#

pe marginea lacului din capul meu 

stau două rațe de casă

au nume și îndatoriri 

locul lor de care să aibă grijă 

sâmbăta ies pe câmp și vânează boabe de orez și fascicule de lumină

o mare

un om singur pe o insulă mănâncă înghețată dintr-un pachet

un om singur pe o insulă repară un ochean defect

china e tot mai aproape boabele de orez sunt tot mai tari 

oamenii îmi spun doar că sunt singur, eu beau fac curat în frigiderele din bar

ai un costum negru neptun, explici Bucureștiul cu emoții

aș vrea să pot să zic ceva, să numărăm umbrele și piloții 

ce lume ciudată, cred că iar mi-am pierdut numele

luna și celelalte corpuri îmi mănâncă zilnic glumele

un crocodil de pluș care vorbește cu mine, eu îl întreb despre trecut 

mănânc clătite cu ciuperci nostalgic și pierdut 

terenul pe care am construit o casă care visează la mare

e aspru și nemaivăzut

#

într-un câmp de cozonac 

o uitare se gândește

cum să fac să-mi amintesc

drumul înapoi spre case

și plasa ce trage pește

răscolesc prin capul celor care stau noaptea la diguri

dar nici ei nu știu pe unde 

să ne-ndrume nici pe mine

nici pe cel de după mine

care n-are nume

greutate

nici oraș din care vine

ne tot rupem și ne ducem pe o uliță anume

unde fetele adapă caii care stau cuminți 

nouă ne vorbesc cuvinte pe care nu le-nțelegem 

flori culegem să le punem peste ochi peste mărgele

ele, tot nimic, într-una

eu tot număr praf de stele

și cuiburi de rândunică

barza bună

biurare

ține-ne de umeri tare

adu-ne o păturică

cântă dacă știi și spune-mi

unde-i capătul cu dale

ele plâng și râd o dată 

și nu-mi spun tot adevărul

dormi, acum și vedem mâine

dormi, vedem noi cum vom face

dimineața ochii noștri se fac alți ochi, de la stele

nu mai știm nici ce vorbisem

nici pe unde ne e fuga

și mai stăm, mai stăm o toamnă

primăvara prindem roua

vara scufundăm cuvinte

și uităm, uită și ele

facem case din nimicuri

nu vorbim cu vorba tare

nu murim, nu ne e felul 

stăm așa și râdem anii

sute, zeci, câțiva să fie

facem din cârpe uleiuri

și copii din gânduri limpezi 

ne știm inima și rolul

uite, eu sunt amintirea

eu prezent eu adamantul adunarea peste creste

tai găinile cu sare

peștii îi întind cu mâna

uite-mă, mă vezi? mă număr

printre cei ce știu povestea

uite, vezi? Ifrim, dantura

ce rămâne după plânset

ca un praf ca o povară ca un fir de supă dulce

eu alerg să prind vagonul

ne vedem peste o lună

vin la bâlci, vin cu inelul

să te iau, să facem pace

să te pregătești de-acuma

houghton

cad picuri mari peste oraș

ostașii cad ca frunzele când plouă 

am capul plin de mine, nu am loc

să mă scufund sau să trec cerul rouă

refac tot drumul înapoi, găsesc o fată care numără apusuri

și ține-n palme două stele moi

se uită-n ochii mei și își mănâncă plânsul 

fire și lumini se pierd într-o grădină mare

mă țin în mâini și mă descânt

beau toată apa ce se mai găsește pe pământ

acum sunt toate oceanele

toți peștii 

mănânc trenuri de jucărie și părerile mele de rău

sunt un radio rămas la jumătate

o mamă care închide ochii și stă așa câteva după mese

înghite pești și lenea mea separă oamenii de oameni

ce frumos e apusul 

ce frumos e castronul ăsta cu supă

#

aș fi scris c-o mână stângă până unde să se vadă 

peste apă peste mese peste rafturi văd acolo 

stând ascunși pe andromeda viermi cu mere și cu unt

cu fistic cu fă-mă mare sunt onoare sunt oroare 

cine-alege sete peste 

perne fred sunt linii moarte capete de cerberi secte 

simple simbad fură iarăși de prin rafturi ce rămâne

lăzi și larve liber vara nu mai știu dacă se-aude

pentru păsări mergătoare surde să se surpe gara

era odată un orologiu

un urs

unde e busola aia

unde vindem vise albe

într-o baie din Colentina

iapa arde

armura alabalalalalala

elastice

eroi

chin car camila-n spinare

sunt cercul

progresez și revin

rase culori creioane și cretă

orb deschid

guri mari

care înghit soarele

întind o mână și desenez toți monștrii 

ei se schimbă

schimb imagini 

fatidic

aici se deschid ușile

dar rămânem pe dinafară ca poeții

tâmplari noi

bancnote

rămurele peste

#

doi copii caută drumul spre casă

acolo unde soarele se face mic și îl pot înghiți 

unde zborul e lin

și sufletele nu se grăbesc

noi îngropăm o pasăre

îi dăm un nume pe care doar noi îl știm 

dansăm în cercuri și așteptăm seara

vântul 

și poveștile fără capăt

un soare. un om. o pasăre

cleștii mei de pasăre prind 

apusul obosit și îl pun în brațele omului

omul mângâie soarele ca pe o pisică caldă, nou venită

au locuit aici multe vietăți, fiecare cu numele ei

aici am văzut cerul de pe vârfuri și capătul

aici am stat într-o barcă moale prinsă cu sfori în timpul ploii

aici par să se fi întâmplat toate

unde sunt acum, nu mă leagănă nicio barcă 

nu mă trezește nicio ploaie

dar măsor, meșteresc

mă uit într-o apă clară și mă întreb 

de care parte sunt

și cine pune totul în ordine

cleștii mei de pasăre prind

apusul obosit și îl pun în brațele omului

omul scoate o vorbă, apoi un cântec

apoi se desface în mai mulți oameni

și niciunul nu se gândește la nimic

aici am văzut cerul de pe vârfuri

aici am stat într-o barcă moale prinsă cu sfori în timpul ploii

mă strecor

privesc penele tale mari

enorme

se face seară

mă acopăr cu ce găsesc viu

mă acopăr și adorm câteva săptămâni

am vise

în ele mă vizitează cineva

îi uit numele și tenul auriu

îi uit vorbele

deșertul e blând acum

un flamingo crede că sunt tatăl lui 

iar eu mă port ca un tată 

îl îmbăiez și îi arăt unde-i e inima

îi spun: sari, pasăre, sari

scrie-ți numele pe cerul ăsta și uită cine ești

el face ce-i spun, dar se tot întoarce să-mi mulțumească

#

dimineața devreme, foarte devreme

sunt un mic gândac vorbitor care se uită la ceas și se gândește la tine

nu mă gândesc la stele

sau la oamenii adunați la cozi

nu mă gândesc la ghicitorii în cafea

sau la forme perfecte

am multe culori

mâneci lungi

și sunt un pic trist

tu nu știi 

dar când se aud păsări 

și bat covoare

și miroase a muzică

eu îți caut binele și te măsor și spun iartă-mă

aș vrea să vezi asta

să devii, dintr-o dată, mai ușoară

un nor moale trecând prin oraș

fără nimic de reparat

aici sunt mâinile mele

aici sunt ochii

aici ne împăcăm

și mirosim a liniște

our own cat

there's a cat on this roof

she is singing

she is making a shirt

its soft and full of colors

she is watching our family

and never thinking

we are proud to be her peers

enjoying sun, daily games and our own unique laughs 

its a perfect circle 

a fit in a tiny forest 

that will be unseen from the eye 

the usual eye, anyways

#

într-un separeu

separat de toți ceilalți

funcționarul își numără banii

și cele câteva emoții pe care le simte

are șireturi lungi, albe

desfăcute

cizme albastre și o pălărie stricată

#

am tot încercat să spun 

s-au scuturat cuvinte

văd ca o gheară

cine să vorbească cu mine într-o oglindă ca asta

salut, nimeni nu credea c-o să fie așa, dar uite-ne, pe blocul ăsta de desen

cine sare

cine scrie

cine promite și cine numără consecințele

caut un vis care mă distruge

mama n-o să mai vină niciodată 

suntem nimeni 

unii acceptă greu, d-asta-i doare stomacul 

 

jucăm șah și pierdem 

o dată cu viermii, o dată cu păsările

o cină seacă la care nimeni nu e invitat

scrie aici, în caietul ăsta, cum te cheamă pe tine?

dorințele ne trag în apa asta

dăm din membre și sperăm să mai trăim o dată 

destul 

desaga asta e plină dar nu o putem deschide

e multă lumină dar îmi alunecă cizmele

am nevoie de o pereche de baterii și răbdare

mulțumea 

promisiunile sparte

am un ecuson pe care scrie micul dumnezeu

îl ard în fiecare noapte

fierb fier fur fum

sunt foarte mare

atât de mare încât nu mă mai văd

topesc clopote și inimi de cai fără tată 

ăsta sunt

nu mă pot pierde

se cerne și rămâne tot durere

am o formă străină și nume de animal 

am nouă umbre care se rotesc în jurul meu ca viespile

într-o zi n-o să mai pot descrie

spălătoria asta nu mai face față

ascund farduri și resturi de gloanțe

 

știm toți că n-are sens

va fi așa cum nu se poate scrie

salturi care nu înseamnă nimic pentru nimeni 

mă schimb într-un animal și stau la suprafața apei

de-acolo privesc pierderile

solnițe și apartamente din orașe fantomă

câmpul ăsta n-are nume

îi zicem casă doar să-l vedem cum cade

copiii ăștia nu se fac mari

rag ridurile înăuntru 

am un șorț un gât de girafă și tot ce nu încape în geanta asta

tu pe cine asculți

cum vrei să pierzi 

tot aia e

socotitoare simplă

seleniu

sorb guri de pește

e final de an

licoarea asta ne ajută să nu mai visăm în nouă culori

trăsura asta ne duce ușor

ne leagănă

parcă te știu de undeva

dar nu apucă să răspundă

se uită la mine și râde

și știm amândoi adevărul

deschid perdelele și mai număr o dată

sam e un copil ca toți ceilalți

așa vrea să creadă

are în el toate visele noastre și peste

râde

a-nțeles

se uită pe fereastră și nu mai așteaptă pe nimeni 

desenează cercuri

țeluri

țepe

ținte care se topesc dimineața

#

un ou se uită la mine

îl mănânc

#

tot ce pot duce e o praga veselă în care un zepelin plutește pe deasupra și se uită la noi 

oamenii și-au găsit tot felul de îndeletniciri dătătoare de liniște

poeții, au găsit și ei câte un meșteșug util

unii cresc păsări

alții le învață să zboare

alții zboară ei înșiși

aici nu e nevoie de muzică, pentru că totul e muzică

plouă mărunt în fiecare moment undeva

pe o stradă, pe o margine, într-o altă apă

un băiat de vârsta mea urmărește ploaia 

măsoară, cântărește, se bucură

oamenii nu mai vorbesc unii cu alții

un triunghi vrea să devină leu

leul îi lasă locul și se face nevăzut

nevăzut ascuns de copaci denși trestii treburi nautice

se scufundă într-o burtă mare și stă acolo plănuind doar de plăcere

alții își usucă penele la soare și nu văd decât propriul râs

un soare parcă mic se așterne pe foile mele

și se întinde ca o pisică

#

un oaspete

un bob de orez

un armăsar mereu singur

un om mereu cătând

concert pentru stâlpii de telegraf

19 ani și 300 de libre

săptămâni aparte

grecia și orașe scufundate în același pat

ascuns ascult aspecte simple

sar peste zilele care se termină cu 2 și 7

faima operei 

orga

olanda cântă

în fiecare zi mai sigură

camera ei capătă o aură

sufletul ei capătă margini rotunde

apoi adoarme pe o pernă moale

foarte mare

cât capul unei lebede schimbată în balenă de mare

#

am stomacul gol de vise

am călcâiele încinse

somnul îmi arată calea

viitorul strigă valea

omul strică

om repară

ne pierdem din gară-n gară

totul e o glumă

nu aud râsul nimănui

amestec ingrediente secrete

cad la pat de o boală care nu are nume

am stomacul gol de vise

pierdut într-o junglă de care nu au aflat oamenii

fug fără inamic

număr stele

mă întreb dacă și ele se uită la mine

și dacă au ceva să-mi spună

#

trei oameni așteptând fac mai mult decât un om care așteaptă

o lebădă își roagă sfârșitul 

sensul unic al acestei fraze se pierde

trec cu tălpile peste trecut

stelele se așază calm lângă capul meu și nu spun nicio vorbă

#

trei oameni mici într-o haină mare

trenul trece lejer pe lângă lanurile de floarea soarelui

#

un nor moale 

o talpă mare peste un nor mare 

un nord

există mai multe norduri

o stradă care se înfundă

un câine vrea acasă 

eram prea emoționat ca să vorbesc cu tine, iartă-mă

toate pisicile se vindecă

doar oamenii nu 

și oamenii

și oamenii și pisicile

trecutul ca un vânt rece pe la burtică

fantomele într-un castron de lapte cu biscuiți

căsătoriile cascadoriile

speranța unei vieți așa cum o vrem

speranța unei vieți oricum ar fi, numai să respiri

restul

o mașină cochetă albastră

muntele 

multe râsete

ne revedem toți și nimeni nu se mai supără

și cineva cântă ceva din acordeon

#

când tot ce vreau să spun e

ai răbdare cu mine

o să mă fac bine

o să mănânc soarele

voi elibera animalele din grădina asta

și nu voi ști ce vreau

doi copii care nu știu să iubească

dar caută

bat drumurile

vorbesc

și pot sta și în liniște seara

când toți aud luptele lor mici

semiluna

stau noaptea mă gândesc 

sper să mai avem o șansă 

deși părem terminați ca o carte în vacanță 

cu final nesigur înțeles duplicitar 

toți piticii se întorc, vor să plece din spital 

nu te supăra pe vorbe, vorbele nu pot să spună

marsupiu marte compendiu carii resturi și cutii 

pentru tine sunt destule sertărașe-n care punem 

sori dor drumuri moi și pași

dacă acordeonul palid lovește ceașca cu mâna 

dacă azi sau dacă mâine, o bărcuță ne așteaptă 

nu uita darurile nu uita tot ce e bun 

se-nchid faruri dimineața nu mai suntem căpcăuni