duminică, 18 septembrie 2016

ploua cel mai mărunt

acum că știi că sunt tot eu
o pasăre cu ciocul scos
picioare reflectând la zborul lor
un soare mic ca tine
mi-a spus să mă mai liniștesc
că nu te-ntorci că lumea s-a lărgit
triunghi și-un ac pierdut redeslușit
toate la timpul lor 
o vineri pe la opt și-un pic
noi reparăm televizoare sparte
și-n capul lor e tot nimic
și număr până nu mai știu să număr
despic descos prefac la loc
cu-n suflu simplu ascuțit
trecut prin gheață și noroc
piețe deschise și noroi
umbrele și pantofi cu toc
1-2 mâna la piept soldat
mergi mai departe dacă vrei s-o vezi 
șopteau în urma lui că e nebun
și nu-l așteaptă nimeni la sfârșit
doar el știa ce vers rotindu-i-se-n cap
făcea tot universul ei să tremure ușor
iar ea să îl aștepte ca și cum 
ar fi-nțeles ce n-a-nțeles nici el 
plouă ca după cel mai bun măcel 
miroase a carbit și-a câine ud și mort
baloane colorate stau aproape de pămând
și vene tremură ușor
pahare pline se înghit
unele-ntraltele adorm
desișul e la fel
șirul sortit

seth

era trist în paradis
riduri rochii cor de rouă
ochii lui fugind alături
de privirea ei râzând
satul luminat privește
autobuzul plânsul ocru
trec prin gări portar vorbește
despre-armată dimineața
deschid ochii frig și ea
a rămas unde-am lăsat-o
era de parcă greșisem 
ea plânsese înc-o dată
roșie camera de-acasă
obosit cu gând anume
ce mai aventură tristă
ce rămâne ce rămâne
zile trec vacanțe e-mail 
ton schimbat apoi se-aude
o împușcătură stranie
cad aripi o sută patru
eu în mine mă împătur
ea în ea se-ascunde bine
ani trecând recunoștința
o mimez zâmbind și gândul
am fost frumos și puternic
pe cât am știut atunci
te îmbrățișez aparte
poezii să nu le-arunci

luni, 5 septembrie 2016

mai stăm puțin

ascult o poezie și mă gândesc la femei care nu fac rău care nu există 
n-am cheie către savanele-alea bune
natură umană natură tristă
m-am pierdut pe drum la pâine m-am întâlnit cu-n înger 
mi-a zis că mă-ntorc mâine, da' cred că n-avea busola la el
ca o femeie-n apă ca o sirenă spartă
mă uit în gol când la tine când la mine când la cuvinte și mă gândesc spre mai departe
ți-am zis așa sunt femeile vor doar ce vor ele antologia lipsei

joi, 25 august 2016

#

am dus multe războie la 5 am
despre care dimineața nu mai avea sens să scriu
în patul meu în capul meu
doar eu și victoriile imaginare
răspunsuri exact așa cum se scriseseră înăuntru
ochii mă dor 
timpul nu există 
și totuși simt cum râde de mine

aș fi vrut să stăm doar noi doi
am fi discutat altfel
& să nu te fi pus în fața faptului împlinit 
așa încât să pară că m-am ascuns

nu știu dacă prietenul tău mai e prietenul tău 
asta nu schimbă aproape nimic
am încercat din nou să scriu frumos și-a ieșit asta
cred că e limpede că aș vrea să te aud mai des

asta nu e o poezie
pur și simplu ora la care te vei trezi tu
și la care pot pune mâna pe telefon
e prea departe

ești idiot
mai bine suni
o întrebi ce mai face
fără să mai explici nimic

ea o să priceapă că poeziile-s triste fără voia mea
și că nu s-a-ntâmplat nimic rău
și-o să sune ea
da?

lașule

duminică, 24 iulie 2016

there is no spoon

e 4:21
latră
pare la fel ca mine
mirosul mochetelor de vis a vis se simte încă
zenobia încă strigă după ajutor
rulată într-un covor în flăcări
pielea zenobiei nu arde
cuvintele nu-i sunt auzite
dimineață se va opri totul
pentru câteva ore

dincolo de ecrane nu e nimeni
past will be past 
poezia vrea să mai scriu
zice că oricum nu mi se întâmplă nimic niciodată
nu pierd niciun tren nu prind nicio lumină 
de la poezie am învățat să-mi pară rău pentru mine

4:29
sunetul e același 
eu sunt altul
altul
altul
sunt atâtea numere de telefon unde pot să sun
știind că cineva va întoarce ecranul în jos
fără să spună mare lucru
trag de pagini ca și cum ar fi ale mele
clipesc numai atunci când îmi aduc aminte
regret tot timpul
trec poduri doar ca să am de unde să mă întorc
acasă nimic nu se schimbă

bucureștiul e o gaură neagră
am trac de fiecare dată când vorbesc cu tine
și mă mândresc cu asta
zebrele au învățat să-și țină gura
totul pare o sferă
sinusuri blocate
resturi de mâncare resturi de plâns
sub palme pâlnia cântă
serul curge
așteaptă precum un șarpe bătrân
numărând secunde
singurul motiv pentru care sunt încă aici

nu apuc să duc propoziția la capăt
țrrrrr
în cabina de telefon nu e nimeni 
răspund
în cabina de telefon nu e nimeni
răspund
liniștește-te
nici noi nu am uitat de tine
dar trebuie să mergi mai departe

cineva te așteaptă la intersecție
lista o să crească 
nu mai plânge
cercul nu se va încheia niciodată
asta e armata pe care n-ai făcut-o
râzi și nu te opri niciodată la semafor
paralel cu tine e o pasăre
vorbește-i
îți va spune ceea ce trebuie să știi

duminică, 17 iulie 2016

out there

la-nceput a fost nimic el era lumină încă
uite-te în ochii ei ea-ncepuse să plângă
la final ce rămâne cine a greșit mai mult 
cum te văd de-acu 'nainte poate în colțuri de gând
o să scriu o să scriu n-o să se piardă povestea 
să-nviu dacă trebuie să pierd dacă trebuie
din nou caiete pline-n argou ascunse-n torpedou 
suntem aproape mă simt ca nou 
ne fură noaptea ca pe-un vameș crud controlor muribund
e două și ceva tu numeri florile din mine
nu-mi aduc aminte bine cum ajuns aici
cine sunt ce vrei să-mi zici ce cânți culori copii desculți
arome ce-au venit cu tine din sud
am făcut un pod pentru noi călcăm încet ascult
soarele iese din căni tu râzi
am scăpat și azi de-nturicul ce-ascund
aud imnul din târg băiatul din târg 
zice-ai grijă de ea altfel ți-o vând

cercuri întrecând troleuri clipind într-un gând abund 
numără-ncet ca și cum n-aș fi sărit
de pe axul înverzit din grădina de granit
grav e-atunci când nu mai vii
ai răbdare c-o să vezi rinoceri mâncând pământ
inimi puse-n piepturi bej după primul lor vârtej
argotic ca o lume dintr-un plin
eram mic cerul tot așa cum știi
pietoni și vizitii

miercuri, 23 martie 2016

zero cinci zero nouă doi zero cinșpe

ți-aș scrie ceva
cu mâinile la spate
cu ochii la spate
să citești fără să-mi spui
nimic
fără să-mi mulțumești
fără să-ți miști buzele

cred că ziua asta va fi ca nicio alta
iar aripile se vor izbi ușor
mestec și mi se pare că nu sunt eu

la un moment dat se pune un dop undeva
și orice-ai face nu se mai întâmplă nimic
ia uite
voiam să fac un gest frumos
și tot ce vezi e tristețea de pe fundul oceanului

mi-a plăcut de tine din prima zi
te-aș fi lăsat să-mi pui gumă-n păr
miere-n bocanci

am scris asta doar ca să am un motiv
să te iau în brațe

zborul cinci

tristețea cade ca o armă
pe cimentul rece
bang
tu stai tot pe pervaz
în visul ăsta te gândești la mine
1-2-3-4
și îți ceri iertare
1-2-3-4
mai știi când ți-am zis că te iubesc
iubirea nu trece
când te întorci de la non-stop
n-o să mai fiu aici
să mă cauți
să alergi
să-mi spui am cumpărat toate astea pentru tine
întoarce-te
poezia mă face om
pentru două minute
click
începe să picure
o să mă găsești tu lângă gară
mâncând plângând
ce, credeai că nu te găsesc?
te dai mare cu poezia ta prostule
cocorii zboară
am rămas amândoi în anotimpul ăsta
de frică să nu ne împuște cineva
tu cu penele tale mari
tu cu burta ta mare
de mamă
de navă părăsită
cercul nu se închide niciodată
o să rămână mereu noapte
străzile goale
doar tu și cu mine râzând așa
vorbind și doar atât
când o să-ți dai seama că asta nu e o poezie și
c-am blocat tot orașul pentru tine
o să ți se pară simpatic
joia spargem magazine
marțea cântăm
algoritmii rămân aceeași

harsh

capul cade cade capul rupe arcul canta crapul stop mare potop in inimile lor inimile lor in inimile lor mare lord mic dejun corbi ceaun focu...