houghton

cad picuri mari peste oraș

ostașii cad ca frunzele când plouă 

am capul plin de mine, nu am loc

să mă scufund sau să trec cerul plin de rouă

refac tot drumul înapoi, găsesc o fată care numără apusul 

și ține-n palme două stele moi

se uită-n ochii mei și își mănâncă plânsul 

câmpuri și lumini se pierd într-o ceață mare

mă țin în mâini și mă descânt

beau toată apa ce se mai găsește pe pământ

acum sunt toate oceanele

toți peștii 

mănânc trenuri de jucărie și părerile mele de rău

sunt un radio rămas la jumătate

o mamă care închide ochii și stă așa câteva după mese

înghite pești și lenea mea separă oamenii de oameni

ce frumos e apusul 

ce frumos e castronul ăsta cu supă

#

aș fi scris c-o mână stângă până unde să se vadă 

peste apă peste mese peste rafturi văd acolo 

stând ascunși pe andromeda viermi cu mere și cu unt

cu fistic cu fă-mă mare sunt onoare sunt oroare 

cine-alege sete peste 

perne fred sunt linii moarte capete de cerberi secte 

simple simbad fură iarăși de prin rafturi ce rămâne

lăzi și larve liber vara nu mai știu dacă se-aude

pentru păsări mergătoare surde să se surpe gara

era odată un orologiu

un urs

unde e busola aia

unde vindem vise albe

într-o baie din Colentina

iapa arde

armura alabalalalalala

elastice

eroi

chin car camila-n spinare

sunt cercul

progresez și revin

rase culori creioane și cretă

orb deschid

guri mari

care înghit soarele

întind o mână și desenez toți monștrii 

ei se schimbă

schimb imagini 

fatidic

aici se deschid ușile

dar rămânem pe dinafară ca poeții

tâmplari noi

bancnote

rămurele peste

#

doi copii caută drumul spre casă

acolo unde soarele se face mic și îl pot înghiți 

unde zborul e lin

și sufletele nu se grăbesc

noi îngropăm o pasăre

îi dăm un nume pe care doar noi îl știm 

dansăm în cercuri și așteptăm seara

vântul 

și poveștile fără capăt