marți, 28 februarie 2017

texas

andaluzia așteaptă
mâini peste
circul singuratății în natură
trenul cu o singură aripă

venus
cască
și

zero
vreau doar să te cunosc
poate-i e frică
sau poate chiar vrea să te cunoască
sau poate vrea doar să te cunoască

grow up
wake up
poezie cu usturoi
maioneză motivațională
trezit devreme
strângem cărbuni scrumiere
you're the queen of fucking anything

sunt orb
arbore care naște
zar care cade cu fața-n sus

any birthday ideas for a stranger
are gust bun poemul ăsta
prima zi în care nu-ți legi șireturile și ți se pare
că te-ai facut mare

sincron
nota la masa 4
taxi
autogară
inima se oprește
auzi o voce asemanatoare cu vocea ta
februrie iluzii locale
empty your head before going to heaven
E mc2
într-o linie ce nu se mai termină

venim luni
stop
la 16
stop
milena se simte mai bine
stop
am primit flori
stop
cerul nu cere
stop

sfârșit

duminică, 18 septembrie 2016

ploua cel mai mărunt

acum că știi că sunt tot eu
o pasăre cu ciocul scos
picioare reflectând la zborul lor
un soare mic ca tine
mi-a spus să mă mai liniștesc
că nu te-ntorci că lumea s-a lărgit
triunghi și-un ac pierdut redeslușit
toate la timpul lor 
o vineri pe la opt și-un pic
noi reparăm televizoare sparte
și-n capul lor e tot nimic
și număr până nu mai știu să număr
despic descos prefac la loc
cu-n suflu simplu ascuțit
trecut prin gheață și noroc
piețe deschise și noroi
umbrele și pantofi cu toc
1-2 mâna la piept soldat
mergi mai departe dacă vrei s-o vezi 
șopteau în urma lui că e nebun
și nu-l așteaptă nimeni la sfârșit
doar el știa ce vers rotindu-i-se-n cap
făcea tot universul ei să tremure ușor
iar ea să îl aștepte ca și cum 
ar fi-nțeles ce n-a-nțeles nici el 
plouă ca după cel mai bun măcel 
miroase a carbit și-a câine ud și mort
baloane colorate stau aproape de pămând
și vene tremură ușor
pahare pline se înghit
unele-ntraltele adorm
desișul e la fel
șirul sortit

seth

era trist în paradis
riduri rochii cor de rouă
ochii lui fugind alături
de privirea ei râzând
satul luminat privește
autobuzul plânsul ocru
trec prin gări portar vorbește
despre-armată dimineața
deschid ochii frig și ea
a rămas unde-am lăsat-o
era de parcă greșisem 
ea plânsese înc-o dată
roșie camera de-acasă
obosit cu gând anume
ce mai aventură tristă
ce rămâne ce rămâne
zile trec vacanțe e-mail 
ton schimbat apoi se-aude
o împușcătură stranie
cad aripi o sută patru
eu în mine mă împătur
ea în ea se-ascunde bine
ani trecând recunoștința
o mimez zâmbind și gândul
am fost frumos și puternic
pe cât am știut atunci
te îmbrățișez aparte
poezii să nu le-arunci

luni, 5 septembrie 2016

mai stăm puțin

ascult o poezie și mă gândesc la femei care nu fac rău care nu există 
n-am cheie către savanele-alea bune
natură umană natură tristă
m-am pierdut pe drum la pâine m-am întâlnit cu-n înger 
mi-a zis că mă-ntorc mâine, da' cred că n-avea busola la el
ca o femeie-n apă ca o sirenă spartă
mă uit în gol când la tine când la mine când la cuvinte și mă gândesc spre mai departe
ți-am zis așa sunt femeile vor doar ce vor ele antologia lipsei

joi, 25 august 2016

#

am dus multe războie la 5 am
despre care dimineața nu mai avea sens să scriu
în patul meu în capul meu
doar eu și victoriile imaginare
răspunsuri exact așa cum se scriseseră înăuntru
ochii mă dor 
timpul nu există 
și totuși simt cum râde de mine

aș fi vrut să stăm doar noi doi
am fi discutat altfel
& să nu te fi pus în fața faptului împlinit 
așa încât să pară că m-am ascuns

nu știu dacă prietenul tău mai e prietenul tău 
asta nu schimbă aproape nimic
am încercat din nou să scriu frumos și-a ieșit asta
cred că e limpede că aș vrea să te aud mai des

asta nu e o poezie
pur și simplu ora la care te vei trezi tu
și la care pot pune mâna pe telefon
e prea departe

ești idiot
mai bine suni
o întrebi ce mai face
fără să mai explici nimic

ea o să priceapă că poeziile-s triste fără voia mea
și că nu s-a-ntâmplat nimic rău
și-o să sune ea
da?

lașule

duminică, 24 iulie 2016

there is no spoon

e 4:21
latră
pare la fel ca mine
mirosul mochetelor de vis a vis se simte încă
zenobia încă strigă după ajutor
rulată într-un covor în flăcări
pielea zenobiei nu arde
cuvintele nu-i sunt auzite
dimineață se va opri totul
pentru câteva ore

dincolo de ecrane nu e nimeni
past will be past 
poezia vrea să mai scriu
zice că oricum nu mi se întâmplă nimic niciodată
nu pierd niciun tren nu prind nicio lumină 
de la poezie am învățat să-mi pară rău pentru mine

4:29
sunetul e același 
eu sunt altul
altul
altul
sunt atâtea numere de telefon unde pot să sun
știind că cineva va întoarce ecranul în jos
fără să spună mare lucru
trag de pagini ca și cum ar fi ale mele
clipesc numai atunci când îmi aduc aminte
regret tot timpul
trec poduri doar ca să am de unde să mă întorc
acasă nimic nu se schimbă

bucureștiul e o gaură neagră
am trac de fiecare dată când vorbesc cu tine
și mă mândresc cu asta
zebrele au învățat să-și țină gura
totul pare o sferă
sinusuri blocate
resturi de mâncare resturi de plâns
sub palme pâlnia cântă
serul curge
așteaptă precum un șarpe bătrân
numărând secunde
singurul motiv pentru care sunt încă aici

nu apuc să duc propoziția la capăt
țrrrrr
în cabina de telefon nu e nimeni 
răspund
în cabina de telefon nu e nimeni
răspund
liniștește-te
nici noi nu am uitat de tine
dar trebuie să mergi mai departe

cineva te așteaptă la intersecție
lista o să crească 
nu mai plânge
cercul nu se va încheia niciodată
asta e armata pe care n-ai făcut-o
râzi și nu te opri niciodată la semafor
paralel cu tine e o pasăre
vorbește-i
îți va spune ceea ce trebuie să știi

duminică, 17 iulie 2016

out there

la-nceput a fost nimic el era lumină încă
uite-te în ochii ei ea-ncepuse să plângă
la final ce rămâne cine a greșit mai mult 
cum te văd de-acu 'nainte poate în colțuri de gând
o să scriu o să scriu n-o să se piardă povestea 
să-nviu dacă trebuie să pierd dacă trebuie
din nou caiete pline-n argou ascunse-n torpedou 
suntem aproape mă simt ca nou 
ne fură noaptea ca pe-un vameș crud controlor muribund
e două și ceva tu numeri florile din mine
nu-mi aduc aminte bine cum ajuns aici
cine sunt ce vrei să-mi zici ce cânți culori copii desculți
arome ce-au venit cu tine din sud
am făcut un pod pentru noi călcăm încet ascult
soarele iese din căni tu râzi
am scăpat și azi de-nturicul ce-ascund
aud imnul din târg băiatul din târg 
zice-ai grijă de ea altfel ți-o vând

cercuri întrecând troleuri clipind într-un gând abund 
numără-ncet ca și cum n-aș fi sărit
de pe axul înverzit din grădina de granit
grav e-atunci când nu mai vii
ai răbdare c-o să vezi rinoceri mâncând pământ
inimi puse-n piepturi bej după primul lor vârtej
argotic ca o lume dintr-un plin
eram mic cerul tot așa cum știi
pietoni și vizitii

vineri, 1 iulie 2016

miercuri, 23 martie 2016

zero cinci zero nouă doi zero cinșpe

ți-aș scrie ceva
cu mâinile la spate
cu ochii la spate
să citești fără să-mi spui
nimic
fără să-mi mulțumești
fără să-ți miști buzele

cred că ziua asta va fi ca nicio alta
iar aripile se vor izbi ușor
mestec și mi se pare că nu sunt eu

la un moment dat se pune un dop undeva
și orice-ai face nu se mai întâmplă nimic
ia uite
voiam să fac un gest frumos
și tot ce vezi e tristețea de pe fundul oceanului

mi-a plăcut de tine din prima zi
te-aș fi lăsat să-mi pui gumă-n păr
miere-n bocanci

am scris asta doar ca să am un motiv
să te iau în brațe

zborul cinci

tristețea cade ca o armă
pe cimentul rece
bang
tu stai tot pe pervaz
în visul ăsta te gândești la mine
1-2-3-4
și îți ceri iertare
1-2-3-4
mai știi când ți-am zis că te iubesc
iubirea nu trece
când te întorci de la non-stop
n-o să mai fiu aici
să mă cauți
să alergi
să-mi spui am cumpărat toate astea pentru tine
întoarce-te
poezia mă face om
pentru două minute
click
începe să picure
o să mă găsești tu lângă gară
mâncând plângând
ce, credeai că nu te găsesc?
te dai mare cu poezia ta prostule
cocorii zboară
am rămas amândoi în anotimpul ăsta
de frică să nu ne împuște cineva
tu cu penele tale mari
tu cu burta ta mare
de mamă
de navă părăsită
cercul nu se închide niciodată
o să rămână mereu noapte
străzile goale
doar tu și cu mine râzând așa
vorbind și doar atât
când o să-ți dai seama că asta nu e o poezie și
c-am blocat tot orașul pentru tine
o să ți se pară simpatic
joia spargem magazine
marțea cântăm
algoritmii rămân aceeași

vineri, 18 decembrie 2015

buna vestire

ce dacă ați plecat după minele cu aur după minele tezaur marginea prăpastiei faur
ți se pare că m-ascund mi se pare că mă ierți ți se pare că lumina stă la mine pe pereți
limita e cerul scria pe o piatră cubică cine vrei tu să te-aplaude când crezi că scrii muzică
limita e cercul scria pe o piatră de mormânt maradona marlon brando eu nu sunt ceea ce sunt
aluminiu permanent șopârla vede bine pune-ți ochelari de cal conopidă endorfine
aici se termină aici începe piețele sunt pline de oameni pierduți prin minarete
așteptarea moartea n-are zice eugen ionescu eu un geniu stins să moară dan gică petrescu
să moară petrescu da' nu fotbalistu' d-aia nu mă las de viață nici de pixuri nici de piscuri 
și urc singur mai bagă-o fisă înc-o fisă uită-i ritmul aș vrea să mă-ntorc în timp după ceasu' lu' bunicu'
bă bunicu' de ce zboară timpu' el să zică nu știu frate că m-apasă anotimpu' 
bă bunicu' de ce zboară timpu' zboară și oamenii da' tre' să-i vezi așa cum știi tu
mai știi când ne jucam cu lingurile-n casă mai știu deși-mi pierdusem mințile pe la terasă 
făceam pe mine făceam pe ei da' cui îi pasă să știi dincolo nu e nimic nici aici nu e nimic 
până să-l întreb ceva nici nu mai era așa-i cu morții vin când vor pleacă tot când vor 
hai felicitări hai că ne-ajunge limuzina uite-o și pe gina pistol gina trag amfetamina
bărbier întru sevilia de ce nu ești respectuos am crezut că pot să cred în tine nu-n ăla de jos
nu e gata dar mai bine mult mai târziu decât niciodată avea mâinile-ncrucișate tată
răsucește nichita-n mormânt un joint cu marmeladă și cu flori de câmp 
nămolos ca tudor gheorghe ține mâna la gură când strănuți anecdote 
tu pictează că io scriu cine-ajunge ultimu' trage capacu' la sicriu
tot poet și tu tot nu răspunzi băga-mi-aș singurătatea-n o mie de muribunzi 
am răcit prin păduri mâncând amidon descuț abator pentru cei mulți 
eu-n client din partea tatei care nu mai vine să ne vadă să ne simtă să ne ureze de bine 
rimă spontană ca o cămilă afgană nu știu pentru cine se roagă statuia cea de taină
ca-n afganistan cămilele se nasc rapid ca heroina la gram comercializez cd-uri cu salam
sunt propriul meu stăpân propriul meu uite-un rege nu-nțeleg de ce toată lumea-nțelege
raportat la mine sunt un nimeni raportat la tine sunt ceva mai bine dar din dar se face primavară vară și dup-aia mori

miercuri, 16 decembrie 2015

sync 1

toate să dispară
toate la un loc
monocromuri luna
solzi de primăvară
scrisul e nimic
și poeții sfoara
seara n-am cuvinte
noaptea sunt plecat
cine mă găsește
când mă cauți cu ochii
trenul și minerii 
dincolo de mine
drama dimineții
scuip sirop de struguri
sare de lămâie 
linguri amidon
cui nu vă convine
să stingeți lumina
cui pe cui se scoate
din groapa primejdiei
mă arunc cu totul
într-o nălucire
din care se iese
numai la final
bal nu se mai ține
și măști cad deodată
muzica rămâne
ochii ei deschiși

joi, 19 noiembrie 2015

siliciu

părea cel bun mânca stele la micul dejun vând castele cu abajur 
aici acum niciun regret tot ce contează ești tot ce e drept
am învățat și-acum aplic mâncam abecedare când eram mic
supă la plic etajul patru vocea din cap asezonat cu 
semnafoare sectoare lumânări oameni pe cale calendare 
zi după zi după zi după soare
lume amețitoare poezii rare triunghiulare
pere pare prind culoare parcul pocnește privighetoare
zboară acasă pâine pe masă vânt la terasă vând inimi mari
terța apasă singur acasă văd dinozauri globi oculari

duminică, 15 noiembrie 2015

când ai cinci minute libere

te-aș suna să-ți spun cum mă simt
o să cadă fulgi ca-n fiecare decembrie peste ochii mortului
zero grade și simți că treiești 
ceva e viu în jurul tău iar tu ești acolo 
respiri înțelegi că asta e tot
apoi intri undeva să mănânci bei te simți ocrotit
poezia e un exercițiu inutil asta mă împiedică să scriu mai departe
n-o să te facă să pui mâna pe telefon
să spui mă bucur să te aud e totul bine
dă-ți armura jos ești cu mine acum
să-ți râdă ochii să dormim liniștiți 
să nu aibă nimeni nevoie de noi în altă parte

luni, 21 septembrie 2015

hagi zboară

unde dau io crește carne 
zise apostolul mestecând 
fructe de mare
căzându-i din gură 
fructe de mare
fără nicio jenă
repetând mecanismul ăsta jegos în care
mie mi se părea că am aripi 
iar ție ți se părea că le mănânci 
marginea e și ea tot un fel de joc în care
nu ajungi la pedale
narcoman de duminică
unde ești tu frate mai mare 
să ne vezi să ne dai de mâncare
să ne cerți când călcăm peste
să ne pupi pe frunte când facem totul bine
experimentul începutului de secol 
poliția română vede dar mai ales 
toate drumurile duc la tine-n garsonieră, fă 
au trecut cinci ani și io încă stau 
cu gura deasupra farfuriei
mâncându-mi mucii 
de ce ești nesimțit
și tu nu apari ai zis că mergi să cumperi morcovi 
și eu te-am crezut pentru că ce e viața fără credință
mi-au zis că ai fi plecat cu un altul 
dar care un altul 
că stai tot aici în cartier dar că ai mare grijă când ies să cumpăr pâine
pentru când o să te întorci acasă

vineri, 11 septembrie 2015

piesa #2

am știut dintotdeauna că am fost făcut să scriu
tu-așteptai să-ntindă mâna eu stăteam până târziu 
sticla plina ochii mari umpluți cu vise
gurile umplute cu iluzii și cu fise
zicea n-o să mă sting și nu s-a stins nici azi 
inima-i aud bătând ca nicio alta printre brazi
nu-mi e dor de nimeni îmi e dor de toți oamenii care-au trecut prin mine
ca o prăpastie un elastic în ultima stație ochi-i sunt de plastic
nu-i nimic un nou început e mâine viață pe culme viața acum e 
run run like no one else învață să plângi pe vers
învață să-nveți din mers învață și n-ai să pierzi
ochii albaștri-l știi și tu inima tare
cine să-l audă noaptea cine să-l aștepte-n zare
e ca și tine ești ca și el 
orice poate să conteze nu banii din portofel
oamenii din cerebel nu poți s-adormi
girafe cu gâtul scurt șapte unicorni rebeli

ha ha lumea-i a mea ce să fac cu ea (x4)

duminică, 30 august 2015

rigamortis

e noapte mă trezesc la tine-n mașină
eu în dreapta tu la volan cine-i de vină
intri-n primul parapet acum suntem lumină
e august dar ninge nu știu cum totu-i alb în jurul meu n-o să te pierd acum 
ți-am promis c-o s-apari pe-album în toate piesele în toate piesele
tu nu știi era septembrie și-a ieșit
n-a ascultat nimeni nu m-a sunat nimeni
n-am fise pentru telefoane publice știi bine
aș fi vrut să vezi mai mult din mine să văd mai mult
nu doar gropi și vitamine nu doar gol și țipete străine
nu știu cine sunt și nici de unde vin 
fulgi care ne-acoperă și flori care ne ies din piept o capodoperă
pustiu tu nu mai ești iar eu nu mai știu să scriu
nu e vina ta c-am rămas prăpastie
nu e vina ta că n-am știu ce mă paște
e-atât de simplu de fapt tu cu-ale tale eu cu-ale tale 
colile sunt goale ne vedem la intrare
timpul nu există poate d-aia mi se pare c-a fost ieri
unu unu doi unu unu doi se-aude-n cap
tre' să te faci bine neapărat
deschid ochii sunt la mine-n pat
aud tobele cu bat aud străzile cum țipă
aș pune mâna pe-o sticlă aș pune mâna pe-un stilou
văd bine acolo unde nu-i bine deloc
deschid ochii din nou sunt pe-o planetă în formă de ou
îi deschid iar și sunt la tine pe balcon 
nu-nțeleg nimic din toate lume spartă ce vrei 
ia ochii mei să vezi cum se vede prin ei

joi, 20 august 2015

twelve59

să-i dăm cezarului ce-i al cezarului pace portarului pace groparului scripcarului 
fiecare-n buzunarul lui gara plină cerșetori și dealeri întoarcem înc-o filă
prins între tine și tine ce se găsește dincolo de lovituri de țipete de semnături e limpede
simte-le cuvintele lovind de-acolo de unde vin totul arată-a sublim aici luminile parcă-s venin
dincolo de stradă m-așteaptă un baldachin un balon cu aer cald un băiat înalt 
un-armăsar lasat în șanț singurătate-abrutizată ramuri pline bilanț arome și niciun sfanț
alunecă adulmecă lumea lumea te-adulmecă te găsește lunea pui preț pe ce nu ai pui preț pe cer și rai 
sincronizat perfect cu ceeea ce visai alamă argint aur argumetul suprem pentru ceea ce nu semănai
o piatră o apă o lume care-noată o rimă-ncrucișată crucea de la gândul fetei ce încă te-așteaptă
sedat e ultima dată așa spune de fiecare dată căzând cu capul în cadă nu știm ce vrea să vadă 
pace lumii care nu ne vede pace rândurilor dintre perne atât cât vor mai fi e verde 
treceam puntea dincolo de trepte-i lumea rinocerilor înghițiți de-un puma îi prindem urma

secolul vitezei începe să viseze

baracudă pâine udă până mâine până când
toată lumea se va ridica de la pământ strigând
libertate cu ce plec și ce vă las o lume nu-i un atlas 
în glas de seară mult prea multe ore-n ceas
poezie fragment viața de pe ciment
călătoria credeam că-ncepe și se termină decent 
fața gri inima gri 1-2-3-4 probă 0-2 robă psihiatru 
cimitir înfrigurat pentru cine te-ai rugat
insalubru ca sfârșitul arme sticle și granituri
ochiul care nu se vede ochi ce nu se văd de riduri
lume multă oameni puțini 
animale mestecând crini pe la vecini crezând că-s ciulini
totul într-o barcă ar fi vrut să nu ne știm
seringi lipsesc duminici lipsesc mă cheamă serafim
n-ai un pahar de vin să ciocnim să cinstim
șerpi stau la pândă după-un perete de scândură

sarcastic ca sarah

aluminiu peste gura delfinului 
n-o să te părăsesc niciodată
zice pleacă ziua crapă
clapele mele nu le-apasă nimeni iată
dintr-o altă perspectivă luată
din cartea cealaltă
duc lumea spre niciodată
nicio fată n-o să priceapă
nu plâng am tăiat ceapă
voia să-nceapă
nimeni la show 
nimeni în metrou 
nimeni în locul tău
abrambureală numărul de pe tricou
aluminiu algoritm
n-o să-mi pară rău 
n-o să-mi faci tu rău
larva se transformă-n hău 
totul e în capul tău
there's no room in hell
there's no room in here
am pus mâna pe stilou
am desenat un patrafir
singuratic antipatic
femeile cântă
cine stă la pândă 
cine stă s-ascundă
similitudini pierdute-ntr-o secundă

underworld - gura fratelui mortar

uite cum o dau sunt la modu' super-marfă 
n-o mai aștepta n-o se-ntoarcă niciodată
faci artă din ce spui faci artă din ce vezi
ferește-te ferește-te ferestrele sunt verzi
cadranul nu te vede da' tu-l vezi 
ziua pierzi noaptea 
lumina se lasă lumina de-acasă lumina m-apasă
văd totul ca-ntr-un cerc cerul nu mă vede-i cert
caramică spartă centrul lumii cearcăn ceartă
lume-nceată ca o lampă ce n-o să ardă vreodată
a fost o dată ca nicio altă dată 
că nicio poartă nu se deschide când ai vrea tu să se spargă
securitate descentrată 
un ultim gând 
lumină din lumină din lumină în pământ 
fluturi mari la kilogram 
parcă parada visurilor mele se pierde de mal
mortar peste gura fratelui 
ce jura că n-o să aibă el mai mult e vina lui
e vina lupului lumina cine fuge cu vina 
din vina cui ne-nvinovățim rămâne rugina
rămânem cu gina m-auzi 
o să vin-o zi când n-o să mă mai auzi
când n-o să mă mai auzi când n-o să mă mai n-o să mă mai auzi

sâmbătă, 15 august 2015

ju$ufa downbeat

trac lumini mașini salvare moarte dezintoxicare
clovnul știe clovnul pare parcul plin de polizoare
tablouri luate din mare gânduri perpendiculare
șosele goale drumuri lungi spune-mi unde-ajungi cu toate-astea
poezie cubică ca curcubeul noaptea
în beirut furnicile-și fac scut se-apără de trecut
ca o lupă cu-ochii mici hai să pornim de-aici
telefonul schimbă fisa lumea ce mă visa
departe ca un nou icar căzut din zbor
aripile mult prea grele cine-are grijă de ele
totul felul de persoane tot felul de-animale tot felul de icoane
balene stând la soare cu gândul la comisiune
lumea e o peșteră cu pereți din sare
totul i-o iluzie și iluzia-i o iluzie
primul om pe marte primul om pe venus 
călătoria versus călătoria mersul
căluguri kilogram caligula uită versuri
ce rămâne după ce rămâne ce rămâne după ce rămâne 
poezie multe glume runda a noua lasă urme
mormântul dintre unde legat de punte 
cu flori la gleznă flori în benză florin beznă
am cunoscut o coafeză mă coafa mersul ei
am fructe câte vrei am runde câte vrei
așa că am rămas acasă la părinții ei
totul bine dimineți miros a tine nu a alge-n fine
a versuri fine mă prinde mă bine reîncep să semăn cu mine

#

în pauze zac miros a funingine
ninge deasupra unui singur acoperiș
schimbul de cuvinte și mai ales respirația întretăiată
frica de ceea ce nu va fi mâine
scheletul schimbându-și traiectoria eu plângând în vise
vinul se bea încet ceasul se strică
serul curge peste răni de demult
am două inimi de sticlă gânduri de bine
nu mai aud pe nimeni am învățat s-ascult de mine
schema unei după amiezi în care soare e și pentru cel care n-are
ultimul sunet degetul pe trăgaci
cineva mă lovește cu patul puștii cat lat
mă trezesc lângă pat într-o baltă de sânge
soldatul mă-ntreabă cine sunt ajunge
asta-ncercam să aflu dar nu răspund
seara cade rapid ploaia acoperă cazarma
morții cu muzicile băieți cu inimi de aramă
un gram de minte urcăm încet
pe scările din aracet
trag draperiile mă văd în oglindă
oglinzile încep să se stingă