nouă casă. Eu, firicelul plăpând, ajunsesem în lumea aceea nouă alături de Paganini şi cei doi noi prieteni. Cel mai probabil acum aş fi putut lovi cu putere orice minge, oricât de mare. Până să mă bucur, am auzit câteva cuvinte pe care de asemenea la ştiam. Ele aveau să fie sfârşitul visului.



Înger îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine şi mă-nvaţă să fac bine.

Eu sunt mic, tu fă-mă mare,
Eu sunt slab, tu fă-mă tare,
Totdeauna mă-nsoţeşte şi de rele mă păzeşte.

Amin

9.1

suntem pantofari dulgheri zidari pe macadam nu iese niciun ban
la noapte scalpăm un frizer îi luăm toţi nasturii din portofel

un fermier îmi zice că-s barbar pun mâna pe fermoar
nebun de fel vânez ceberi cu ochi de cerbi pe cord am tatuat un cercel

sunt rebel
îi cumpăr un inel şi ne legăm banii plutesc pe râu în cartier

nu ştiu să-not dar dau din coate am un stomac de fier
şi fiere cu miere ai tresăriri de birt banchere

stau marinari sinucigaşi pe fir debil îţi cumperi pene de la Arlechin
te-ochim cu mâinile-n venin suntem zugravii zilelor cu cercuri sparte

te duc departe ca o carte de stephan King
algoritmul unei dimineţi în care nu te mai trezeşti

supă de delfin darnică Sfânta Vineri
poţi să iei loc demonii s-au plictisit de cei ca tine

9

cola în venă
zenobia mă aşteaptă cu faţa la perete

e mai tânără cu câţiva ani
căzile sunt pline

în scurt timp vom fi înghiţi de apă de mare
apa sărată delfini alege antarctida

vapoare de mărimea mâinii lui dumnezeu palpită răbdător
de pe coridor o aud pe bianca cântând la nai

arpegiul existenţei
te aşezi invers cu spatele lipit de faianţă

numeri ochii oamenilor rămaşi în viaţă fără să-ţi pese
sister morphine, viaţa se termină când vrea ea

calul păşind leneş înapoi
săturat de toate tabieturile din abator

aşezându-se la locul lui visând o poveste asemănătoare cu cea de azi
pe femeia zăcând o prind de guler o târăsc până la fereastră

se aruncă de una singură gândindu-se probabil
la binele meu

carmangerie. capot. casablanca

în cochilie cearşafurile devin tot mai mici
pot doar să le miros le netezesc
ele se strâng sub mine lent şi-mi spun că mă iubesc

durst o arde aproape la fel. a trecut de patruzeci înţelegând că poţi câştiga lupta asta & fără să sari

ioana e cum o ştiu
nici eu nu m-am schimbat deloc
e şapte şi ceva scriu culeg mărgăritare din cuferele în care stau comozi porci de rasă

revers

de două săptămâni îmi las ceasul să sune la 8:20
sper că eşti acolo tu chiar tu cu inima ta alături
spunând ceva important unuia ca mine
îngenunchind şi aşa mai departe
somnul meu se pune de-a curmezişul zice eu vorbesc ascultaţi comanda la mine
o maşină de tonaj greu pe strada cărnii
o femeie singură întorcându-se din nou acasă
îmi tremură genunchii continui să sper văd aceleaşi spinări decojite
aceleaşi râsete care nu pricep nimic
pe drum din drum călătoria unei existenţe ciudate
am putea coborî oriunde dar ne punem centura după gât
îngânăm singuri un teritoriu al neputinței

comestibile

armăsarul cu o singură aripă pe care îl plâng cu toţii
e-n regulă, filip, e-n regulă
cu o singură aripă cu o singură mână o singură stea în crepuscul
nu te va salva nimeni

adevărul e că vei fi un prânz pe cinste
pe cinstea mea
la o masă cu douăsprezece scaune vor vorbi înflăcărat
despre libertatea de sine integritate


o vomă
too doo doo too, too doo doo
scriu tuturor femeilor

ascult pearl jam mă cred la bordel
dar mă trezesc în fiecare dimineaţă
în acelaşi conac

a b c

să ştii să scrii de la un punct încolo nu mai înseamnă
cine ştie ce
poezia se transformă într-o oglindă
o plantă căreia nu-i mai pasă dacă răsare sau nu răsare
o femeie care te lasă să-i pui picioarele unde vrei tu
geme ori de câte ori ai nevoie
apoi rămâne lângă tine fără să mai spună nimic

indulgentă se întoarce şi mâine
încerci să-i spui o poveste îi legi câteva coliere de gât
bolul cu cereale umplut cu lacrimile amândurora
acre strâmbe cu nod la ambele capete
te întorci pe tine pe toate părţile
circuli cu cele mai scumpe taxiuri din oraş
ai vrea să te arunci de la etajul patru dar nu o poţi lăsa așa

începi să numeri
o lovitură în tâmplă la fiecare intersecţie
o pată de sânge
o urmă de ruj

geam spart
îţi bagi două degete pe gât şi te rogi să se termine

sfârșit. de început de lume

marea nu te face mai bun
domnule marinar cu mâini grena cu sfori sute de mii pe după gât
ne aruncăm în larg chiar azi azi după ora patru după prânz
o ultimă masă împreună fără cuvinte îmbrăţişări neterminate
umăr la umăr ridicând ochii deasupra capului

celuilalt

nu vreau să las nimic transmit veşnice condoleanţe girafei mimi
-veşnica în poeziile mele-
veşnice mulţumiri mamei tale tatălui meu
urări de bine de pe fundul mării
legat la ochi cu o bucată de pânză peşti de toate culorile vor acum să mă îmbuneze

săptămâna 43

ceasul dumneavoastră este cu 14,5 secunde în urmă
anna karenina se târăşte leneșă pe deasupra
nici nu ne-am născut încă, Satie
amprenta asta de început de secol un Dumnezeu mic sorbind dintr-o sticlă de votcă
mai pot înc-o sută de ani
canaliile
o margaretă după ureche

plouă cu mici, muştar şi redbull
am aripile bine îndesate sub palton
o glumă pe care femeile de mâna a treia n-o pricep
o scenă în care tu eşti demonul, păcăliciul cu casa în flăcări
luându-te de cap aruncându-te aproape de calea laptelui
acolo unde lirica nu mai înseamnă nimic din ce ştiai
unde viaţa şi moartea sunt întruchiparea unei dame ce seamănă cu o tablă mică
şi rotundă de şah

să nu te mai văd altfel s-ar putea să-ţi fac un copil cu păr bălai şi umeri de-artist
filip matei poezie cu botniță
copilul seamănă cu amândoi
mut nebunul
mai scot o carte şi mă duc acolo unde văd cu ochii

departe ca venus
vasali scandându-mi numele
turma pierzându-şi minţile la asfinţit

petrecere sau politică

ambulanța ambulanța ambulanța birjar
bagdad binar cordon ombilical
binecunoscutulprezentatoralemisiunii
viața pe muchie de satâr
invitatul din această seară
regele moare de eugène ionesco

Intermezzo

oraşul şi-a retras mâinile din paltonul său de-toate-zilele
m-a privit râzând/ agonizând doar o clipă, tremurând doar o clipă

omul care privea totul de pe margine şi-a scos cei doi ochi pe care-i mai avea
mi-i i-a aruncat direct în palme

nu mai e nimeni în oraşul de dincolo
iar asta nu mă face liber/ nemuritor/ ci mă îngroapă tot mai adânc

în mine

p5_ alt interludiu

o supapă de împrumut plimbând paltoanele necunoscuţilor
lustruind ghete şi bancnote
iubirea - un fâșâit veşnic furnici în palme şi nu numai în palme
piese de domino. un rege trist
semaforul necunoaşterii
clopotul de dinainte prânz
femeia vişinie călcându-mi umerii
o cămaşă cu mâneci rupte
poezia
panglică pentru suflet

p4_ unfeldevezuviu

posedat de poezie portă arma-n pantaloni
îţi dau şireturi pe peron pardon pinochio în balon
în jurul soarelui canon şapte amante de teflon
şi peste toate tu talamusul de dincolo reconstruit pe Rin
înger cu bronhii de-arlechin

amabilă mirabela te sun mâine la ora patru
să nu răspunzi de fapt voiam să sun periferia
am nimerit la psihiatru

petrece-mi mâinile pricepe
toatealgelesuntpentrutine
cintezoicucoadacurată
calibru de cinci milimetri şi ceva

p3_ lupul mort

până să te ajungă plânsu' ăl mare mai ai câteva văi de bătut
din apa asta ni se-adapă caii şi vitele
împărăţia-asta-pe-care-nu-ne-o-mai-amintim
o deplângem - ea se hrăneşte de una singură

luna mi s-a mutat pe obrazul drept
scriu cu grija să nu mânii pe nimeni
nu mai fur fructele nimănui
lumina soarele - cineştieundeosămămut

plânsul
râsul
nimic nu-mi va mai folosi
mai departe
alte monezi alte dovezi de prietenie şi forţă
de bărbăţie - de cineștiecepalmăpestepântecultatei

mă voi împacheta înăuntru
fără scâncet
nicio imagine tremurândă
lupul fără blană cu năravul aiurea


nu va mai sta la pândă

pinochio: întâlnirea a treia

plăteşti prea scump pentru poeziile tale pinochio
într-o zi îţi vor tăia mâinile şi picioarele
creionul va mâzgăli mai mult decât poţi să duci
frica li se va aşeza uşor pe oase - un cămin călduţ, numai bun

plăteşti prea scump pentru poeziile tale pinochio
ceasul se va sparge în 6 bucăţi egale stâlcind capetele pline de zmoală
singurătatea va fi mai mare decât poţi apuca/ în cele din urmă
frica ţi se va așeza uşor - un cămin călduţ, numai bun

p2_ des pre tine

nimic nu e ceea ce pare a fi
cântarul groparul se joacă-n mansardă
nesomnul visează a şaptea zi
plec cu cămaşa pe dos îi las baltă

începe să plouă şi străzile-s vii
a fi a nu fi a fi a fi
te-ascunzi mă răzbun nu te caut să ştii
oraşul vorbeşte-l lovesc cu o daltă

tot ce rămâne e-un cor de stafii
şi lacrimi murdare curgând pe de lături
oraşul vorbeşte tu limbă să-i fi
să ştiu să-ţi aduc trei merinde şi pături

p1

ieri noapte ai călcat ore-n şir cearşafurile cele verzi
în voia ta, ca toate-celelalte-vase-comunicante
aruncând pălăria de pe creştet şi plecând

mi-a fost greu în lipsa braţelor mari, atotsimțitoare
ai râs înaintea mea cu şireturile desfăcute şi sânii goi
ştiai că-n dimineaţa asta voi scrie
deşinimeninupricepenimic

nicimăcartu
//
aş renunţa la cele lumești
(totuşi aici) numai aşa se mai crează un con
de lumină

p zero_ regăsirea

trebuie să demontezi, totuși, muzicuța
ca sa vezi fericirea cu ochii
ca sa vezi iubirea cu ochii
o dimineață ca asta
o dimineață ca cea de mâine

singuri
cu câte un tub mare de oxigen levitând în spinare
săltați pe (un) câmp plin de flori albastre lipindu-se peste piept
nu mai plânge, lenin
nu mai plânge, iubito
nu va fie frica
o sa plecăm acum intr-o calatorie scurta

deschideți brațele

trei

cred că ai rămas blocată pe myspace
căutându-mă inventându-mă
deftones scot încă un album iar eu
sunt la fel de nefericit

acoperişurile pline
tavanul - unicul prieten al omului
visul tău în care cineva te ia pe sus şi te duce departe
dincolo de cafeaua deasupra căreia ne cerem iertare
tremurând

ceasul încă se zbate

poeziile curg
nu pricepem nimic
florile devin din ce în ce
mai scumpe
zilele - tot mai lungi

de mă va găsi, al ei să fiu

e4

nu la ea era cheia
în neliniştea mea
am plecat în vacanţa de vară
afară ningea cu capete de zimbru
ordinul ordinea oraşele de dincolo de noi nu ne
mai aducem aminte

cheile fericirii o cheie trasă de două ori
rezervor în flăcări în visele noului primar
sentimente primare
barbu ion un pas în faţă

o nucă de cocos răsărind dinăntrul pieptului
un perete de sârmă din spatele căruia dumnezeu se uită la tine
un pas în față
un peştişor arămiu îmi spune că n-am să mai întâlnesc pe nimeni
care să-mi semene flori în dimineți

somon
sardine
sincopă
poezia râde de tine

Siret.

băiețiinuplângnuplângplâng
poeziipăgânestăpâne.aziplec
dumnezeusăvăaibăînpază
spercaboalasăvămaiamânepuțin
cainiisănumailatre
femeilesăîșiaducăamintesăvăaducăocanăcuapărece
puroiulăstaedoaroinvențielafelcaapacaldășitoatecelelalte
olocuințălamargineabucureștilor.diabetulținutînpalmecuuncapriciudepaganini
amocolitșcoalaașacumocoleștioboalădepiele
m-amcăsătoritcuofemeiecarenumaiubea
cineștiecâtealtelemi-așfidorit
daracumamajunslaetajulsuperioraicitrebuiesafimputernicipleneri.intelegeți
glumelenumaiaucecăutaici

mărăcini - poem necunoscut

stau la masă cu tine beau din acelaşi pahar murdar
gropar te iau la trântă
mă tem de ratare ca de o maladie cu mâini de femeie
seringa asta din care curge moarte seamănă cu mama
cebinecănimeni

larvă lacom lacune
fermentăm serbarea-i aproape dar nu izbutim nu izbândim
din borcanul tău cu dulceaţă îmi faci cu ochiul
te las încă puţin
încă puțin

port
moneu
paraşută pahar de unică
formular de înscriere în clasa a patra
pandemie de primăvară - pune-te bine cu cei de sus

suntem toţi o apă din care nu bea nimeni iar asta ne face fericiţi
un inel înfipt pe degetul patru
pe tine, doar pe tine te urăsc, cupidon
pe tine, doar pe tine, nume început cu aceeaşi vocală

din nou_zero patru

dacă nu scrii despre mine înseamnă că suntem în regulă
nesufocați încă vii mirosind a flori albastre a copii
a copii fericiţi numărând de paisprezece ori aceeaşi fractură
dintr-un nor
dacă

nu scrii despre mine înseamnă că suntem în regulă
mi-e cam somn
nu m-am supărat să fie limpede
cerul
cerul
numai el mă bântuie fără să-mi ceară nimic la schimb

trilogie concretă

1.

din capcană
rescrie-l ca pe o rană unsă cu sare
poemul - o auroră neterminată
îngeri rătăciţi pe pământ deprinşi cu muzica, pictura
şi celelalte nenorociri

un nod în jurul gâtului meu și
o lebădă ne înjura pe amândoi
ne scuipă când pe unul când pe celălalt vrea
să o ducem la ea acasă
noi nu ştim unde e acest-acasă-al-ei/ o mai amânăm câteva nopţi

din carne de cal
calup publicitar
karma face spume la gură
gamba îngerului/ iarna rămânem înăuntru
inauguram plini de zoaie ceva ce semănă cu nefericirea



2.

nimeni nu mă înţelege în oraşul ăsta
am glumit nimeni nu mă citeşte nu mă spăla nu-mi linge rănile
nu trebuia să pleci alergând de frică
eu ascultându-l pe george care-mi şopteşte
există pe lumea asta oameni care se tem de electricitate şi de maşini

o să rămânem blocaţi în benzinărie
o sinucidere ratată
apă plată ulei de floarea soarelui
cât de rău arăţi, omule
oglinda schimonosindu-se

scriu cu ardoare
eu sunt shakespeare de data asta
dar nimeni în afară de tine nu-nţelege
ocheanul ăsta ploile mă vor înghiţi

nu scriu despre apocalipsă şi iubiri
de câteva zile
dar nimeni în afară de tine
nimeni în afară de mine



3.

femeie nebună cu ochii la lună
cu ochii la stele
poate-ţi bag în găurile din piept niște andrele de catifea
te văd cum mesteci cearşafuri la micul dejun şi-i spui motanului n-am fost eu
n-am fost eu, viaţa, n-am fost eu, poezie a deznădejdii, n-am fost eu
şi mai zdrobeşti în mâinile tale un ou de pasăre
şi crezi că nu te mai iubesc, dar femeile nu ştiu ce e credința
nu ştiu să piardă nu ştiu să scrie
cu ochii la stele crezi
că mă joc de-a v-aţi ascunselea de-a podul de piatră de-a sărutul inefabil
ah! adevărul e atât de departe de tine
porii ăia nedumeriţi numără-mi bătăile/ inundaţie la etajul de vizavi
vecinul de la patru deducţie logică îmi cade părul îmi spui nu-i nimic
nu-i nimic nu-i nimic

vals în două măsuri

1.

ingineri cu o singură aripă îşi izbesc capetele la ora patru
capetele se crapă
(de acolo ies ghinde de mărimea unui om
care se vor rostogoli fericite în tot oraşul)
o ploaie care ne face să ne simţim mai aproape
cerul nespus de viu
despărţit de o fereastră murdară din aluminiu

cine râde o dată cu noi cine
plânge o dată cu tine
pune capul în menghină şi roagă-te să existe ceva
şi după



2.

omul ca un stâlp semeţ
din care ies vrăbii
cu miile

voi ar trebui să trăiţi
sângerânde - rănile împăratului ţipând
cineva ne calca pe urme
noaptea asta ne va transforma înapoi în oameni
fiinţe cu pulpe şi braţe îndoliate vor afla onouălumină

știam ce trebuie făcut

totuşi, cumva, ştiam ce trebuie făcut
poate ţineam asta numai pentru mine
draperiile batistele
draperiile batistele

cerul
mă pun în faţa biroului şi nu pot să scriu niciun adevăr
nimic
un fum greu şi toate celelalte aripi ale zoei

mi-am promis
mi-am promis
dumnezeu ştie
şi numai el

în intimitatea unui ţinut
despre care am să pot povesti fără să mă opresc

de pe copertă

o femeie deosebit de tânără
mult prea tânără pentru o inimă de vârsta a treia
se plimba în voie prin burţile noastre
râzând şi spunând bancuri
ca şi cum lumea

24 de ani
atunci când boabele de grâu cresc singure
aşteptând bătaia exactă
mărșăluia
fără să simt nimic

acum când scriu ochii mi se închid căutându-se
spunându-şi
nu am rămas singuri
trebuie doar să aprindem o lumânare
ca şi cum lumea noastră s-ar afla
dincolo de uşa asta

pe care o putem pipăi
de la care putem cere o grămadă de lucruri

Lansare SONI - Andrei RUSE, la SibiuBookFest 2012

Vineri, 21 septembrie, la ora 18.00, în cadrul Tîrgului de Carte „SibiuBookFest", ediţia a IV-a (Piaţa Mare - spaţiul dedicat evenimentelor), va avea loc lansarea romanului Soni de Andrei Ruse, ediţia a III a revăzută, apărut de curînd în colecţia „Ego. Proză" a editurii Polirom (coordonator Lucian Dan Teodorovici).

Prezintă: Andrei Terian, Radu Vancu

Fragmente în lectura autorului

***

Soni, un roman contemporan despre decădere şi iluminare, sex şi droguri şi care naşte întrebări incomode, este disponibil şi în ediţie digitală.

Povestea Soniei, o tînără de douăzeci şi şase de ani care află că are cancer la stomac şi numai o jumătate de an de trăit, ne conduce către înţelegerea sensului şi a libertăţii omului într-o societate urbană tot mai agitată, lipsită de sentimente şi plină de artificial. Dincolo de ritmul de cavalcadă nebunească spre moarte şi de bravada dureroasă, perfect justificată de circumstanţe, Soni are puritate şi un romantism cu care tinerii vor rezona întotdeauna. Căci, după cum spune personajul principal, „nu e nimic aici în afara dorinţei noastre de a muri cît mai tîrziu posibil".

L

clipesc a turbare
ca o pasăre rară din timpul celui de-al treilea război
mondial

morţii aruncă pământ peste rănile lor veştede
şi unul câte unul îşi opresc maxilarele
țestele le-abundă de numărători

schimbul

pescăruş cu cocoaşă
dacă intru pe mâna unui stăpân cu suflet mare
unul care pricepe limba noastră, a păsărilor
am să mă preschimb într-o făptură nouă,
albastră

până atunci însă

îmi ţin ochii închişi
mulţumind respectos pentru boabele de grâu ce
mi se dau în fiecare duminică la ora douăsprezece şi jumătate
când cei care mă cunosc se înduioşează

de îndrăzneala mea

disdedimineață

e totul bine
trebuie doar să mă împac cu mine

kilometrii întregi de apă
visele se împart copiilor din oraş

copiii se bucură
bat din palme

elefanţii se ţin drept pe picioare încercând să simuleze tinereţea şi forţa
n-au mâncat nimic de câteva zile

dar e bine
kilometrii întregi de apă visele se împart copiilor din oraş

16 Septembrie - Concert extraordinar Aziza Mustafa Zadeh la Timișoara!

http://www.plai.ro/2012/aziza-mustafa-zadeh.html

k3

poeţii nu mai vor să scrie
se aşează în rând şi-şi plâng de milă
au şi ei oglindirile lor de care să-ţi fie ruşine
cititorule

cer înţelegere şi bunăvoință
cine ştie când o să-i mai poţi vedea pe toţi
adunaţi laolaltă

vor femei tinere care să ştie să se îngrijească de rănile lor vechi
războaie din care au ieşit mai mult sau mai puţin învingători
mai mult sau mai puţin oameni

de unghiile mâncate din carne (crescute mai mult decât e cazul)
înlocuind gustul de fiere cu aburul cald, ne
sfârşit, al iertării păcatelor

k2

lenjerie cu pisici
pisici cu ochi de femeie
şi câţiva urşi aduşi direct din Germania
cam asta înseamnă să scrii poezie
să fii singur şi să nu poţi face nimic
în legătură cu tine însuţi

plânsetele tale de câte-o zi o zi şi jumătate
trec acum de la o margine la alta atât că aici
e mai puţină apă
mai puţine cuvinte
dar aceeaşi predispoziţie maladivă, râncedă
tradusă în bucuria de a trăi

un cancer păşind cu spatele
valsând către o vindecare posibilă într-una din lumile cărţilor lui radu
unde toţi monştrii se transformă în finaluri fericite
crimele în nunţi cu dar din lumea a treia

stormy monday

pescărușii îşi fac zborul lor
am fumat prima ţigară din viaţa mea
în loc de braţe, ai doi cleşti pe care-i poţi întinde oriunde
tu îi întinzi numai până la mine

am plecat din lumea asta
te-am aruncat într-un rucsac
n-am închis fermoarul până la capăt
pescărușii îşi fac zborul lor

Stoned Jesus

călătoria asta cu gust de pământ
cine ştie unde eşti
cine ştie cine
sunt
câte respiraţii mai avem de suportat de-acum

cine ştie ce brichetă o să-mi faci cadou să-mi aprind creierii
ce tutun va exista atunci pentru un piept curat ca o lacrimă
cum vor arăta lacrimile, gurile
cine îmi va scrie mie poezii concurând (cu-ale mele)
cine mă va aştepta în pat spunându-mi acum nu mai eşti singur n-am să-ţi fac capul calendar şi n-am să plec

cine ştie să-mi spună şi mie: dau la schimb
o brichetă

Duelul Viorilor - Septembrie 2012

12 septembrie - Galaţi, Teatrul Dramatic "Fani Tardini"
13 septembrie - Iaşi, Sala Filarmonicii
16 septembrie - Bacău, Ateneu
17 septembrie - Piteşti, Casa de Cultură a Sindicatelor
19 septembrie - Bucureşti, Sala Radio
20 septembrie - Ploieşti, Sala Filarmonicii
22 septembrie - Sibiu, Sala Thalia
23 septembrie - Timişoara, Sala Capitol
25 septembrie - Cluj Napoca, Opera Maghiară

Toate concertele încep la ora 19.00.
 Detalii: http://duelulviorilor.ro

10.000 de oameni vor ieși în stradă la Chișinău

http://jurnal.md/ro/news/​unioni-tii-anun-a-10-mii-de​-oameni-vor-ie-i-in-strada​-la-chi-inau-241217/

Capitala va fierbe duminică, 16 septembrie! Cel puțin 10 mii de oameni vor mărșălui pe străzile din Chișinău, cerând unirea cu România. Anunțul a fost făcut astăzi de membrii Platformei Civice „Acțiunea 2012”.

 

Incubatorul

Nu ştiu dacă ţi-am spus atunci
îi spuneau mamei: o să moară, o să moară, doamnă, asta e!
ba n-o să moară, staţi liniştită!

într-o zi i-au spus c-am murit
legenda zice c-aş fi stat pentru câteva minute într-o găleată

dracu ştie! (uneori mă întreb cum arăta găleata aia)
nu e ca şi cum ţi-ai plânge de milă,
oricum nu eram mai mare decât o lingură.

s-au jucat aşa o vreme
ai mei îmi maşau creştetul - i-au dat o formă până la urmă
m-au pus înapoi. acolo. în incubator

auzeam doar nişte zumzete
ca de muscă
ca de înger
ca de Dumnezeu aplecându-se peste mine
uneori am impresia că n-am ieşit niciodată de-acolo

de-asta nu ştiu să mă port
eleganţa nu se învaţă acolo
nici cuvintele aduse de-acasă

în decembrie s-ar putea să pun un spectacol la Bucureşti
se face ca Romeo şi Julieta sunt doi bătrâni plictisiţi care
nu-şi mai aduc aminte mare lucru
aşa că m-aş bucura să fii în oraş

Painkiller

văd totul cu claritatea unei insecte
acum, mai mult ca niciodată (cu plapuma peste genunchi)
ştiu că rândurile mele nu înseamnă nimic
violul se va întâmpla şi mâine, puţin peste ora zece, iar oraşul va continua să trăiască

eu îmi voi alina durerile şi-atât
sunt ale mele numai ale mele/ nu le va atinge nimeni altcineva

apă potabilă
viaţă potabilă
singura cameră care mă mai suportă, e baia
n-aş şti să numesc nici măcar două motive
maturitatea ascunsă /-
acul înfipt acolo unde trebuie

e lumină, dar lumina asta nu ajunge la mine

număr șiragul ţinându-mi ochii la o distanţă considerabilă
o mângâi aşa cum ai mângâia cleştii bătrâni ai unui rac care-ţi spune că în sfârşit
are posibilitatea să moară

Laboratorul Gender Image

Ce s-a schimbat în imaginea femeilor şi bărbaţilor de azi? Cum ne influenţează imaginile promovate de media? Ce modele aţi promova voi?

GENUL/GENDER ţine de atributele şi activităţile pe care o societate le consideră adecvate pentru femei, respectiv bărbaţi. De aceea, Laboratorul de gen sunteţi chiar voi.

Prin acest concurs, Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen – A.L.E.G.. vă provoacă să experimentaţi răspunsuri creative şi originale la întrebările de mai sus. Ce înţelegeţi voi prin feminin şi masculin?

Trimiteţi fotografiile sau caricaturile realizate de voi pe aleg_romania@yahoo.com până pe 15.09.2012. Lucrările câştigătoare vor fi premiate si expuse in cadrul Festivalului Egalitătii de Gen şi Book Fest 2012, între 21 şi 23 septembrie.

rege fără regat

dezleg câinii zebrele şi singura lebădă
e pe moarte are impresia că va ajunge-n rai
eu ştiu că nu va fi aşa/ îi cânt cântece scurte
asta o scuteşte de dureri, de plânsete, de vise strâmbe

câinii vor trăi mai mult ca mine
zebrele mă vor lăsa singur

mă aşez cu picioarele adunate şi îi spun
raiul tău e aici
dacă promiţi să te faci bine, te las să pleci
te las să pleci dacă promiţi că te faci bine

Frontul 3

o altă dimineaţă cu cocoşii cântând în jurul meu
în haine murdare
şi cu o privire nesigură îl aud pe Arthur
într-o zi o să-ţi crăp capul mamifer nenorocit
nici ploi nu mai avem din cauza ta

cred c-am să pot repara eu totul
aşa că mă ridic şi plec ştiind c-au să mă lase să-mi văd de viaţă
mă plimb pe străzi/ o femeie care seamănă cu tine
mă întreabă de ce plâng şi îmi întinde o ţigară/
îi zbor pachetul cu mâna dreaptă

mă trezesc în aceeaşi baltă cu miros de tămâie
îmi pun mâinile laolaltă
Arthur nu mai apare
aş vrea să mă ameninţe cineva
să promit că am să repar eu totul

altfel puteți să-mi spargeți țeasta
clar?

(băăăăă Bulgakov io-mi bag picioarele-n ea de viață!
ăștia nu știu că poemele bete se scriu cel mai bine când nu ai
nicio-picătură-de-alcool-înăuntru!)

colivia 1 și 2

1.

ar trebui să închizi ochii
mântuirea se simte doar cu mâinile
eu aş lua o pasăre albă
cea mai mică pasăre albă fără stăpân şi ţi-aş pune-o în palme

ţi-aş spune ea e Samsara
cândva a fost şi ea o fetiţă ca şi tine
îi plăceau cutiile muzicale avea o groază de păpuşi
şi niciun prieten

acum Dumnezeu i-a dat duh de pasăre albă
nu are, deocamdată, pe nimeni
nu pentru că totul ar fi pierdut
ci pentru că tu trebuie să devi limpede şi curată





2.

construiesc o cutie - asta spun oamenii din oraş
despre noua mea preocupare
o cutie mare fără nicio fereastră

au impresia că te închid acolo
iar în schimbul unei camere spaţioase
am să-ţi iau orice fel de lumină

ei nu ştiu că noua mea invenţie are două uşi
una prin care să intri
alta prin care vei ieşi imediat ca să-ţi iei zborul

5:34

singur în hamacul meu şi plâng
îmi cad petalele
pe mine cine

anotimp al depravaţilor
cârciumele stau închise
cinema-urile sunt tot mai departe

singur în racheta mea şi plâng
lipsa gravitaţiei şi toate tuburile păcălindu-mă
că trăiesc

argou al femeilor de peste 20 de ani
zâmbesc te privesc ca şi cum
aş vrea să rămân peste noapte

dimineaţa poeziile se scriu singure
rachetele se întorc pe pământ hamacul se scutură şi aşteaptă
în continuare

noembre

ştii ce ţi-aş spune?
ilinca, nu ştiu cum se face, dar toţi oamenii pe care îi iubim
se transformă într-o şopârlă de care-ţi e frică
oriunde-ar fi limbile de pe cadran

faptele bune se transformă în poesii
faptele rele mai bine nu-ţi spun în ce se transformă
o să iei o lopată şi n-o să te mai opreşti din săpat
şi n-o să te mai opreşti din plâns

ilinca

pentru că nu ştiu cum se face, dar oamenii
îşi înghit limba atunci când au nevoie să spună adevărul
pentru că adevărul
urăşte oamenii

asta nu e o poezie
filoSofia mamii ei de iubire
ce rău îmi pare că scriu singur/ un orb în căutarea fericirii
jurnalul ăsta plin de sunete calme

eternity eternity

atunci când crezi că e sfârşitul lumii
că nimic nu te mai poate salva
gândește-te la fetița în pantaloni albaştri
la nepriceperea oraşului tău şi numai al tău

o lumină roşie mereu aceeaşi (îţi spune ea ceva)
nu-trebuie-să-facem-conversație-auto-correct
dimineața-asta-e-altfel-cine-ești-m-am-speriat-ca-un-dobitoc
uit-mereu-de-energiile-astea-pe-care-aș-putea-să-ți-le-explic

ţi-am scris ceva


atunci când crezi că e sfârşitul lumii
că nimic nu te mai poate salva
gândeşte-te la fetița în pantaloni albaştri
la nepriceperea oraşului tău şi numai al tău

de pe raftul de sus mă pândeşte o carte cu coperţi albe
pe cotor scrie cineva
are să vină

zero trei. zero opt (c9)

jivine jivéte
poezia - un joc de cuvinte
miercuri deschidem cuşca cea nouă şi albastră şi spunem
tot ceea ce poate fi spus dintr-o singură respiraţie

dar tu te întorci la ale tale
mie-mi laşi coliviile
cuminte mă arunc sub cearşaf şi pentru a doua oară ceva se întâmplă cu ochii mei
mă aşez la masă şi scriu alte-opt-rânduri-despre-om

h

oi din scandinavia
sărind într-un picior
întrebandu-se ce e viața
ce poezie frumoasă

Scrisoare dintr-o tranșee planetară (Zborul)

Versuri: Constantin Lamureanu
Chitară: Gea Dancu
Voce: Cristian-Emanuel Opriș

ochii

ce-ar spune umbrele noastre despre noi
cine ar purta cercuri deasupra capului
flori la subraţ
triluri nesfârşite pentru oameni şi păsările ce stau înăuntru

ce-ar spune umbrele noastre despre virgula atârnând din spinare
ghimpele de care nu mai ai cum să scapi

m-aş târî într-un lan mare şi albastru
tremurând plângând soarta amândurora
înger şi demon întâlniţi la răscruce
încercând în lacrimi să facem o înţelegere pentru tot restul vieţii de pe pământ

descompunere

aud cuvinte despre care nici măcar nu știu că există
taverna asta cu miros de urină şi bere nefiltrată
mi-e tot una, ţi-e tot una
aşa că ne despărţim pentru încă două luni
mă caut în şifonier dau de girafa mimi îmi spune boule
eşti un bou boule nu te mai iubesc

iar o chem şi îmi pune maşina aia după urechi
iar la sfârşit îmi spune cu voce de mamă (că doar e mama a doi copii)
s-a terminat acum, nu mai plânge
deschid şifonierul
mimi nu mai respiră
te caut la gară te caut ca un prost mândru de viața lui

scap pământ în bolul pisicii
nici eu nu te mai iubesc, zice ea
dar seara îşi face loc în braţele mele
iar mie mi se pare că zice c-o să te întorci
şi te întorci a doua zi cu plasele pline cu nodul tău şi spui
am fost să iau ceva de mâncare


te-ai speriat?

între timp la Paris

azi am fost la Palais de la Decouverte în laboratoarele de chimie
când agita recipientul albastrul de metil intra în contact cu oxigenul şi lichidul se făcea albastru
s-a ars cu nu ştiu ce substanţă şi eu am observat uneori
se uita discret la degetul lui mare de la mâna dreaptă

apoi la sfârşit când toată lumea s-a retras
şi el făcea curat prin laborator
m-am dus şi i-am dat un bandaj mic (mereu am la mine, nu ştii când te deranjează tocurile)
mi-a mulţumit, a zis <<Ei bine, şi numărul?!>> <<De telefon! Mi-ai salvat viaţa, îţi sunt dator măcar cu o cafea!>>

am ieşit repede m-am dus la ghişeu
<<Bună ziua, aş dori totuşi să îmi fac abonamentul acela anual despre care mi-aţi povestit.>>
și aşa s-au dus 25 de euro pe un abonament anual la muzeele de ştiinţă
în nici un caz nu mi-am imaginat să cunosc pe cineva acolo


dimpotrivă, merg acolo când vreau să fiu singură şi să mă distrez!

nu vă mai făliţi cu Bob Dylan

vă ştiu eu
voi vreţi doar să vă uitaţi în oglindă atunci când
bob rămâne în fundul gol şi să spuneţi
ăsta da muzician, băi, nene, ăsta da! apoi
să vă întrebaţi ore în şir cu ochi mari şi vineţi
dacă ştie sau nu să fluiere nota LA

cercuri. încercu-te

(poezia ca experiment social)


În barba ta să-ți pui cuvinte
Ca niște ținte după gât. Să-ți țină ele locul de merinde și sfatul bun să-l dea numaidecât!
Ce inspirați suntem la ora asta. Ce inspirați suntem la orice oră.
Cum se coboară muzele din pat. Îi dau poetului peste aureolă și-l lasă-așa să zacă, lat.
Și îl întreabă una dintre ele-acum ce faci?
Mi-am zis că dorm cam de vreo două ore și, uite-mă, sunt tot arici. Pardon. Sunt tot aici.
De ce?
Când eram mic cineva mi-a furat somnul. Îl caut de-atunci când dorm, când sper, chiar când mânânc.

g.

cândva se va termina
vom spăla împreună muntele acela de vase
aruncând cu spumă unul peste creştetul celuilalt
ascultând the daily mail şi ţipând
ţipând ţipând
iarba e aşa cum ne place nouă ar trebui să ieşim puţin

n-ai venit aici să faci pe dădaca
mi-e ruşine de mine
mi-e ruşine că sunt bărbat
îmi spui, stai liniştit, nici eu nu sunt încă femeie
cu toate astea...

anti-lirism la etajul doi

ia o brichetă o baghetă
un cuib neterminat şi ascunde-le lângă borcanul cu dulceaţă
uită de ele vor uita şi ele de tine
vă veţi împăca într-o dimineaţă
vreau să schimbăm draperiile denumirea animalelor domestice şi a vecinilor de pe partea dreaptă
de unde nu te-aştepţi vine fericirea
felul în care ne îmbrăcăm mâncăm sau ne purtam pe noi înşine
cufărul în care ploaia trebuie să-şi adune gândurile pe timpul lunilor iulie-august

o bicicletă către praga
pragul nefiinţei, taximetrist
opreşte la culoarea mov a semiramidei
sun pe cineva şi plecam mai departe

du-mă departe, taximetrist
du-mă-departe

declaraţia de interdependență

nu-mi studiez poeziile
că nu-s cutele cămăşii să le bagi în pantaloni să nu le vadă nimeni
la robinetul ăsta curge coca cola cu aromă de moş crăciun
chem un uragan şi te zboară cu tot cu
carmen nume de
nu-mi vine să cred cât de aproape e cerul
cerbule carpatin: pădurea nu e numai a ta
athanor anamaria suc de portocale
porunca pe care s-o citeşti aşa cum ţi se pare ţie (că sună)
ţine-mă în mâini leagănă-mă
avionul ăsta se va prăbuşi pe o plajă plină de oameni
pe o plajă de mărimea unui om
aşa a-nceput povestea asta încheiată la coadă cu un nod din lumea a treia

f.

stau întins pe canapea
cerşesc (mâncarea se răceşte)
centrifugă
camera cu patru came
re
locuinţa de închiriat
încumetă-te doamne de mine păcătosul
mai trimite-mi câţiva şobolani să-mi ţină
de urât până în ziua de dinainte de
a început şi nu se mai termină
aliniaţi alienaţi
poezie modernă
ia mătură şi ajută-mă să ridic un castel până la
//

e ca atunci

când dacă te întreb cum e cu zborul mi-aş dori să primesc
aceeaşi întrebare
o pun în cuier să ne închinăm ei - zeu slut
cu mâinile cântând

muzele se întâlnesc în vila de vis-a-vis
şi fac ce ştiu ele mai bine
dau de băut florilor furnicilor
apoi se dau în bărci sperând să prindă şi ele (câte) ceva

cerneala cu care te murdăreşti până când
fiecare femeie vie te întreabă dacă s-a întâmplat ceva

caravana iubirii în mijlocul pustiului
puşcărie făcută din beţe de chibrit

chircit aştept un zepelin cu nume de din-ce-in-ce-mai-departe

în poem era mai multă lumină

din cauza fobiilor celui ce preferă să scrie
în loc să bată străzile în fiecare dimineaţă
ce frumoasă-i viaţa când stai şi scrii la un aragaz vechi
de două decenii

mizeria asta pe care unii o numesc libertate
mântuitori undercover
păpuşi asemănătoare cu faust în sacoşa fiecărei femei
de patruzeci de ani în bagajele fiecărui turist

proiecţii mincinoase
dar undeva aproape se cântă nemurirea
se dau flori şi bomboane
demonii zâmbesc împăcaţi pentru că nu mai e nevoie să-şi facă

meseria

Fragmente de pe Strada Roşie

ca să ajung la sala de concert trebuia
obligatoriu
să trec pe o stradă specific olandeză
fetele stăteau dezbrăcate în vitrină

îmbrăcaţi în paltoane
fulare din astre şi mănuşi
oamenii priveau cu invidie de după geamurile de sticlă ştiind
că nu vor ajunge niciodată (acolo)

fetele zâmbeau
oamenilor le mai apărea câte o floare la subţiori
se sfărâmau unul câte unul
trotuarele singure -
ferestre fumurii prin care nu se poate vedea cu ochiul


fiecare cu singurătatea lui -
asta a fost lecţia pe care Dumnezeu a învăţat-o de la cei pe care-i crease cu două săptămâni înainte

.ser

mi-ar fi plăcut să fim în rai
eva și eu
şi să nu mai plecăm niciodată de acolo

să-i cânt din fluier, iar ea să ma privească în felul ei
făcându-se mai apoi că doarme
că visează raiul întors
care e tot una cu raiul ăsta

ea crede că ne-a fost dat să-l împărţim unul cu altul
să-l ţinem proaspăt, viu
cu apă limpede, cântând în fiecare zi
câte ceva

pentru pământ
pentru păsări
pentru toate cele ce trăiesc în pace cu noi

e.

scriu un poem din două-n două săptămâni
fac un apel celor atenţi la tot ce spun
(celor cuminţi, celor nebuni...)
aduce-ţi-mi pe săptămână-un sac
plin cu cărbuni şi-o furcă nouă să-i întorc

am să mă străduiesc mai mult
atât cât pot şi am să vă răspund
la rugăminţi la rugăciuni dar nu acum
mă caută cineva prin rai

mă caută cu un telescop din lemn de prun
trebuie neapărat să plec/ să-i spun că nu primesc cadouri până la crăciun

d.

mă-ntreb de ce ninge cu fulgi cât capul elefantului toreador
în cea de-a şaptea luna a anului

jacheta Tamarei poartă cu ea un pumn de chei
le scot din când în când din buzunar şi iute
le rotesc pe degetul arătător

ţin de câteva nopţi un pinguin în buzunar
se dă deştept înghit amar
crezând că nimeni nu mai sta cu ochii la trăsnăile noastre

Povestirea ta, publicată la Humanitas

Florin Piersic Jr:

„Sunt ani buni de când vreau să public o carte cu scurte povestiri scrise de români. Am discutat cu editura Humanitas despre acest proiect colectiv. Îl putem face. Dacă ai o povestire (ficțiune sau realitate) pe care vrei să o vezi publicată, trimite-mi-o la adresa piersicjr@gmail.com cu mențiunea (la subject) PENTRU PROIECTUL FICȚIUNI REALE. Îmi rezerv dreptul de a alege povestirile care vor intra în acest volum. Evident, aici nu vorbim de bani. Birocrația ar deveni mult prea încâlcită în cazul în care editura ar fi nevoită să-i mulțumească pe toți deopotrivă. Cei care vor rămâne în acest proiect vor semna un contract prin care cedează editurii drepturile de autor. Singura garanție pe care pot să ți-o dau este că această carte va apărea sub îngrijirea mea. Povestirea poate conține între 3500 și 10.000 de semne (cu tot cu spații).

Dacă ești de acord cu tot ce am spus mai sus și vrei cu adevărat să-mi trimiți o povestire scrisă de tine, asigură-te că în mailul trimis ai atașat povestirea, și nu uita să menționezi numele tău, adresa fizică și eventual un număr de telefon.

Please share, guyz. Oricine poate participa. Proiectul rămâne deschis pentru cel puțin șase luni. Deocamdată, un termen-limită de trimitere a unei povestiri este 1 ianuarie 2013."

https://www.facebook.com/groups/366117403460275/

m 2.1

voiam o misiune şi, pentru păcatele mele,
mi-au dat-o
n-am mai putut să mişc nimic
gândurile nu mai erau ale mele
şi orice lichid părea să iasă afară din mine refuzând orice urmă de întrajutorare

caietele nu mai însemnau nimic
eu nu mai însemnam nimic
ei însemnau totul

un ventilator fără de care aş fi murit pe loc
nu tăiat sau înecat în cadă (asta ar fi fost o moarte uşoară)
poc. atât s-ar fi auzit. toată viaţa asta depinzând de trei litere
mă chinuisem să umplu pagini întregi
pentru absolut nimic
pentru absolut nimeni

Humoresque

sărutul nu e un cuvânt

e-o gură de pământ intrată înăuntru
exact la momentul oportun
cineva o aşteaptă acolo
făcându-i loc între patru perini de catifea

sărutul e-o gura de pământ
orezul inhalat înainte şi după operaţii
fără să mai ştii ce înseamnă frica
înfrângerea iona fusese un oaspete cumsecade

o dată ajuns între coaste şi-a curăţat pantofii cei buni
şi s-a pus cuminte într-una din camerele inimii - a doua
bătea plăpând
somnul nu-i mai fusese niciodată atât de limpede

limbaj

un nou limbaj îmi cere poezia
acum când în sfârşit a amprentat o revistă adevărată
şi o aşteaptă pe o a doua
acum tocmai acum
când alte flori mi se arătă în grădina părinţilor

am să ţi-l dau îi şoptesc culcându-mă pe o ureche
ea îmi scormoneşte în stomac strigând
trebuie să mai fi rămas ceva aici pentru numele lui dumnezeu

eu surâd crezând că asta-i ziua când poezia mă va părăsi
trebuie să mai fi rămas ceva aici o picătură de viaţă adevărată
trezirea asta ce nu poate
ce nu ştie a capitula

CAPTIFS - un horror simbolist | La buticul cu filme și cărți

http://cinefillebookeeper.blogspot.ro/2012/06/guest-post-captifs-un-horror-simbolist.html

Primul text publicat „LA BUTICUL CU FILME ȘI CĂRȚI” - Țin să mulțumesc Adinei Chitu pentru încredere și, nu în ultimul rând pentru eforturile sale excepționale!


CAPTIFS sau „PRETEXTUL” - un film extraordinar, un horror așa cum numai francezii știu să-mpletească!

când toate becurile sunt stinse

mergi tu să aduci o lumânare?
chiar trebuie?
doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte
de unde ştii cât are să ţină?
nu ştiu
atunci?
nu ştiu.

mergi tu să aduci o lumânare?
chiar trebuie?
bine, rămâi aici
ştii că acum nu ne vede nimeni?
ştiu
şi?
ştiu

delfinii, câinii şi într-un final oamenii
se nasc din dragoste
a mea şi a ta, uneori a vecinilor de peste stradă
a copiilor lor cu ochi făcuţi din lumină
şi nu
numai

inimioară ca stanley ipkiss

scot cai de lemn din iris
centrifugă - vulturul ăsta dă din plisc
crede că suntem în vis
neînvins îi pun o dorinţă
neatins: anarhic apollo
ca-n noaptea de dincolo în care eram lipiţi cu aracet ca Noe
Arca - cert vine primăvara
în colţul ăsta de lume se-adună oamenii
(asta-ţi spune ceva?!)
ne-ndrumat: neuitat/ nălucă/ animal de dincolo de pod
scot cai de lemn şi mă comport ca şi cum ele ar fi mai mari
ca şi cum eu aş fi mai mare
flori din jobenul cenuşiu pe care-am scăpat cândva vopselele
dau două stele împrumut
vino şi prinde-le
agață-le-n cuier la tine
ca pe o haină ce o porți

POEZIA.UN SAC FĂRĂ FUND

poeţi citind
cu rândul
cu gândul
cu maxilarele lor de tigri
mi se pare jalnic, un pic

poate fac eu pe rebelu'
ca la cimitiru' bellu - corbii mi-au luat pixul şi
toate celelalte instrumente de scris
deci iată-mă,
aveţi un pix?
guma de şters?
poeţii de pe val nu şterg podele
nuielele sunt cu un rând mai în spate

nu mai trag cu arcul din clasa a patra
ce acru era cerul când am venit
dar am venit
acum pot să plec
am glumit
hai să citim
am glumit şi de data asta
năpasta lui caragiale m-a lăsat cu-n cinci peste vara
deşi nu fusesem foarte departe

am scris cel puţin patru poeme de pe WC
probabil o să credeţi că e vulgar
sau că vreau pur şi simplu să şochez
dar aşa e.

ion, femeia și altele

a.

ion e terestru,
da-i plac stelele
castelele
şi guma turbo

taci să scriu şi strofa a doua
îi şopteşte ion iubitei sale imaginare
cu care tocmai băuse un suc de mango

ion e
da' vezi tu, heruvimii nu mai stau în piaţa de flori
hai, mamă, ia şi tu o floare pentru domnişoara
domnişoara nu gustă glumele dumitale
n-ai parale, maică
am doi copii acasă
unuia-i place luna
celuilalt


b.

şi s-a scris şi strofa a doua tubul de colgate e pe gata
şi-au încălecat pe-o căpşună
şi v-au spus povestea punându-se (pe ei înşişi) pe gânduri şi totodată
/

ce-ţi mai place poezia gătită la tavă
pui în sticlă
porc cu picioarele uitate înainte sau
cum să faci ca să n-ajungi niciodată într-un manual
de limba română


a.

ai crezut că se termină?
nu se termină
ai crezut că glumesc?
încă-mi aştept măselele de minte
le voi întâmpina cu o rangă în moalele aureolei


b.

nu-mi place atât de mult pe cât crezi
atât sau chiar mai mult
altfel mă mut
un' te muţi, fă, proasto,
cunoşti tu paradisul?
îl cunosc
eu l-am inventat pentru tine


a.

Petru vine
călare pe portocale
n-am zis nimic de portocale
un fel de aurora gândurilor
nu călca zebra pe culoarea roşie a semaforului
că-şi va chema toţi prietenii
să-ţi citească din biblie


b.

pentru mine
tu crezi că eu am nevoie de paradis pe când eu vreau abisul
tu confunzi tu crezi că femeia vrea aripi şi îngeri
urâţilor urmaţi-mă
urmaşilor - femeia
e o vită cu aripi

nu, nu eram eu cel mai prost din curtea școlii
o vrabie-mi rupsese inima si ambele picioare
aşa că în pauze rămâneam mereu înăuntru

since i told you it's over

ăsta nu e un cover după hotel california
nimeni nu e de vină pentru ce-am să spun de data asta
îmi trag plapuma cu pisici peste faţă
nu sunt trist
dar nimeni n-o să mă creadă pe cuvânt
nimeni în afară de tine

am picioarele reci
o să-mi iau o pereche de şosete după ce termin poezia asta
şi-am să mă gândesc că mi le dai tu
nu sunt trist
e exact momentul ăla când îţi dai seama
că mai există o melodie care seamănă perfect cu
nothing compares to you
chiar dacă
nothing compares to you

mi-e bine
dar ce mai contează
tot nu mă va crede nimeni
jur pe un avion din hârtie
deşi am uitat să-i fac vârful

zboară şi fără vârf
i-am făcut frâne la aripa din stânga
și la cealaltă aripă deşi ştiam
că va fi bine

dana banu o să zică iar uau
nu râde, ilinca
o să zică
că dacă nu am să-i fur florile
sigur are câteva

nu râde
curajul a fost mereu o calitate a mea
doar că n-a fost nevoie să fiu curajos
în tot timpul care-a trecut

da
e că atunci
unde e? aici? aici?
prostule! prostule!
ştiam c-ai să desenezi ceva după asta

pentru că te iubeşte

I.

sunt piratul tău de la Polul Nord
tu eşti, încă, ceva nedefinit
ai ştiut că nu mă descurc cu delfinii
aşa că ai venit în chip de balenă

cu un ochean mare mare
şi o roată cât soarele din camera din faţă
n-am spălat punţi
probabil fusesem suficient de cuminte

moş crăciun există!
el mă lasă să umblu cu buzunarele
cum vreau eu





II.

ai respirat două pieţe, draga mea
şi, nu mă vezi? sunt încă aici.
vedeam cu ochii mei de povestitor
semne de circulaţie şi un cer cum nu se poate mai sincer

(fusese prima dată pentru cer, mi-a zis dup-aia)


te-ai izbit înăuntrul meu
m-am speriat
nu mă mai sărutase niciodată o balenă cu
nasul mic

mi-am venit în fire imediat!
evident! piratul din mine ştia ce se petrece
aşa că ne-am pornit să luăm nişte lapte
ia stai, asta era dintr-altă poveste

dar dacă eu nu
dar dacă
habar n-am
poate nu
ei vezi, poate-ar fi fost
sau poate nu
acum e seara
balenele adorm devreme
prinţul ăsta are să te ţină minte
până ce se va goli cel puţin un ocean

pentru că
dar mai bine
mai citeşte titlul ăla odată

Cor.idor

poeţii au mereu cuvintele la ei
bileţele cu care poţi trece dincolo
neîntrebat
eu stau în faţa unei uşi
şi mă rog să nu fie nimeni înăuntru
pentru un timp îmi aduc aminte ce ar trebui să spun
şi de ce
adorm, mă trezesc după câteva minute
cineva murmură
am crezut că eşti mort
am crezut că nu locuieşte nimeni aici
îţi fac un ceai aşa cum îţi place ţie
cu mult zahăr şi puţină lămâie
pisica mea, Lil, nu suportă străinii
nu văd să aibă ceva împotriva ta


şi constat că nu mai am nici măcar o lămâie
nu ştiu ce-o să ne facem în cazul ăsta

ce bine că nu ne știe nimeni

noapte bună noapte
viorile tale îmi şuieră refuz sa mai înțeleg vorbele lor
dirijor pe pământul acela nou
unde nu ne vom mai rătăci
numele meu nu va ţipa numele tău
iar seara te vei întoarce teafără
cu umerii râzând
pentru că niciun pericol nu există în pădurile
de după deal

am o singură trompetă la care cânt pentru tine
mă auzi de departe te bucuri tragand tot aerul înăuntru
apari într-un final
ai braţele pline de mere şi surcele care să ne ţină de cald

Protest al unei studente la ceremonia de absolvire a UBB: Sistemul de învățământ e la pământ

Nunta

un alun şi o alună
stau sub soare şi se-ngână
ne căsătorim şi gata
ne căsătorim, nu-i vorbă

aluna cu cap de cobră
pune planul pe hârtie şi-ntr-o săptămână-i cheamă
necuvântători de seamă
păunul cu ochi albaştri
cerbul, uliul, tigrul, lama

mare tămbălău pe ţărmuri
mare tămbălău pe mare
peştii mici se-mping de-aseară
vor să vadă toţi minunea

iar balenele din gară
cer să se-oprească furtuna
cu umbrele şi capace de sicrie peste fețe
vin în grabă să asiste.

un alun şi o alună
cu privirile lor triste
îi anunţa că se-amână
inimile lor străine nu mai bat la unison

el are să stea-ntr-o pară
ea într-un magnetofon

ciorna b.

între clape de pian aduse direct din polonia
şi o mână de lăutari încercând să-mi spună ce e bine şi ce nu e bine pe lume
(lumea asta a noastră - ţine să sublinieze cel din stânga)
pricepusem că plouă

pricepusem că de o săptămână plouă
cum n-a mai plouat vreodată în oraşul ăsta
că toţi vom fi mai ușori

nu pot împărţi chestia asta cu nimeni
spuse micul prinţ înfundând cutia cea nouă
în buzunarele sale fără seamă
şi păşind mai departe

RECOMAND: re.volver de Livia Stefan

re.volver de Livia Ştefan

(pentru zoom, click pe coprtă)

Comandă volum tipărit: 12 lei! 

ciorna a.

mă uit în mine
un clovn din rândul patru
vrea să se arunce de undeva dinăuntru
tot înăuntru
singura lui dorinţă ultima lui dorinţă
ar vrea să aibă curajul
îşi închipuie, se balansează din ce în ce mai repede
dar ceva îl ţine acolo
nu pot să strig, nu pot să-l prind cu mâinile

de ce trebuie să văd
să aud şi să ştiu ceea ce ei uita noapte de noapte
punând capul pe pernă
şoaptele sinucigaşului alunecă înăuntru

pe puntea asta murdară îmi pare că aud bătând
un picior de lemn
mă gândesc că e ceasul vechi din camera cu numărul doi
o cruce ruptă în colţuri un ţipăt de femeie rămasă singură

închid ochii şi din păcate văd şi mai clar
un clovn din rândul patru se cearta cu mine
fiind sigur că balansul lui
nu mă priveşte

zice detest măslinele şi totuşi mănânc un kilogram
în fiecare zi de luni
ca o pedeapsă
aş vrea să vărs tot dar măslinele se pun invers
dându-mi de înţeles că le e bine

s-au adunat câteva kilograme
se hlizesc aşteptând să mă umplu de crăpături
iar ele să iasă afară
fiecare cu câte-un os în gură
bucurându-se de victorie

titlul e la tine

ţin un fel de durere înlăuntrul pieptului
un cocoş de mărimea mâinii mele stângi
sculptează pe cineva acolo
un bărbat de vârstă mijlocie pe care n-am ştiut să-l cresc de unul singur

de două zile îmi răsună în nări mai ales trosniturile lui
mă întreb ce minunăţie are să iasă
cât avem să ne bucurăm şi eu şi cocoşul
de o aşa ispravă

nopţile şi le petrece tot acolo
bătând fără oprire
durerea e încă vie dar cui îi pasă
are cel puţin două suflete să-i ţină de veghe

ţin un fel de durere înlăuntrul pieptului îmi şopteşte sculptura cea nouă
pun mâna pe telefon
şi cer un cocoş pe măsura ei
după numai câteva ore zburătorul îşi făcea datoria

5 (şi) mai (cum)

torc ca un motan la menopauză
ca un poet la menopauză
ca un strungar în pauza de prânz
de la trei la şapte
la turn
pentru cină
taxiurile nu mai circulă
autobuzele nu mai circulă
femeile nu mai circulă

întinde braţul şi spune-mi
ce părere ai despre moş crăciun
dar despre coca-cola
dar despre femeia cu care îţi petreci cele mai multe ore
la telefon
telefonul cu disc din sufragerie
prizonieri atunci când inima iese din cutiuţă şi se aşează
în mâna celuilalt
tresare de câteva ori
uneori se întoarce înapoi în piept

dunărea
un fel de veneţie mai mică
în care gondola eşti tu

a fost ora nouăsprezece
îmbarcarea, vă rugăm
îmbarcarea

poezia asta-i marfă
ca o cheie franceză peste ceafă
te-ai trezit?

Recomand:

Raluca Turliu Cobilanschi

/Girl in the other room

Venice in a Day

8 şi 1/2

stelele
stelele
poetul şi poeziile lui
iar e cinci dimineaţa, iar eu citesc cu demenţă despre un oraş
despre care mi-aş dori să nu mai existe
faţă de care mi-aş dori să nu exist

te-am cunoscut imediat după
cineva încă mai înghiţea litrii întregi de lacrimi
aveam şi eu câteva vagoane pentru mine
tu erai vindecată însă
citeai tot felul de lucruri şi nodul
era cât pe ce să se spargă şi înăuntrul pieptului tău
cel care cunoştea la rândul lui /adevărul

stelele şi oamenii de dedesubt
ce existenţa mizeră
ce plictiseală fantastică pentru o zi de vineri
ziua în care uitam cine suntem
cine am fi putut să fim
şi mai ales

douăzeci şi ceva

tu eşti femeia care se ghemuieşte în fiecare toamnă
în stomacul fără de vlagă al unui băieţel ce refuză constant să facă armata
mamă, ar fi bine să nu mă duc
tată, poate te mai gândeşti şi tu

în stomacul meu, în stomacul lui şi ne întrebi şoptind la ureche
vrei o portocală?
bineînţeles, răspund cei doi
bineînţeles, îngâni din pijamalele de la mama

n-am să te mai trezesc dimineaţa
n-am să mai caut în agenda telefonică
pentru că nu e nimic acolo
nu e nimic acolo, îmi spui, numai câteva fire de grâu

îmi trag un glonte-n cap, o cabină telefonică maro
mă ridic după numai zece secunde
nu am nimic poate-ar trebui să public o carte să vezi şi tu
cum am trăit după crăciunul acela
în care-mi spun că ţi-am greşit iremediabil şi din care tu
nu-ţi mai aduci aminte nimic
nimic în afara bărbatului plângând
cerând o ţigară dar ţigările erau la mine sau cine ştie unde erau

nimeni nu va ştii niciodată de unde venea cu lacrimile şiroindu-i pe faţă
aş vrea să mă închid în poezia asta bună la nimic
oricum nu poţi să ierţi un om despre care
ştii şi tu că nici măcar nu există

08

se-nvârt stelele precum sirenele în marea mânecii
se dau de-a dura harababura asta trebuie să aibă un capăt
îl căutam conştiincioşi monoclul caută şi el o dată cu noi

patru ţigănci se rotesc în cercuri perfecte
datorită unui compas pe care numai ele şi eu îl putem vedea
aşa că iau două andrele le pun sub pernă

a doua zi am oaspeţi patru vizitii de vârstă mijlocie vor să-mi spună ceva
nu le deschid închid ochii spun o rugăciune
salcâmul prietenul omului

07

aşa şi cu scriitorii
te îngroapă dacă nu eşti ca ei
paşoptismul a fost o mişcare
care
după ea au venit şi altele

1 mai, ziua filmelor româneşti la HBO

16:55 - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Documentar, România, 2010. (180')
Regia: Andrei Ujică.


20:00 - Din dragoste cu cele mai bune intenţii
Dramă, România, 2011. (105')
Regia: Adrian Sitaru.
Cu: Bogdan Dumitrache, Natasa Raab, Alina Grigore, Marian Râlea, Rémusz Szikszai


21:45 - Turnul Eiffel
Scurtmetraj, România, 2011.
Regia: Carmen Vestemeanu.
Cu: Sabina Iaschievici


22:15 - Jaful
Scurtmetraj, România, 2011.
Regia: Dan Radu Mihai.


22:30 - Chefu'
Scurtmetraj, România, 2012. (18')
Regia: Adrian Sitaru.
Cu: Tania Filip, Clara Vodă, Nataşa Raab, Elena Ivanca, Emilian Marnea


22:50 -Superman, Spiderman şi Batman
Scurtmetraj, România, 2011. (11')
Regia: Tudor Giurgiu.


23:05 - Fata din Transilvania
Scurtmetraj, România, 2011. (15')
Regia: Sabin Dorohoi.
Cu: Maia Morgenstern, Andreea Vasile, Orlando Petriceanu

iii

Când nu găseşti lumină în lumină
aşteaptă să se lase noapte
păcatele cele mai multe obosesc
şi ai răgaz gânduri să-ţi pui deoparte

Războiul încă bate-n piepturi
până şi somnul îl străbate
dar obosesc cu toţii, ţine minte
pericol pentru-o vreme nu-i

Aprinde sfeştenicul şi stai cu tine
şi-ţi spune gândul bun şi celelalte
aprobă ce-i lăsat să lumineze
iar restul pune-l în pământ

Ei nu vor ştii nimic dar nu ai teamă
braţul le oboseşte-acum şi-n timp de zi
şi spada vor lăsa-o una-două
tu stai cu tine noaptea şi-i socoate-i vii.

Locul

atunci am înţeles
ca locul meu nu mai e pe pământ
ci-n largul cerului ce-n mare se răstoarnă

se prăvăleşte iute să adoarmă
în braţele femeii lui ce ştie tot
şi-i spune numai lui punându-i adevăr în palmă

adoarme cerul fericit
femeia-cer adoarme şi ea fermecată
ar vrea copii cu scâncetul senin dar mai aşteaptă

Notă

nu uita să întorci moneda
îi spuneam veşnicului meu prieten
ochind noua lui muzicuţă
abia cumpărată din obor

nu uita să întorci moneda
recapitulam plin de înţelepciune
admirând noua lui jucărie
visând la un truc care să ne poată apropia

nu uita să întorci moneda
am repetat la finalul întâlnirii noastre
dându-i înapoi
muzicuţa

ceva deosebit de frumos
şi de benefic sufletului tău
se află acolo
//

Bolaño zice că

femeile crescute în aceeaşi grădina cu tine
se tem de moarte
iar eu
atotştiutorul
eroul Ionei şi-al lui Sorescu însuşi
n-am bănuit nimic

privirea pierdută
umerii lăsaţi
spatele drept, cucoană.
spatele drept
voci despre care n-am ştiut niciodată nimic

plânsul un fel de
e cel mai aproape
nu mai am cum să scap
nu mă puteţi ajuta sau
nimeni nu-mi ştie numele

am murit ca orice altă femeie
negându-mă
totuşi beau mai mult decât toţi bărbaţii pe care i-ai cunoscut
plec apoi fără să mă uit în urmă
uneori îţi şoptesc/ de mâine
voi fi un om mai bun
în ziua imediat următoare dispar

şi totul o ia cumva
de la capăt

B.

Pe un fund de oală,
două macaroane/

îşi bulbucă ochii,
nu'ş ce să le spun!

aşa că dau fuga,
mă spăl repejor

Macaroanele stau tot acolo./
AJUTOR!

Departe eşti încă...

cineva

cineva se roagă mereu pentru tine
când pereţii chiliei se surpă
când apele se ridică deasupra
şi cerul nu mai poate fi văzut/ mâna nu mai poate atinge
iar pieptul e prânzul preferat al corbilor
(noilor tăi prieteni)
cineva
în singurătate
se roagă pentru sufletul tău

corbii pleacă departe
pereţii stau din nou pe picioare
iar apele se întorc înăuntru;
nu e meritul tău
nici meritul credinţei tale
ai fi putut să nu te mai trezeşti dar
cineva se roagă fără oprire
pentru ca limbile ceasului s-o ia numaidecât
înapoi

Atunci Eva a spus

rupe fără gând de întoarcere gâtul păsării celei albastre
şi las-o să zacă aşa sub ochii tăi /sub proprii ochi
până la apus

scoate ochii păsării celei albastre apoi pune-i să se vadă pe sine
la final sileşte-i să-ţi povestească cu lux de amănunte
ce au văzut

caută în stomacul păsării celei albastre/ n-ai să găseşti nimic
desfă-i aripile şi poartă-le cu tine preţ de câteva luni
ceva înăuntrul tău are să se schimbe pentru totdeauna

Întrebarea şi Triunghiul Echilateral

azi am pus întrebarea la care nimeni
nu poate să răspundă
preferatele mele balene
se ridicau deasupra apei murmurând
înfăptuieşti o nedreptate, fiule
lucrurile n-au să rămână-aşa

plouă şi toate culorile se scurg
planşă proastă
i-am spus ăleia ca hârtia lucioasă nu ne va ajuta
plouă şi toate culorile se scurg
cum ar fi să te trezeşti într-o dimineaţă şi cineva
cam la fel de mare ca tine
să te ţină strâns şi să-ţi spună
eu nu mai plec

încerci să scapi
te ameninţă cu pistolul
cu ciobul acela - triunghiul echilateral
încerci să scapi
scrii pe toate oglinzile din casa /lucrurile
nu pot rămâne aşa

A doua duminică

1. lichidul acela aproape sacru

dintre mine şi tine
dintre tine şi ceilalţi
poezia se întoarce la mine
degeaba eşti un mare poet dacă numele tău
nu începe cu litera A

dacă am fi fost colegi de clasă
ne-ar fi numit unul după celălalt
am fi răspuns
fiecare în felul lui
ai fi stat în cealaltă parte a oraşului
şi mi-ai fi spus că am o curgere care plictiseşte





2. mi-ar fi plăcut să ştiu să fumez

mi-ar fi plăcut să ştiu să fumez
cu mâinile mereu ocupate
ca şi cum o spirală strălucitoare ar fi stat între mine
şi toţi dumnezeii cunoscuţi

m-ai fi întrebat cu ce mă ocup
de ce nu am ochii verzi
de ce m-am născut sub zodia asta bună la nimic

am mâinile goale
nu mă întrebi nimic
ştiind că fost adus pe lumea asta ovală şi plină de găuri
fără voia mea

la fel
ca şi tine.





3. alţi treizeci de ochi

alţi treizeci de ochi te privesc
şi nu înţeleg nimic
un zid de forma capului meu îmi apasă umerii
puţin câte puţin
uit care mi-e numele
uit palmele
dinţii tăi albii
nasul ascuns înăuntrul meu
spunându-mi
putem sta aşa pân-am să plec
pe mine
nu mă deranjează





4. patru

poezia moare o dată cu cei care o pun pe hârtie
să murim puţin, şi-au zis poeţii adunându-se
fiecare pe câte un scaun

şi-au uitat acasă mesajele salvatoare
simţul realităţii
inimile din linia-ntâi





5. nora e şi ea

nora e şi ea acolo
te priveşte pe ascuns
mereu şi-ar fi dorit să fie băiat
mai ales acum

nora e şi ea acolo
respiră liniştită ştiind
că cineva
o femeie tânără şi frumoasă
cu porii aprinşi şi buze calde
îi va ţine locul o vreme





6. într-o zi

într-o zi vom fi şi noi plictisitori, îmi spui
nu ne vor lăsa să citim împreună
atunci nu citim
s-o crezi tu
s-o creadă ei

noi nu vom îmbătrâni niciodată
fiecare ştie câte ceva despre zbor
am uitat de toate femeile de ieri şi de azi
am să-ţi cumpăr cinci flori albastre

Soviany nu mai vine
te-a trimis pe tine acolo
nora ştie şi ea despre isprava lui
îşi trimit mesaje
doi adolescenţi pe care-ai face bine să-i crezi pe cuvânt!

numărul patru

trompetele se aud în oraş
caii nu mai asculta de nimeni
am mai trecut un prag
poezia de dinainte şi de după gâtul girafei
arzând
febră patruzeci şi nimeni nu mă mai întreabă
de ce pun cuvântul ăla acolo şi cuvântul celălalt
dincolo
pentru că uneori iubesc

pentru că nu v-am minţit niciodată
vânători trişti
cu rucsacul atârnând în spinare
aşteptând coarnele ultimului cerb carpatin din pădurea asta
în care nu mai ştim
cum am intrat

pentru că deşi nu mă crezi
am o pereche de aripi
pe care le folosesc oricând am chef
dizolvi praful ăla
şi te uiţi în ochii cui trebuie
călătoria asta a început demult/ dar

dacă eşti prost,
promit să te lăsăm în prima prăpastie
şi să plecăm ca şi cum nimic
nu s-ar fi întâmplat pentru că de fapt
nici nu s-a întâmplat
mare lucru.

poemul de duminică, pe la prânz

Voi fi liber
într-o dimineaţă ca asta
fără să ştie nimeni
fără ca eu să ştiu
eu nouă ani
tu cinci
numărăm picurii de rouă strigând
suntem
în afara oricărui pericol

requiem

ce se întâmplă cu oamenii
dar cu păsările, ce se întâmplă
cine ne va conduce în călătoria aceasta
cine ne va da ceva de mâncare şi ne va arăta de unde să luăm apă proaspătă de băut
cine ne va spune noapte bună şi cine va anunţa răsăritul

ce se întâmplă cu oamenii
dar cu păsările, ce se întâmplă
cine ne va conduce în călătoria aceasta

ce se întâmplă cu oamenii
dar cu păsările, ce se întâmplă
cine ne va da ceva de mâncare

ce se întâmplă cu oamenii
dar cu păsările, ce se întâmplă

Happiness is a Warm Gun

ţi-ai imaginat vreodată omule
că salvarea ta se poate afla într-o cutie cu vechituri?
raiul promis
femeia
cea mai importantă femeie
abel care să-ţi spună iar
ştiu că te doare

ieri cineva stătea în genunchi la porţile raiului
şi plângea spunând
n-am să mai ajung niciodată acasă
sunt atât de departe
am să mor alergând
şi nimeni nu are să se îngrijească
de mine

porţile erau deschise
omul nu mai vedea nimic acum
din cauza plânsului ce nu se mai oprea

E2

copilul omului mă întreabă de ce-a venit pe lume
dau din umeri şi-i întind nişte pâine/ îi spun mănâncă
ai să te faci mare
şi-ai să te poţi lupta cu oricine-ţi va sta înainte

el mesteca ştiind că nu vom izbândi
1 + 1 = 1, ţine să-mi aducă aminte
corabia pe care nu am avut-o niciodată
acum plâng şi copilul omului nu mă mai poate ajuta
nu ne spunem nimic
rugăciunile cele noi ar putea...

ajunşi la capătul cercului
şi pământul se umple de rinoceri
unde să-i aşezăm pe toţi
iar cu oamenii cum rămâne

cu oamenii
da, cu oamenii
mă întreb de ce-au venit aici oamenii
locul ăsta a apărut pentru cu totul altceva
asta ştiu sigur
sigur.

E.

scăpare căutăm cu toţii
vertebrate şi nevertebrate
tigri balene
delfini fără simţul auzului
girafe pierdute de acasă

scăpare căutăm cu toţii,
oricât de mult aş vrea nu mai ştiu să cânt nicio notă
îmi legăn capul la stânga
îmi legăn capul la dreapta
sperând la o pală de vânt

o bucată de hârtie, vă rog
să ne luăm rămas bun de la noi înşine
nisipul din minţile noastre
ascultând ploaia
şi maşinile
să plecăm

sărim de la balcon
stăm la primul etaj nu vom păţi nimic
promit
am să-ţi citesc o poezie
la-la-la-la-la-la-la
zmeul cu mâinile libere
mă strigă pe nume

zmeule
nu te pot auzi

totul e nou

totul e nou
nu mă mai trezesc dimineaţa
sar peste micul dejun
nu mai deschid nicio fereastră
nu-mi mai plac cearşafurile albe şi cheile ce deschid orice uşă
culoarea semaforului se schimbă
aud tot felul de sunete de pe coridor
aşa se nasc copiii
îl va chema Tudor pentru o vreme
acasă îl va aştepta mereu cineva.

totul e bine când se termină

totul e bine când se termină
poeziei îi e dor de mine/ eu
nu am nevoie de poezie
cumpăr TIDE în cantităţi industriale
scriu pe toţi pereţii U.A.T.-ului
"Domnul fie cu tine"

câmpuri întregi dispar noapte de noapte
iar noi nu avem nici măcar o dovadă
o vară de neuitat în care nimeni
nu păţeşte nimic.

Consemn

oamenii nu s-au născut încă
deşi au învăţat să planteze flori de toate culorile
sori artificiali
iubiri imposibile
despărţiri

v. încă mai părăseşte sala de curs
fără ca nimeni să înţeleagă importanţa
unei revolte adevărate poate
pentru că nu au văzut una până azi
azi e vineri

e ziua în care ştiu că oamenii
nu s-au născut încă
sar într-un picior
fără să-mi pese
şi traversez neregulamentar

nu salut pe nimeni
sunt străinul din faţa ta
anul ăsta n-am să mai cânt de ziua mea
am auzit că nu e bine
am auzit că e mai bine să tac
şi să mă gândesc
la sufletul meu ce nu încetează să semene
cu un arbore

nu mă crezi?
citeşte-l pe nichita stănescu.

dedicat 3

Mă vezi, te văd şi totuşi noaptea s-ar lăsa
peste-amândoi
peste miresele aşa-şi-aşa
îmi cânţi deasupra unui lac acoperit

de o nuia

dedicat 2

Neptun, Neptun, frumoasă stea
ce vrei să-i ceri,
ce vrea să-ţi dea
împacă-te cu tine şi cu ea

Neptun, Neptun
adu-mi lanterna galbenă din debara.