perle sub pernă

trec tare peste beznă și fum 

ceața asta - îi zice acasă 

copii cu o singură mână bat mingea pe un teren invizibil

se mai rănește câte unul, se mai scutură câte-o aripă

e caniculă

polii se apropie doar cât să se vadă la ochi

am un fluture în buzunar, construiește acolo o nouă moschee

mă rog în stânga și-n dreapta să găsesc o saltea pe care să dorm la noapte

toți cocoșii fac uniune și vin să mă găsească 

păi, bă, tu ce credeai 

păi noi ca tine am mai 

după tot ce-am făcut pentru

ridică mâna aia o dată că n-avem toată săptămâna la dispoziție

facem o grădină de animale și stăm acolo toți 

facem cu rândul

să trișeze vreunul că-l ia mama

alo

s-aude

m-auziți?

#

pe marginea lacului din capul meu 

stau două rațe de casă

au nume și îndatoriri 

locul lor de care să aibă grijă 

sâmbăta ies pe câmp și vânează boabe de orez și fascicule de lumină

o mare

un om singur pe o insulă mănâncă înghețată dintr-un pachet

un om singur pe o insulă repară un ochean defect

china e tot mai aproape boabele de orez sunt tot mai tari 

oamenii îmi spun doar că sunt singur, eu beau fac curat în frigiderele din bar

ai un costum negru neptun, explici Bucureștiul cu emoții

aș vrea să pot să zic ceva, să numărăm umbrele și piloții 

ce lume ciudată, cred că iar mi-am pierdut numele

luna și celelalte corpuri îmi mănâncă zilnic glumele

un crocodil de pluș care vorbește cu mine, eu îl întreb despre trecut 

mănânc clătite cu ciuperci nostalgic și pierdut 

terenul pe care am construit o casă care visează la mare

e aspru și nemaivăzut

#

într-un câmp de cozonac 

o uitare se gândește

cum să fac să-mi amintesc

drumul înapoi spre case

și plasa ce trage pește

răscolesc prin capul celor care stau noaptea la diguri

dar nici ei nu știu pe unde 

să ne-ndrume nici pe mine

nici pe cel de după mine

care n-are nume

greutate

nici oraș din care vine

ne tot rupem și ne ducem pe o uliță anume

unde fetele adapă caii care stau cuminți 

nouă ne vorbesc cuvinte pe care nu le-nțelegem 

flori culegem să le punem peste ochi peste mărgele

ele, tot nimic, într-una

eu tot număr praf de stele

și cuiburi de rândunică

barza bună

biurare

ține-ne de umeri tare

adu-ne o păturică

cântă dacă știi și spune-mi

unde-i capătul cu dale

ele plâng și râd o dată 

și nu-mi spun tot adevărul

dormi, acum și vedem mâine

dormi, vedem noi cum vom face

dimineața ochii noștri se fac alți ochi, de la stele

nu mai știm nici ce vorbisem

nici pe unde ne e fuga

și mai stăm, mai stăm o toamnă

primăvara prindem roua

vara scufundăm cuvinte

și uităm, uită și ele

facem case din nimicuri

nu vorbim cu vorba tare

nu murim, nu ne e felul 

stăm așa și râdem anii

sute, zeci, câțiva să fie

facem din cârpe uleiuri

și copii din gânduri limpezi 

ne știm inima și rolul

uite, eu sunt amintirea

eu prezent eu adamantul adunarea peste creste

tai găinile cu sare

peștii îi întind cu mâna

uite-mă, mă vezi? mă număr

printre cei ce știu povestea

uite, vezi? Ifrim, dantura

ce rămâne după plânset

ca un praf ca o povară ca un fir de supă dulce

eu alerg să prind vagonul

ne vedem peste o lună

vin la bâlci, vin cu inelul

să te iau, să facem pace

să te pregătești de-acuma

houghton

cad picuri mari peste oraș

ostașii cad ca frunzele când plouă 

am capul plin de mine, nu am loc

să mă scufund sau să trec cerul rouă

refac tot drumul înapoi, găsesc o fată care numără apusuri

și ține-n palme două stele moi

se uită-n ochii mei și își mănâncă plânsul 

fire și lumini se pierd într-o grădină mare

mă țin în mâini și mă descânt

beau toată apa ce se mai găsește pe pământ

acum sunt toate oceanele

toți peștii 

mănânc trenuri de jucărie și părerile mele de rău

sunt un radio rămas la jumătate

o mamă care închide ochii și stă așa câteva după mese

înghite pești și lenea mea separă oamenii de oameni

ce frumos e apusul 

ce frumos e castronul ăsta cu supă

#

aș fi scris c-o mână stângă până unde să se vadă 

peste apă peste mese peste rafturi văd acolo 

stând ascunși pe andromeda viermi cu mere și cu unt

cu fistic cu fă-mă mare sunt onoare sunt oroare 

cine-alege sete peste 

perne fred sunt linii moarte capete de cerberi secte 

simple simbad fură iarăși de prin rafturi ce rămâne

lăzi și larve liber vara nu mai știu dacă se-aude

pentru păsări mergătoare surde să se surpe gara

era odată un orologiu

un urs

unde e busola aia

unde vindem vise albe

într-o baie din Colentina

iapa arde

armura alabalalalalala

elastice

eroi

chin car camila-n spinare

sunt cercul

progresez și revin

rase culori creioane și cretă

orb deschid

guri mari

care înghit soarele

întind o mână și desenez toți monștrii 

ei se schimbă

schimb imagini 

fatidic

aici se deschid ușile

dar rămânem pe dinafară ca poeții

tâmplari noi

bancnote

rămurele peste

#

doi copii caută drumul spre casă

acolo unde soarele se face mic și îl pot înghiți 

unde zborul e lin

și sufletele nu se grăbesc

noi îngropăm o pasăre

îi dăm un nume pe care doar noi îl știm 

dansăm în cercuri și așteptăm seara

vântul 

și poveștile fără capăt