sâmbătă, 27 iunie 2009

Încep să cred că nu mai cred

Cât despre cãi, incep sã cred cã nu existã,
Cã nu existã drumuri noi şi nici poteci ce duc
Spre-acea cale de mijloc...
Sã sper cã drumul meu şi-al tãu vor obosi în zborul lor nãuc (ce pare cã persistã),
I-o amãgire, ea, la ramdul ei, destul, destul de tristã!

Naivii ninşi de chin de astãzi nu mai cautã
Şi nu mai vor sã ştie drumul lor,
Cer un marcaj cinstit sã se urneascã
Sau o luminã oarbã, verde, sau albastrã,
Doar sa le dea o veste şi atât!

Iar cãlãuza nu se-aratã!
Nici comandantul vasului cu vise nu s-a lãsat întors,
A dezertat sau decedat, l-au dat pierdut pe datã,
Spunea ca cerul s-a intors pe dos şi lumea lui
E pregatitã,  îl asteaptã.

Iar eu, un martor mort,
Vãd tot lucid, mi-e dor sã-mi fie fricã,
Nu pot decat s-aştept şi sã ma nasc din nou,
Sã pot sã vãd, s-aud, sã spun cã lumea nu-i atât de micã.
În gânduri toţi sã mã lãsaţi sã cresc...
Dar eu sunt mort
Şi soarta mea nu e sã ştiu.
E sa poftesc la a fi viu


Pentru ca numai noaptea stelele cred ca trãiesc.

--

Încep sã cred cã nu mai cred într-o cale de mijloc.  

Groparii de vise

Nu te uita urat!
In cel ce-am fost, in cel ce-am vrut sa fiu,
In cel ce-am sa raman, vreau sa te-ajut
Sa desfaci firu-n patru ce ramane mut.
Privirea mea e-un scut.
Invata-te sa te feresti de viermii ce viata mi-au rupt.
N-au sa ma coase cu pacatele, au sa ma lase sa zac,
Sa-mi strig neincetat aproapele,
'N-a carui bunatate stiu ca n-am sa mai incap.

Ii vad cum vin ca sa ma ia,
Apoi ii uit, apoi ii vad din nou.
Ma vad si ei; asteapta furia ultimului meu avant
Ce vant arunca-n rimele gravate pe mormant.

Opreste-te sa-i vezi si tu!
Ia-le cadourile nemeritate in Ajun
C-ai indurat destul.
Eu n-am trecut testul  
Si ma reneg ca un nebun.

Nu te uita urat in suflete, dansezi?
Aduna saci cu zambete si-ntinde-le
Pe pernele dintre duminici ce iti ascut credintele
Caci le primesc.
Pastrez!
Le-astern la capul patului
Intre hartiile de pe pereti
Si ma rog Dumnezeului meu sa ma dezlegi
Sa-mi stergi ochii cu mana ta
Si sa ma ierti!

vineri, 26 iunie 2009

Răspunsuri

Cum e sa stai pe marginea prapastiei?
Cum e sa ai intr-o parte viata si in cealalta neviata?
Intr-o parte pamant, in cealalta lac fara fund,
Intr-o parte puls, in cealalta tacere de neintors.
Cum e sa vezi lumea calcand pragul pe jumatate?
Calcand pe jumatate viata, iar pe cealalta...
Avand sub talpi totul, dintr-o data,
Intr-un fel de graba ce pana atunci, pana in momentul de terminus,
Nu ti-ai imaginat macar c-o poti avea?
Te vei mai gandi oare, atunci, ca vointa ta reflecta doar nevoia de supravietuire?
Vei avea oare puterea de a te mai vedea un salbatic lipsit de maniere
Ce nu face decat sa-si asigure hrana pentru trup,
Sau ai izbucni in plans, asemeni unui prunc ce tocmai a aflat
Ca si-a taiat toate puntile prin cuvant?

[...]

Ai mai putea atunci sa privesti un cronometru adevarat,
Sa vezi cifre, sa vezi toate cifrele de pe pamant?
Iti spun eu: N-ai sa poti!
Vei crede ca-si bat cu toatele joc de fiinta ta, de sufletul tau ce bate inca ritmul vietii,
Atat de perfect, de precis.
Tot atat de diferita-ti va parea si lumea, oamenii...
Oamenii aia mici, cu grijile lor marunte, cu viata lor marunta,
Cu dorintele lor marunte si prostesti.
Ei sunt acolo.
Tu esti acum departe si totusi...atat de aproape de noua ta viata
Sau moarte, cine stie?

[...]

Atat de sus incat doar un singur manunchi de vise ale unor oameni ciudati
Iti pot trage cu ochiul, te pot saluta cu mana la tampla,
Precum numai oamenii bravi pot.
Atunci, dar numai atunci...iti vei putea spune APROAPE-OM.
Iti vei simti toate organele cum se alearga speriate,
Disperate, unele pe celelalte in intreg corpul tau,
Strigandu-ti sa sfarsesti o data incercarea asta prosteasca
Atunci, dar numai atunci...
Fiecare alt om a carui respiratie ti s-a imprimat, cu timpul, peste tot in piele,
Asa cum intr-un criminal se imprima sangele fiecarei victime lipsite de noroc sau de sansa,
Iti va tipa sa traiesti.
Pentru ca poti.
Pentru ca meriti.
Pentru Ca Ei Au Nevoie De Sufletul Tau.

joi, 25 iunie 2009

Înger(i) sub cer

Poporul ales?
Omul ales?
Toata aceasta truda, parca nesfarsita,
Pentru ca macar unul sa castige, partial,
Lupta cu viata?

Pariul asta se va rupe candva
Si nu avem decat sa punem resemnarea peste,
Sa stim sa punem semn de carte la final,
Sa incheiem cu tact fatidica poveste.

Totul e unic, aici, sus.
Ideile ce schimba lumea..vin doar o data.
Iar sansele la viata se potignesc tot de atatea ori,
In inimi vi de trecatori ce par mereu ca-nvata,
Din propriile greseli, din ale altora, sau niciodata.

Apar usor calcand covor de rosu cu sfiala,
De fapt urasc frica si se feresc cat pot.
Sosesc destul de rar, in zile cu lumina pala,
Pentru a nu trezi din amorteala
Ultimul pamantean impins inconstient peste tribord.

In cani ce sufera de supraplin,
In tumultul de stari ce vin si apoi pleaca
Fara sa-si ia vreodata ramas bun
Ineaca sorti in ultimul pahar cu vin
Si le lasa sa treaca.

In coltul sau, cazut, prea doborat, asteapta,
Soarbe meschin apa sfintita, apa moarta,
Si crede-asemeni lui ca raiul
Se va mai revarsa macar o data-n ochii rai
Spunandu-i apasat ca ea-l asteapta.
Ca-l asteapta!

Totul e bland, aici, jos,
Iar oamenii au devenit mai buni, mai calzi
Vand pana si vointa si speranta
Crezand prostesc ca tu, inger frant, singur ai sa cazi.
Si-ai sa-ti pierzi cheia
Si-ai sa-ti uiti ideea aici jos, printre noi,
Si-ai sa vrei sa nu te mai intorci
Si-ai sa ramai…
Si-ai sa ramai…
Si-ai sa ramai…
Si-ai sa ramai…

Search in vain...

Vara ne obliga la uitare
Pentru ca e cel mai neglijent anotimp
Din cate exista deja.
Nu v-ati intrebat, nici macar asa, intr-o doara,
De ce-l iubim atat de mult?
Pentru ca si el uita.
Iar noi...uitam o data cu el.
Tot.
Uneori uitam cum e sa murim.
Uitam sa murim, pur si simplu,
Ramanand aici, agatati de-un fir de ata subtire,
Paradoxal colorata,
Incetand goana asta nebuna de noi.
Mai grav insa,
Cate unul mai slab de inger tine mortis -parca de fiecare data-
Sa ne salveze vietile.
Ca intr-un joc video,
Iresponsabil,
Crezand ca asa e firesc.
Fara a se intreba macar,
Cine se va ocupa si de el,
Sau daca, macar cineva, i-a cerut sa contribuie,
Sa atenteze la putina libertate ce ne-a ramas (dac-a ramas!)
Gresim?
Cine poate spune...

Nu-i asa ca nu numai eu am uitat
Cum e sa murim?

luni, 22 iunie 2009

Blasfemie scurtă.

Probabil Noul si Vechiul sunt tot aici,
Jucand barbut printre noi toti.
Evolutia?!
Firescul!
Fericirea?!
Zaruri. Tot barbut.
Rupturile?!
Acelasi firesc.
Decrete pline de stiinte noi.
Ratiune?!
Nu stiti despre ce vorbiti!
Lasati cuvintele sa planga.

sâmbătă, 20 iunie 2009

Patul cui?

Vreau sa te uit, vreau sa respir,
Vreau sa traiesc in tine viu,
Vreau sa vad visul ce revine, stiu.
Ca tu descosi cearsafuri fine
Din paturi ce raman mereu straine, dar te iert.
Tu te intorci, eu te cert,
Incepi sa plangi, iar eu repet aceeasi simfonie trista.
Rezista, draga mea, (rezista!)
Vreau doar mana sa-ti intind,
Sa-ti pun coroana si sa-nnot in apa ta.
Vreau sa ma nasc din gura ta, sa fiu perfect.
Sa calc din nou in viata ta descult, nu vreau sa te patez.
Nu vreau vreo clipa sa cedez, sa te strivesc sub talpa mea.
Incerc in nopti strans sa te tin
Far' sa detin nici cea mai mica parte de-adevar.
Cu mar uscat te-am alungat din paradis,
Ti-am dat dureri, ti-am dat pareri de rau,
Si te-am lasat sa mori incet in luptele
Cu mori de vant, in visele ce ti le cant,
In diminetile fara de gand,
In dup-amiezele pline de zmoala de pamant,
In canile cu lapte sfant.

Ia-mi mana-n mana ta si spala-ti camera cu ea,
Gaseste-ti drum fara sa crezi ca nu meriti,
Fara sa crezi ca nu suntem meniti.
Grabeste pasul, opreste-ti ceasul (si arunca-l!)
Dezgroapa-ti sansele,
Nu vreau sa fiu cascat de gura ta.

vineri, 19 iunie 2009

Joi. Poem scurt

Imi place sa imi recitesc textele.
E un sentiment minunat.
E ca si cum, doar pentru un timp..(sau poate doi)
Un alt eu ar intra inauntru, in carte,
Timid, dar curios,
Dorind sa afle cine, ce, de ce sau.. cand.
E curios cum toate se aseaza-n primul rand,
Cuminti, linistite,
Pentru ca sa fie citite, recitite, recitate sau ascultate de cineva.
Nu din pura singuratate, ci..
Uneori, doar noaptea, imi spun c-ar vrea sa stie,
Sa stie doar pentru ele,
Pentru linistea sufletului lor,
Daca Ea le-a uitat
Sau daca le-a tinut (in) minte
O clipa numai.

luni, 15 iunie 2009

Stop-cadru

As muri oricand,
As lasa oricand din tot ce am voua,
Ca testamentul meu nu lasa furie,
Nici nestemate,
El lasa tot ce am putut sa scriu si sa visez,
Pastreaza ca-ntr-un cufar calm viata si moartea mea,
Strange la piept pasaje vii din cartea ta
Deschisa tot cate putin, pierduta-n mintile unui delfin
Nebun ce-si tine crestetul in palme,
Ce-ar vrea sa-si tipe moartea, dar e plin de vina.
Ar vrea sa strige dupa ajutor, dar lumea-asta straina e un scut
Cusut in inimile lor, in plamanii regretelor ce-apasa.
Eu n-am sa mai ajung vreodat-acasa, stii?
Si vreau sa ma ierti, sa fii un bun crestin,
Sa spurci ultima picatura de venin,
Sa nu urasti! Sa nu urasti niciodata..!
Sa ai grija de tine si sa stii ca sensul sta-n tine,
Ca ceea ce te tine e ceresc.
Zilnic, mii de copii buni cresc prin tine,
Mii de arbori prind radacini respirand viata, nu fum din plamani.
Mii de femei iti multumesc pentru ca poti,
Ca plangi in nopti urand fiecare parte a corpului tau neatins,
Nemaistiind pe ce carari s-apunci.
Poti face-orice, dar sa nu uiti..!
Asta te va ajuta sa treci, sa pleci, sa te intorci.

Eu voi rataci la alte mese, in alte case,
Cautandu-te ma voi vinde precum se vinde-o curva
Si te voi ruga sa ma ierti.
Sa nu ma certi! Sa nu ma certi niciodata!
Sa nu-mi socoti randurile proaste,
Sunt scoase noi din scoarte, nu vor dureri.
Vor sa nasca vise noi in oamenii de-afara,
Sa le strecoare dor in sange, in vene netaiate,
In trecutul lasat nepasator in spate.
Trebuie sa intelegi…nebunii sunt oameni intregi
Ce si-au deschis ochii si mintea dincolo de legi,
De consecintele ce-ti legi viata ta noua inceputa cu piciorul stang.
Ei au avut curaj sa treaca moarte ca sa vada rand cu rand!
Nicio stiinta oarba nu va putea sa-ti dea nimic.
Nici nebunia mea, nici lacul vietii mele fara fund.
Eu vreau sa ma mai nasc o data.
Sa cresc, sa cad, sa ma lovesc, sa ma ridic, sa zambesc stramb,
Sa vreau sa cant, sa-nvat sa scriu cu mana stanga,
Sa cresc copii fara sa-i las sa planga,
Sa port o verigheta blanda..
Calc mandru, azi sarbatorim, azi nu mai moare nimeni.
Azi se nasc vieti, inimi de oameni drepti.
O sa m-astepti?
Vreau acasa!

Sa stii ca sunt singura si bolnava si o sa mor de dor.
Vor sa ma lege. Se tem de mine.
Se tem de sansa lor ce-i tine vi.
Vreau cartea-mi inapoi.
Vreau s-o citesc, sa-mi amintesc si sa clipesc curat,
Altfel nu voi putea sa scap.
Ma vor dezbraca, ma vor spala cu ape seci, dar eu voi fi murdara,
Ma vor hrani cu pai, dar eu voi fi flamanda-n indoiala mea barbara,
Iar ei..vor fi pasivi.
Pricepi?!
Toate scrisorile vor sfarsi rupte-n maini batrane, reci,
Iar eu voi evada spre tine.
Ei nu vor stii nimic.
Vei fi tata, vei fi bunic, vei fi om mare!
Si va fi bine totul…
Fie ca-ti voi tine eu stiloul ca sa poti sa scrii,
Fie ca-mi vei dicta, consoane si vocale vor ramane vi.
Asta e darul tau, asta e harul tau, sa stii.
Tu poti sa-nveti ce-nseamna zbor, nu te-am mintit decat o data.
Inchide-ti ochi, pune rapid pe griji zavor si simte.
Ridica-ti mainile-n credinta,
Acum poti!
Du-ma cu tine dincolo, macar pentru o viata.

duminică, 7 iunie 2009

Sărut cu gust de ADN

Acelasi scenariu.
Oameni ferciti ce rad larg viitorului inchipuit
Curat aflat in asteptare,
Oameni tristi ce-nghit sec in urma celor dintai,
Oameni imbracati in speranta pavata cu zambete,
Ultime deceptii ce promit cantece scrise trist
Si-un ochi inchis in semn de resemnare.

Peisaj sumbru ce v-ati dorit.
Copil ce prea devreme s-a lasat mintit,
Dus de nas,
Pacalit in pas de fuga,
Iti spune ca sensul e o gluma proasta
Scris intr-o dupa-masa
In care-a fost lasat singur acasa..

Iar tu te-ntorci neputincios sa fugi
Intr-un "cine stie unde",
Unde oamenii nu mai vorbesc
Ca sa nu-ti raneasca orgoliul prost-crescut,
Stiind cu toti c-ai sa te lasi cazut
In paharele tale fine ce te-nghit mereu la fel,
Pierzandu-te de asta lume,
De glume proaste,
De femeia ce-ti spune sa nu te (mai) uiti in urma..
Se lasa linistea.

[Morala?! Se vede cum ca perseveram.]

sâmbătă, 6 iunie 2009

Scuip cuvinte

Calendarele va mint!
E decembrie.
Ii e frig cainelui cu covrig in coada
Ce paseste cu autosugestie crescanda pe coarda vietii,
Pe linia mortii,
Pe minciuna sortii,
Pe cheia portii ce s-a spart pe-asfalt de cobalt.

Asta-i dovada ce-ti aduc asteptand.
Asteptand un pronume strident,
Deosebit de scurt, dar atat de atent cand
Cineva il tipa printre dinti de pe cate un acoperis.
Mai simti?

Ma-ntreb, mai stii ce simti?
Inghiti, expiri, te-nceci cu oxigenul cel mai pur,
Iar eu indur, injur pe voi,
Adulmec urme noi pe-o culme moarta,
Ucisa de soarta cu sangele rece ce trece dincolo,
Ce duce dulce mireasma catre tine.
Ce te mai tine sus?

Cetina iernii detine puterea.
Ea duce lumea asta inspre ceea ce copii viseaza.
Spateaza scaunului astuia tocit s-a rupt,
Drumul e tot mai abrut, iar ei sunt tot mai departe,
Pasind ca orbi intr-o lume ce-anghetat de ura,
Crezand ca tu poti..crezand in nopti,
In gandurile unor oameni copti, dar surzi,
In inimi mari, dar nimanui nu-i pasa ca (noi) suntem uzi.

Vino acasa! Intoarce-te! Intoarce-ti trecutul.
Fa-l prezent, fa-l viitor, fa-l sa-si spele urmele
Ninsoarea asta ne afunda.
Abunda de cerinte rupte,
Astupa visele din suflete cu tot cu cei ce le-au visat,
Dorind sa uite,
Sa ierte,
Sa dea o mana de-ajutor,
Sau mai multe.

vineri, 5 iunie 2009

Naoptea in care am vrut sa te rapesc

Fugi, cuvantule, fugi,
Du-te pana la ea, vreau sa o aduci.
Fugi, cuvantule, fugi,
Sa nu faci pas inapoi, sa nu plangi.

Avanta-te sub metronom barbar ce bate traznit,
Te rog, Asculta-l!
Icar cazut rapus de soare, galben, falnic,
Te rog, Ajuta-l!

Omul si visul te vor ocroti,
Te vor indruma pictandu-ti calea in petale
Vei vedea intrarea fara chei,
Fara iala, dar plina de idei.
De ce ceri manunchi de chei,
Ce sa descui cu ele?
De ce-mi ceri ce cerul
Nu-mi mai poate cere?

Fugi, cuvantule, fugi
N-ai sa te opresti pana ce-o zaresti.
Ai sa cresti in cesti ceresti
Si-ai sa fi sorbit asemeni mie.
Nu te indoii, dar fugi,
Doar tu poti s-apuci din urma
Umbrele trecutului ce-mi curma
Neatinsul.

Fantana saraca,
Moneda intoarsa,
Funie rupta,
Margele - douazeci.

poate tu erai

poate tu erai - cunoscut și mă tot strigai să vin să te ascult poate tu erai - neștiut și mă tot chemai să vin să-ți cânt poate tu erai auzi...