vineri, 18 ianuarie 2019

#

sunt nori portocalii
tu esti la gradinita
eu scriu poezii

iarna automobile
casa zambeste
a sunat apolodor
te iubeste

somnul e dulce
te imbratiseaza
flori deschise
pe sine se viseaza

ochiul inchis si ochiul deschis
sunt una
la fel pasul si gandul
dau mana

se face zi
sau zi se face
iesim usor din carapace
ochi aramii

totul ranjeste
iona sau peste


plec la schi

duminică, 13 ianuarie 2019

treaz

am nevoie de o poezie tare
mai tare ca votca dinţii de rinocer
spiritul reîntors
mai tare decât o coadă de topor
şi iertarea păcatelor
îngheţul sau o coborâre înăuntru
ceva să mă trezească după luni de hibernare
cândva poezia mă ţinea în viaţă
iar acum râd de ea câine ud şi speriat
pierdut pe străzi prin canale
manânc scump dorm mult vorbesc prost
cine să mai ajungă la mine
exact atunci ştii că suferinţa ta se înalţă ca o macara
mesteci căpşuni cioclată ceasuri vechi
poeţi care ţi se par mai slabi
doar tu ştii de câte ori ţi se pare că ai pierdut ai iubit
sfârşitul lumii vine şi fără tine
legănat dezvăţat cu ochi limpezi 
împăratule

nonsensuri fixe

sunt nimeni 
pierd vremea 
scriu versuri 
mor des
acvatic şi mut întors în trecut
chem iar fantome îmi ţin de urât 
tu eşti viitorul şi trecut întotdeauna
acum c-am ajuns la capăt putem să ne dăm mâna
uite luna e la fel neschimbată
cum să te rogi la tată când tu n-ai avut un tată
remediul în detaşare
zenul e mult prea departe şi tot nu ajungi la mare
pune scoici peste ureche vezi ce-ţi spune cine e
anestezic pentru simţuri e mai rău aşa cum e
mai uşor când îţi dai seama 
că nu faci tu să se-nvârtă
de la patru vezi coroana 
şi ultimul dop de plută ştii
îmi pare rău pentru mine
prea multe bătăi pierdute şi prea multe pene rupte
n-am nimic să îţi comunic închid cercul lumea uită
plictisit număr situaţii tăieturi şi solzi purtaţi
finalul se vrea aproape minte şi nu te iubeşte
cad în locul lui văd digul 
înarmat

miercuri, 9 ianuarie 2019

îmi place poezia

îmi place poezia pentru că e jucăuşă
s-a înţelepţit şi acum dansează pe pajişti
yuhuuu fii bun cu mine şi se va înmulţi vinul
şi se vor înmulţii peştii şi florile şi şoferii de taxi zâmbitori

îmi place pentru că mă aduce la mine
uşor şi dintr-o dată fără artificii şi ameninţări
iată-te. ia de te joacă

în basarabia poeţii par să primească mâncăruri că să poată supravieţui
armonia singularităţii minunea
în românia poeţii se scuipă
cocoşi jumuliţi şi greţosi
copiii cui

şi desenele mele mă fac să râd
pe mine mai ales
şi bărcile din parcul central
şi plimbările bucuros-ostentative prin huet sau piaţa muzeului

soare care te face să râzi
o hippie hrăneşte un câine
tu ai înflorit deja
mă bucur de roade fără să ştiu

m-am transformat într-un iepure nemuritor
străbat pădurile fericit de sute de ani
joaca e singurul medicament
alege o dată
o să vezi cum niciun vânător nu se va atinge de tine

joi, 3 ianuarie 2019

like a poem 2

am mai scris despre tine în noiembrie anul trecut
fiecare om neliniştit are nevoie de un vis
de o barcă cu vâsle
de o pată de culooare
o nouă crimă

fulgii umplu acoperişurile
setea mea de sânge descreşte
hrănesc iepuri
privesc
desenez
cam asta e

deschid ochii
mai scriu un pic
totul curge

spaţiul gol

eram în mall
pentru mine, exact ca atunci când trece circul prin sat
pot doar să presupun
o minunăţie mică, incredibilă
în timpul căreia nu ştii dacă visezi sau nu visezi
dacă trăieşti viaţa sau viaţa trăieşte o dată cu tine

am luat nimic de mircea cărtărescu de la colţtul socrate
în jur, mult osho, alan watts şi alte panacee
infuriat, am plecat cu două volume de poezie
necrezând nici în ele
m-am oprit o oră la games corner
am mâncat ca şi cum ar fi fost prima masă sau ultima
am citit puţin
în zgomotul asurzitor, poate suferinţă, poate dezordine
versurile nu aveau nicio noimă
seara, la fel

acum citesc şi-mi par una cu portocala mecanică
zian e concentrat şi totuşi distrat de trenuri, maşini, kilograme, înălţime şi ce-i mai iese în cale
pentru mine e nou, încă sunt un razboinic luptând acolo unde pacea dansează

seara am facut treasure hunt
am aprins lumânări
am pus muzică de piraţi
şi am deschis cadouri

imediatul
viaţa ca o apă care curge
nu e niciodată aceeaşi
şi totuşi e aceeaşi
onomatopee
linişte
paşi tropăind
mai departe

iubire

iubire  uitare și așternut pădure un cerb pierdut un diamant ce stă doar în frunte acolo îl vei găsi călătorind călătorind cu picioarele goa...