marți, 29 martie 2011

Vis scurt

Ieri noapte te-am visat
Ai spus "Nu cunosc pe omul acesta!"
Ai spus "Ieşiţi afară din casa mea!"
Şi m-am simţit ca într-un templu ce nu se poate prăbuşi
Sub greutatea nimănui.  
  
Am stat un timp,  
Apoi s-au dus.
Şi casa şi toate rugăminţile tale. 

Pozna sau povestea fulgilor

Întoarce-te şi dă-mi degetele mele, singurele cu care pot încropi ceva
Întoarce-te şi dă-mi mintea mea învăţată cu calmul
Întoarce-te şi dă-mi uitarea de peste zi
Întoarce-mă ca pe un ceas din casa de vizavi.  
  
Închide-te, doar ştii că toate cheile sunt la mine.  
Închide-te, doar ştii că scriu despre altcineva.
Închide-te, doar ştii că nu scriu despre nimeni.  
Închide-mă şi lasă-mă puţin aşa.  
  
Ascunde-te, voi număra până la nouă.  
Ascunde-te, voi număra o sută, două sute, de-oi putea.  
Ascunde-te, voi număra atât cât mă mai ţine gura.  
Ascunde-mă şi uită-mă şi uite-te cu ochiul drept în urma mea.  
  
Nu se va ridica nimic în ajutor sau în potriva ta.  
Nu se va auzi nimic şi tot nimic se va vedea.  
Azi am glumit destul, de mâine revenim şi scriem iar
Povestea fulgilor ce-şi fac inimă rea.

Joc cu cuvintele

Niciodată prea departe
Niciodată prea târziu
Să facem o fotografie, iar trebuie să plec, iar trebuie să mint,  
Iar trebuie să-ndur o zi cu mine.
Iar pierd şi aerul e fumul negru din plămâni.  
  
Niciodată eu,
Pot zbura c-o singură aripă atunci când nimeni nu se uită la mine.
Niciodată noi,
Pot să mă prăbuşesc oricând, dacă trebuie.
  
Iar plec,  
Iar casa asta se mută în fiecare dimineaţă.  
Iar neajuns, iar inima asta n-a greşit încă  
Cu nimic.  
  
Să nu treci niciodată pe roşu.
Să nu treci niciodată pe galben.  
Să nu treci niciodată peste vocea dinuntrul vocii tale.
Liniştiţi-vă,  
Poemul ăsta nu ameninţă
Pe nimeni.

Greşeala

Marea nu mă va primi niciodată.
Marea nu mă va cunoaşte - voi fi singura ei pierdere importantă,
Va fi singurul meu vis rămas înăuntru.  
Aş vrea să pot schimba ceva în toată povestea asta, a mea,  
Ştiind, totuşi, că durerile vor fi aceleaşi, că apele vor fi aceeaşi,  
Că stâncile vor fi acolo, înţepând aerul.  
Aş vrea să pot schimba ceva în toată povestea asta, a mea,  
Să mă pot trezi într-o dimineaţă uşor, atât de uşor şi totuşi să nu mă vrea nimeni.  
Curat, atât de curat, şi totuşi...  
Ca atunci când greşeşti întrebarea finală,  
Ca atunci când ratezi şi uiţi totul întorcăndu-te cu spatele
La tot ceea ce ai văzut, ori ai auzit până în clipa aceea.  
Aş fi vrut un final fericit.  
Dar somnul,  
Dar marea,  
Dar-de-ce-nu-mai-pot-să-scriu-despre-tine.

luni, 28 martie 2011

Perechi

Nu e ceea ce pare,
Mi-a spus femeia cu două spinări,  
Ducându-mă pe cele mai frumoase drumuri din deşert.  
  
Nu e ceea ce pare,
Mi-a spus mama, luându-mi din mână stiloul
Cu peniţă de aur.
  
Nu e ceea ce pare, mi-au spus cele pe care le-am crezut
Cerul şi norii-mpreunati într-un triunghi
Perfect.  
  
Nu e ceea ce pare, le-am spus rece şi răspicat,  
Ca un şarpe alungat
De acasă.
--

Să se ducă dracului literele ce dor!   

Încă trăiesc

Sunt eu ori nu sunt eu
e mâna mea, e mâna ce mi-ai sădit-o  
într-o noapte cu stele la purtător.

Sunt eu ori nu sunt eu
e capul meu încredinţând că va-aştepta
oricât.

De m-aş regăsi o dată, urlă piciorul drept.
De m-aş regăsi o dată, strigă stângul.
E târziu şi telefoanele au dispărut cu totul de pe planeta asta
Pe care nu o mai udă nimeni.

Bună dimineaţa, noapte
Bună dimineaţa, zi
Bună să-ţi fie inima
Amin şi să dormim pentru puţin
Poate că cineva ne va trezi  
Poate că cineva ne va aduce înapoi
Să ne-amintim ce n-am trăit decât pentru puţin  
Să-ţi iei la revedere
Să nu te mai întorci niciodată acolo.

Cheile se pierd în fiecare săptămână în mormanul asta incomensurabil
De cuvinte.

D2

închide ochii
nu e războiul nostru  
"şi-am stat cu îngerii până dimineaţa"
"those who criticize our generation forget who raised it"
şi dimineaţa am transformat-o într-o altă noapte, mai lungă
şi tot aşa.  
  
oglinda asta, mesajul morţii e mereu altul  
moartea e undeva în viscere şi se apropie ca un tanc ce urăşte pământurile ruseşti.
viaţa e ca o femeie din poemele lui Blaga
pe buzele ei  
pe mâinile ei
pe cât facem pariu că puteam să greşesc?
  
cine sapa groapa celor morţi înainte de vreme?
o pasăre cu penele mai lungi decât dragostea noastră
va împrăştia, la un moment dat, totul
şi toamna va acoperi ţinuturile dinăuntru
şi cineva va plânge anotimpul următor
şi undeva, în aceeaşi paramtrii, fără excepţie, se va termina
  
totul.

duminică, 27 martie 2011

Poemul rabdarii

Agaţă-mi de tavan un ametist
Am zis că viaţa-i grea, nu m-aţi crezut, nu m-aţi crescut cum trebuia  
Acum suportaţi consecinţele, cerinţele lui Dumnezeu ne dibuie
Nu încercaţi nimic cu versurile astea, s-a decolorat probabil pasta de la pix
În timp ce tu te uiţi cum te fixez cu ochii mă întrebi de radio  
Avram Iancu sau aşa ceva, dar ne vedem mâine
Până când mâine e mereu altceva
Ai ceaşca aia cu Crăiasa Zăpezilor?
Zăbrelele mele îmi spun că sunt un ficus ce trebuia îngrijit înainte
Înaintea fiecărei vieţi e o pantă  
Florile se duc de fiecare dată îndreptate în sus
Stelele n-au fost nicicând o metaforă.  
Nu mă face să mă uit în ochii-nchisi că dac-o să mă pierd te iau cu mine.
Minele-astea se surpă ca o supă de pui  
Ce pui înainte de toate?
Ce toarte frumoase.  
Ce spasme-n noaptea asta ce nu seamănă c-o alta   
Sunt mic şi pân' acum n-am scris niciodată de-adevăratelea.  
Acum m-aşez pe pernă macilor ce dorm mereu pe ceva tare şi se plâng apoi
De tot felul de dureri.  
Acum întoarce-te,
Şomerii stau în linia-ntâi.
Şansa era la doi păşi mai în spate
Pânzele sus
Fustele se lasă greu
Nu bate niviun vânt
Niciun cuvânt nu e aici pentru că aşa am vrut  
Eu.  
Mă crezi? Foarte bine. Nu mă crezi? Nici eu.
Lacrimile liniilor de tren se scălda-n umerii
Aia ce seamănă cu -gata, ştiu-.
Da, ştiu că faţa cu chibrituri n-a murit din prima.  
Primul gând e mai important decât celălalt.  
Nu te mai uita în gura mea când mănânc
Nu te mai uita-n sertare, nu ţin nimic acolo
Nu te mai uita în mădulare, mi-s ochii grei şi mi-s departe.
Un Cer cu care ne-nvelim
Ce chin, ce lacăte, ce lac te macină?
Circul va poposi puţin şi-aici.  
Ariciul asta iubeşte ploaia cum n-ai văzut.  
Ce vrei de la mine? Nestematele-s pe spatele ceasului.  
Ceaşca lui Leonardo di Caprio are cute noi.  
Noi ne uităm la tine, frigul
Asta număra în locul degetelor noastre
Furtună asta nu mai dă decât cuvinte de laudă.  
Acum să ne-aşezam la masa creaţiei şi să ne rugăm  
Pentru iertarea păcatelor

miercuri, 23 martie 2011

The Tea Set IV

Nu mint pe nimeni  
Nu mai ştiu să scriu decât cu mâna stângă
Nu mai port pantofii cei noi, îmi fac nişte bătături de nesuportat
Nu mai port sacoul cel nou, atârnă greu, împreună cu toate păsările dinăuntru
Nu mai port baston, parcă soarele, parcă luna, parcă inima mea.  
Dumnezeu e din ce în ce mai greu de adus în rândurile mele
Rândurile mele sunt din ce în ce mai greu de adus la viaţă
Nu avem nevoie de arme, de uniforme, noi nu am omorât pe nimeni niciodată
Sunteţi în siguranţă.
Războiul e departe,
Moartea e departe,
Viaţa e departe,
Cuvântul e-n mâinile bătrâne ale poetului de vizavi.
  
Mă tem.
Teama asta e ca un şoarece.  
E un sentiment reciproc, mai ceva ca dragostea ce ne uneşte în fiecare zi
Ca un lipici foarte bun.
Elefanţii nu mai fug de nimeni şi nimic -pesemne că au obosit elefanţii-  
Circurile se închid.
Se deschid tot mai multe teatre.
Din ce în ce mai multe teatre.  
Măştile fac sărituri mortale,
Toate personajele se întâlnesc cu autorii lor,
Toate păsările se întâlnesc la un moment dat cu Dumnezeu.  
  
Pomul cunoştinţei binelui şi râului e-ntr-o mare dilemă
Cioran se află în aceeaşi situaţie.
Eu mă aflu în aceaşi cameră cu tavanul teşit.
În fiecare zi primesc câte-o vizită
În fiecare zi închid câte un sertar, spunând: "Veniţi mâine! Mâine"
Ziua de pe urmă stă şi ea undeva, privind cu mâinile
În buzunar.  
Croitorul doarme şi el beat
Pe undeva.
Sfârşitul e din ce în ce
Mai departe.

luni, 21 martie 2011

Totul se leagă şi totuşi

Fuga.
Fuga de tine,  
Fuga de gurile de metrou,  
Fuga de omul care abia a învăţat să citească.  
Am întârziat,
Să nu mă-njuri niciodată pentru poemul ăsta.
  
Fuga de tine, vocea cuiva care-a trecut prin toate astea şi ştie  
Că e vina lui.  
Şi te lasă să pleci
Şi ştie cum au să se termine toate.
Şi te primeşte-napoi fără vreo-ntrebare care să te pună, cumva,  
În încurcătură.
  
Am putea să sfârşim,
Luna-i lună, veşmintele-s veşmite,  
Toţi ochii ăştia nu înseamnă absolut nimic.
Am început să mănânc tot mai multă pâine
Am început să mănânc aripirile îngerilor
Am început să scriu despre păsări dintr-o insuficienţă pe care nu mi-am dorit-o niciodată.
  
Să reparăm ce se mai poate repara, spunea cineva odată, şchiopătând.  
Totul până când cineva -de aici sau de dincolo- ne va salva.
Totul până când cineva -de aici şi niciodată de dincolo-
Ne va lăsa să cădem acolo unde
Vom crede, pentru un timp,
Că ne e locul.
  
Şi pentru că toate poemele mele se termină frumos,  
Azi am plantat un copac în curtea dinaintea visului.
Au ieşit câteva buchete de flori.
Le ud în speranţa ca într-o dimineaţă următoare
Să se schimbe-n ceva asemănător
Unui arbore.  

duminică, 20 martie 2011

Ultimul multiplu de 3

De-aş şti să-not mai bine decât ştiu
De-aş şti să văd şi dincolo de ape,
Nu mi-ar mai fi doar cerul singurul păcat.  
Din camera de zi răsare-o fată, cu zâmbetul tomnatec şi curat
Din debara răsare alta, ogoare-ntregi s-acopere de vrea cu mâinile-i uşoare de granit
Că n-o să plec de mână cu niciuna.  
Eu o să stau aici închis, din baie iar aud,  
Răsare altă fată,cu flori în creştet şi-n călcâie zori.
Eu n-am să plec de mână cu niciuna.  
Îmi sună ceasul iar şi număr ca un orb
Şi orbii toţi bat la uşile mele.
(Femeile din fiecare cameră nu mă lasă să deschid nimănui.)  
"Trei iezi cucuieţi, uşa vieţii descuieţi.."
Şi arde-n fiecare seară câte-o femeie
Şi cartea asta păcătoasă n-o să mai iasă niciodată la tipar
  
N-ai să sari niciodată de-acolo,  
Tu n-ai aripi de apa,  
Tu n-ai aripi de aer,  
Tu n-ai să sari niciodată de-acolo.
Mă rog ca nu cumva să sară, fără să-ţi spună un cuvânt,  
Ea, apa toată-n corpul tău şi să vă înecaţi
Una pe cealaltă.
Şi să vă plângeţi
Una pe cealaltă.  
Şi să mă plângeţi, iar eu, îmbătrânit, cunoscând, într-un sfârşit, frigul,
Să caut vinovaţi,  
Să caut ticăloşi,  
Să caut şi să nu găsesc altceva
În afară  
De mine.

sâmbătă, 19 martie 2011

Ultimele dorinte ale Lordului M

Aşa cum sunt, mort, înviat, mort iar
Fără puteri, fără credinţe, fără absolut niciun adevăr la subţioară,
Să adorm.  
Să adorm şi să mă trezesc a doua zi, -cam pe la aceeaşi oră-
Pe marginea străzii, pe marginea podului, pe marginea prăpastiei, pe orice margine.
Să mă iei de mâini, ca pe un om leşinat de prea multă vreme, şi să mă duci la adăpost
Să-mi dai să mănânc, să beau apă curată, să mă îmbraci.
Să mă arunci apoi în stradă şi să o luăm de la capăt, exact în acelaşi fel, de două, trei,
De mai multe ori.
Să mă iei de mâini, ca pe un om leşinat de prea multă vreme, şi să mă duci la adăpost
Să-mi dai să mănânc, să beau apă curată, să mă îmbraci.
Să mă arunci apoi în stradă
Aşa cum sunt, mort, înviat,
"Ascunde-mi cheile, de data asta o să trec pe roşu, de data asta o să mor pe bune şi nimeni
Nu mă mai poate salva"
Închid ochii, clipesc o dată ca şi cum  
Clipesc o dată că şi când s-ar fi terminat, deşi  
N-am înţeles cum trebuie să mori sau ce trebuie
Să faci înainte.  
  
Mă imaginez stând ca în baia aia -cea mai mică cameră baie pe care am văzut-o vreodată-
Şi deşi toţi vor şti, şi deşi toţi mă vor căuta, şi deşi se va ridica clopotarul din pământul lui
Să mai tragă o dată,
Eu ştiu că voi ştiţi atât cât va lasă Dumnezeul vostru să ştiţi
Şi greşiţi atât cât va lasă Dumnezeul meu.  
Se vor întâlni ei la in moment dat.  
Se vor certa.  
Dumnezeul meu va pleca primul, trântind uşa în semn de "Nu mai vreau să vă văd"
Vor cădea câteva tablouri în semn de "S-a sfârşit"
Şi nu se va mai întoarce niciodată.  
Şi nu se vor mai întoarce niciodată.

miercuri, 16 martie 2011

Şah în nouă mutări

I.

Poeziile mele se schimbă
Tu treci pe partea cealaltă a trotuarului
Pământul trece şi el pe partea cealaltă
Bunicul din poeziile mele trece pâş-pâş, doar puţin,  
În lumea de dincolo
De lume
  
Poeziile mele se schimbă
Iar ploile nu mă vor părăsi niciodată
Iar ploile nu mă vor mai părăsi niciodată
Sufletul rămas trece şi el, pâş-pâş, doar puţin
În palma ce mă ţine
  
Poeziile mele se strâmbă la toate femeile necunoscute
Din viaţa mea şi-a ta.  
Pârghia nu mai foloseşte la nimic
Sunetul, am uitat să întreb, nu ai o gumă de mestecat?
Un elastic, un fluture mort în Marea Mânecii
  
Poeziile despre mine
Despre tine şi o parte din resturi  
Stau întinse sub plapumă.  
Eu mă lupt cu numele mari ale umanităţii.
Ce-mi-dai-să-te-iubesc?

Iubire într-un lan de nu-ştiu-ce

Toate iubirile se întâlnesc la un moment dat
Aş vrea să mă nasc în tine, ca într-un ou cald şi rotund,  
Să stau acolo şi să veghez, să stau acolo şi să mă gândesc cum ar fi fost
Şi să fie un cu totul alt anotimp  
  
Între pământ şi cer nu este nicio diferenţă
Între mare şi mine s-a pus un junghi ce mă macină
Femeia de la bucătărie mă mestecă în fiecare zi câte puţin
Azi o mână, mâine cealaltă parte a corpului meu va striga "Stop"
  
Şi toate străzile, şi toate pădurile, şi toate lanurile de nu-ştiu-ce
Vor sta la picioarele tale
Şi toate anotimpurile vor fi unul  
Apoi tu, cu mari greutăţi, o să-ţi deschizi ochii pentru ultima dată.  
  
Pentru ultima dată-ţi spun, aici nu trebuie să fim o familie
Pentru ultima dată-ţi spun, aici Dumnezeu nu poate ajunge
Pentru ultima dată-ţi spun, dă-mi, dracului, harta aia,  
Da-mi busola care arată orice altceva în afară de nord.  
  
Şi stai cu mâinile întinse sus
Şi nu vrea să te ia nimeni
  
Şi stai într-un semicerc perfect
Şi nu vrea să te cumpere nimeni  
  
Şi stai şi nimeni nu te poate omorî pentru asta.  
  
Toate iubirile se întâlnesc la un moment dat
La un moment dat toate iubirile
La un moment dat

Apoi tu, cu mari greutăţi, o să-ţi deschizi ochii pentru ultima dată.
Şi toate străzile, şi toate pădurile, şi toate lanurile de nu-ştiu-ce
Vor sta la picioarele tale
Şi toate anotimpurile vor fi unul  

Şi stai cu mâinile întinse sus
Şi nu vrea să te ia nimeni
  
Şi stai într-un semicerc perfect
Şi nu vrea să te cumpere nimeni  
  
Şi stai şi nimeni nu te poate omorî pentru asta.  
  
Toate iubirile se întâlnesc la un moment dat
La un moment dat toate iubirile
La un moment dat

marți, 15 martie 2011

Anul ăsta începe când vrei tu

Era undeva în miezul lui Noiembrie
Ninsoarea ne era dincolo de glezne, undeva aproape de genunchi
Mâncam pâine caldă, casa noastră era acum în siguranţă, erai  
şi tu acolo.
  
"Peştele de la cap se-mpute", îmi spuse cineva dându-şi duhul
Pe un altul mai bun.
În fântâna asta nu zace niciun peşte şi totuşi se mai scriu poezii
de dragoste.
  
Picasso nu mai ştie să-şi scrie bine numele -
S-au terminat vopselele pe anul ăsta, îi zise
"N-ai decât să-ţi imaginezi altceva."
De pildă?
  
Anul ăsta va fi unul bun
Am poftă de nuci, stomacul meu e mai gol ca niciodată.
Irina învaţă înotul că mai apoi să se poată apuca
De pescuit.
  
Irina învaţă zborul că mai apoi să se poată arunca  
De la fereastra apartamentului mamei ei,  
Deşi ştie că apa e apa, peştii sunt peşti, pe când oamenii
Sunt altceva.

Era undeva în apropierea lui Decembrie,  
Ninsoarea ne era dincolo de genunchi, dincolo de brâu,
Undeva aproape de gât, undeva aproape de cap, undeva aproape de inimă,
Florile sperau să nu se mai nască niciodată.  
  
Eu sperăm să nu mai pot să scriu,
Dar visul ăsta...
"A fost ora şapte.  
Bună dimineaţa."

De data asta ai să uiţi tot

e-atât de linişte  
tu nu mă mai cunoşti
străzile nu se mai cunosc între ele
  
e-atât de linişte, circul va pleca astăzi mai devreme  
de data asta nu va fi niciun accident
de data asta nu va muri nimeni
  
de data asta ai să te întorci acasă
ai să uiţi tot
tot
  
e seară, ultima pereche de îndrăgostiţi s-a retras  
departe de lume
toţi şoptesc de după perdele, neştiind că nu mai pot fi auziţi  
  
ea poartă o haină lungă şi neagră, el,
un costum uşor învechit
nu se ating niciodată
nu se privesc niciodată în ochi  
nu se vor mai întoarce
niciodată  

Uriașul

I.
    
Eram singuri pe insulă şi noaptea părea mai adâncă în locurile acelea
Şi ziua părea ruptă dintr-altă zi,  
O zi ce nu se va fi repetat niciodată.  
  
Eram mulţi pe insulă, dar ochii noştri nu ne vedeau decât pe noi
Dar urechile noastre nu ne vedeau decât pe noi
Dar mâinile noastre nu ne ştiau decât pe noi.
  
Eram de mult timp pe insulă, iar soarele nu întârzia niciodată.  
Păsările treceau rar, foarte rar, cu câte-o carte-n ciocurile cele bune,  
Cu câte-o femeie în celelalte.  

Eram uzi şi ploaia părea să nu se mai oprească niciodată.  
Casa noastră era una cu pământul.  
Noi eram una cu marea şi celelalte ape.  
  
Am dormit în noaptea aceea.  
Păsările, cărţile şi femeile s-au oprit atunci pe insula noastră.
Ne-am trezit luaţi la răspundere pentru ceva ce nu făcusem -credeam noi-
  
Niciodată.  

miercuri, 9 martie 2011

Sper să nu mai spun asta niciodată

doamne,
cum mi se pare
s-a rupt  
undeva  
firul
cu lumea.
  
nu te mai înţelegi
om cu om  
nu mai simţi,  
decât aşa,
frânturi,  
jumătăţi,
nimic.
  
ieşi,  
socializezi,
nimic.
  
rareori,
bucăţi de idei,  
idei de bucăţi de suflet
nimic..nu ştiu  
  
rupt  
efectiv
(tot)
  
ca şi cum s-ar fi supărat dumnezeu
şi-acum nu ne mai putem împăca cu el.
şi-acum nu ne mai putem împăca cu noi.
cad aripile îngerilor, doamne.
n-am plătit să fim în războiul ăsta.
n-am plătit să murim cu mitraliera îndreptată  
spre fratele mai mic.
n-am plătit să nu mai ştim cine suntem.
să nu mai ştim cine eşti.
să ne fie frică de propriile mâini.
să tremurăm la roşu, la pălării mari,  
la animalele ce ştiu fuga.  
  
ca şi cum s-ar fi supărat dumnezeu...  

sâmbătă, 5 martie 2011

Minus treizeci şi trei sau cum trăiam acum (fix) o lună de zile

II.


Azi mâinile mele mă trişează
O mână îmi cade greu, altă mână îmi citeşte, cealaltă
Şade pe frunte fixă şi sigură.
E acolo să anihileze orice posibil început
De gripă, orice posibil început de răceală între  
Jumătate din sufletul meu şi jumătate
Din sufletul tău.  
  
Azi mâinile mele mă trişează
O mână îmi spune bună dimineaţa, aceeaşi altă mână îmi citeşte neobosită şi calmă
Acolo, acolo şi acolo.
Iar trenul nu-şi mai găseşte drumul spre casă  
Iar el nu-şi mai găseşte drumul spre carne
Şi din nou, e bine
Şi din nou e linişte
--  

Primul culoar
Pe dreapta
La litera S mare.

Minus treizeci şi trei sau cum trăiam acum (fix) o lună de zile

I.

Se-nvârte camera, se-nvârt în ea păcatele
Iau candele mai noi şi le aprind, întinde-te şi zi-mi că n-ai fost tu
Se rup petalele din lipsă de vânt,  
Azi mă vând, inc-o strofă şi-am să spun adevărul.  
  
Marţi la orele paisprezece o femeie deosebit de frumoasă are să-şi găsească
Sfârşitul.  
Se scurg secundele, iar eu mă rog pentru-o urmă de ploaie.  
Inc-o strofă şi-am să spun adevărul.  
  
Nuferii stau ascunşi, eu număr norii
Nu te ferii, am doar o inimă de pluş
Inc-o strofă şi-am să spun adevărul.

miercuri, 2 martie 2011

Punctul

Linia mică e după trei
Linia mare e aproape de cifra şase
"Pe vreme ploioasă sunt plecat de acasă."
Femeia perfectă e femeia din capul tău  
Curbele luate din tablouri, pictori orbi, pictori plângând,  
Pictori scuipând peste lume
  
Nu te supăra, frate!
Din doi în doi.
Femeia perfectă e femeia din capul tău  
Să ne imaginăm că Dumnezeu ia un compas şi începe  
Să deseneze două cercuri concentrice sau-aşa-ceva.
Apoi, încă două cercuri concentrice.  
Apoi un sân, alt sân, abdomenul,  
Apoi părul şi faţa Oanei
Apoi limba mare se va târî până-n ziua a şaptea.  
  
Embrionii aleargă cu mâinile la spate
Eu cad într-un somn greu, foarte greu.
Tu cânţi despre noua ordine a lumii dinăuntrul pântecului
Avioanele zboară ţinându-se unele pe altele
Scutură-mi şi mie puţină primăvară şi-am să ştiu că exişti,  
Doamne!

Rai, arcuri frânte şi altele

azi scriu din tine
nu din tine, din el
nu din mine, cu literă mică
  
un arc frânt este un arc frânt
o minciua este un arc frânt ce se teme ca nu cumva vara asta să ţină mai puţin  
ca nu cumva iubirea asta să ţină mai mult
  
păsările sunt păsări  
oamenii sunt altceva
nu copiez pe nimeni  
nu traduc
adevarurul e adevăr
se repetă dumnezeu în poeziile oamenilor dând la o parte norul ce stă deasupra ta
scânteia e undeva între aceste două drepte
drepte mai mult sau mai puţin  
două, mai mult sau mai puţin  
  
avem macaroane la masa de prânz şi îngeri la cină
cine cu cine seamănă
am mai spus asta
cine pe cine ucide
lui abel nu i se pare prea corect, aşadar
să mai tragem o dată
abel se prăbuşeşte, aşadar să mai tragem o dată
  
ai un măr?
dar dumnezeu a zis...  
dumnezeu a zis să nu mâncăm din noi înşine.  
atât.

stai jos. n-am terminat încă.

cel mai mare păcat este să visezi că  trăieşti.
n-am strâns recolta pe anul ăsta
cu mâinile goale nu ne mai putem nici măcar găsi unul
pe celălalt
întinde-mi umărul - nu eşti tu
  
cel mai mare păcat este să visezi că  trăieşti.
credeam că eşti celălalt
aveţi o fabrică de ciocolată, am văzut la tv
ne aşezam aici?
pentru prima oară semeni şi tu cu cineva
domnule, masa vă e servită
la trei trebuie să.
  
azi am văzut o geantă rezemată de copacul rămas în mine
o bombă atomică sau bani pentru tot restul morţii
îngerii merg pe picioroage de care m-am temut toată viaţa
dac-o să cadă?  
dac-o să cadă peste mine?
dac-o să cad eu?

dar stai liniştit
aici nu cade nimeni, aici nu moare nimeni  
aici nu se naşte nimeni. suntem  
destui.
--

"stinge lumina, te rog, lumina"
dar lumina e de fiecare dată prea
departe

poate tu erai

poate tu erai - cunoscut și mă tot strigai să vin să te ascult poate tu erai - neștiut și mă tot chemai să vin să-ți cânt poate tu erai auzi...