ascult o poezie și mă gândesc la femei care nu fac rău care nu există
n-am cheie către savanele-alea bune
natură umană natură tristă
m-am pierdut pe drum la pâine m-am întâlnit cu-n înger
mi-a zis că mă-ntorc mâine, da' cred că n-avea busola la el
ca o femeie-n apă ca o sirenă spartă
mă uit în gol când la tine când la mine când la cuvinte și mă gândesc spre mai departe
ți-am zis așa sunt femeile vor doar ce vor ele antologia lipsei
luni, 5 septembrie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
iubire
iubire uitare și așternut pădure un cerb pierdut un diamant ce stă doar în frunte acolo îl vei găsi călătorind călătorind cu picioarele goa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu