două mii cinci

știu că pășesc ușor în odaia asta
eu în cârpele mele
tu în cârpele mele
aștept să plouă
tu aduci un ibric și torni din el o apă călduță
care nu se mai termină 
& e la fel ca dragostea noastră
răbdătoare rotundă roditoare 
și curajoasă ca un caval

9

cola în venă
zenobia mă aşteaptă cu faţa la perete

e mai tânără cu câţiva ani
căzile sunt pline

în scurt timp vom fi înghiţi de apă de mare
apa sărată delfini alege antarctida

vapoare de mărimea mâinii lui dumnezeu palpită răbdător
de pe coridor o aud pe bianca cântând la nai

arpegiul existenţei
te aşezi invers cu spatele lipit de faianţă

numeri ochii oamenilor rămaşi în viaţă fără să-ţi pese
sister morphine, viaţa se termină când vrea ea

calul păşind leneş înapoi
săturat de toate tabieturile din abator

aşezându-se la locul lui visând o poveste asemănătoare cu cea de azi
pe femeia zăcând o prind de guler o târăsc până la fereastră

se aruncă de una singură gândindu-se probabil
la binele meu

titlu pe nevăzute

mi-am amintit de Zglobia şi închiderea ei
în cochilia necunoscutului de dincolo
de mlaştini
vineţie şi a nimănui
a ei, a lui, a moşului ce-mi spui că te-ar fi vizitat
e frig aici, e frig
şi iernii-i arde de balade
bal bule bombe scoate-mi aripa
ramuri de brad
ramuri de prun
ramuri de viaţă şi Neptun
se uită-n noi şi râde-ntreg

din zi în zi
încolăciţi
făcând în ciudă unei lumi/plecăm
călătorie
rugăciuni
şi coridoare/surd
apun toate minciunile

mi-am adunat în grabă rufele
mă mut
şi luna mă primeşte-n sine
mi-am scurs în grabă ochii/acum
te văd
întorc ceasul ciudat pe partea cealaltă şi-aştept
că florile să-nceapă să se certe
că toate ce se cern să-ţi strige numele

pe care ţi-l cunoşti doar tu.

Allegro

mi se pare că nimic nu se schimbă
pe când altora li se pare că totul se schimbă
look back în anger
with anger
cu ochiul drept
Zenobia mă scuipă între coaste
epopeea pe care n-am primit-o niciodată
un cal din lemn zâmbind arogant
peniţa mă fixează cu încântare
idioţii lui Dostoievski îşi săpa singuri groapă unul
altuia
marşuri funebre pe străzile nimănui
Dumnezeu spunându-mi să nu mă mai tem
biserici clădite-n fel şi chip
am greşit, dar asta nu înseamnă că n-am spus nicicând
adevărul
Lazăr, ridică-te şi mergi
ridică-te, Lazăr
ridică-te


să ne liniştim
nu e nimeni în casa asta
ia loc te rog
o să închid fereastra
mă întorc cât mai repede cu putinţă