luni, 28 februarie 2022

ana

calm
tot mai calm
până când romanele devin realitate

printr-un telescop văd lumea
și ea mă vede pe mine

ana are mere
ana are bacalaureatul
ana fuge-n vama veche
ana se întreabă ce se va întâmpla cu viața ei
ana iubește pentru prima dată
ana se trezește prima
ana face ceai
ana se bucură că e vie

soare cât cuprinde
autostradă
muzică
mult râs

unele lucruri se scriu acum
dacă nu ești atent, tu ești fraier

ne putem opri să alimentăm
să cumpărăm de băut și să ne cerem iertare
nu neapărat în ordinea asta

nimic nu e de fapt al tău
lucrurile contează atât timp cât le lași să conteze
poezia e o cutie goală o umplem cu ce putem și-apoi o lăsăm să cânte

nu contează dacă faci stânga sau dreapta
dar ajută să nu rănești prea des

nu te poate ajuta nimeni să eviți tâmpeniile
poți să le duci 
știu că nu pare

acum
condu și amintește-ți că ești aici

am un cadou pentru tine
însă nu ai voie să-l deschizi decât când ajungem acasă
n-are fundă
nu e împachetat frumos
dar e pentru tine

întrebări

cine cade în orașul cu lumini?
cine rumegă vârfuri de pin?
cine privește cu ochiul în afară?
cine nu mai vrea să fie vară?

cum se face că suntem încă aici?
nu știe nimeni să spună
cine poate să sărbătorească, sărbătorește
cine vânează capete de pește?
cine mă iubește când nimeni nu mă iubește?

quan fără răspuns
om ascuns
obrazul plâns e mai frumos decât celălalt
dar noi am obosit 
ne facem casa aici și gata
tu ești mama tu ești tata
și gata
și-așa a fost

unde ești, bre, nimeni? III

în lumea aia a ta te putem salva cu toții că nu pricepi
știu, că și eu am fost acolo și toate vorbele în afară de alea pe care le voiam păreau false
și dacă ne-am aduna la podul odessa cu pâine și sare, femei tinere și struguri copți tot n-ar ajunge
știu pentru că și eu am fost acolo și oricât de sus aș fi sărit, tot mi se topeau aripile

poate nu știu
poate vezi tu lumina prin luneta ta de aramă și astronauții admirând minunea
de unii singuri

dar chiar și-așa mi-e frică și nu știu cum să-ți vin în ajutor
d-asta mă zbat ca ultimul pește în ultima baltă din oraș
acolo pe fund sunt comorile dar n-ai tu ce să faci cu ele
avem de stat aici să ne dăm cu bicicletele să mâncăm și să nu murim

#

un soldat japonez luptă pe o insulă din Filipine împotriva soldaților americani
deși războiul se terminase acum treizeci de ani

avioane aruncă pachete cu fotografii si alte dovezi 
dar soldatul crede că asta e o altă capcană
promite că se va preda doar dacă comandantul lui va veni personal să-i spună că războiul e gata
se întâmplă și asta
multă dezamăgire și mult amar la aflarea veștii că poporul lui pierduse
dovezile sunt ușoare ca o până
altceva atârnă greu înăuntrul omului

un soldat japonez luptă 
pe o insulă din Filipine împotriva 
soldaților americani 
deși războiul 
se terminase acum 
treizeci de ani

duminică, 27 februarie 2022

doi

sushi doarme la picioarele mele
în lume e război
mă gândesc că cineva o sa găsească bilețelul ăsta și pe noi

cine știe adevărul
apa curge
poate doar am trăit foarte mult timp singur și le-am dus așa fără să știu că se poate și altfel

supă 
o plită mică
desene 
și multă iubire

undeva un călugăr se roagă
nu știm pentru cine

omul
e-n multe feluri
dar îi trece

dum dum dum
pe drum
e bine
avem tot cu noi
trei pisici nouă măsline 
si-un motan bine crescut

#

unde sunt eu cel de demult
pai, nu mai sunt
se înnoiesc celulele din șapte-n șapte
în căbănuța mea cu șoapte se ascundea un unchi hoinar un urs polar și cineva mutat dintr-un oraș în alt oraș
nopțile eram plecat pe mare ziua la soare sâmbetele la petreceri 

un cal căuta sfârșitul
sfârșitul nu i se arăta
își ascundea copitele-n nisip
era din ce în ce mai mic
își ascundea copitele în sare
era din ce în ce mai mare

un cal căuta sfârșitul
sfârșitul nu i se arăta

#

în fond nu ai decât să accepți
totul
ca un ogar cuminte 
flamand dar cuminte 
ce-și dă socoteală doar lui

el găsește de mâncare el o mănâncă
el găsește culcuș el se culcă
măcar o vreme până când ajunge în casa omului
acolo alte reguli și mai multă liniște

și omul își spune dintr-un balcon privind la vecinii lui vorbăreți
la timp și la ce mai are pe lângă el
în fond nu ai decât să accepți
totul

un carnețel

am scris să demonstrez
să demontez să uit
pentru că nu mă puteam opri nu înțelegeam cine a ascuns zimbrul
am scris cald am scris ploaia am scris și dup-aia
și floarea soarelui și floarea de sub ape și mama și tata imaginari și grădini zoologice fără cuști
și zebre mici din care să muști
am scris nimic renunțare pauză arcuș gara de nord
sunt scrisul într-o dimineață cu soare peste ochii mei
dum-dum-dumnezeu schimbă becurile la mine în casă și în cartier
știu că mă iubește îmi aduce cd-uri cu Handel și cântă

mr lonely

un câmp de floarea unde sunt
un mic dejun un nene bând
bun venit pe insula imigranților unde fiecare e singur în felul lui
mai vorbim între noi dar scurt și stângaci
într-un loc cu mulți nebuni fiecăruia i se pare că celălalt e cam dus
aici nu există conducători planuri fixe
acesta este un portret
ați ajuns aici cu o barcă cu motor peștii au rămas ascunși
pe tălpi dar mai ales în ochi se vede o rușine confundată cu sunt libertatea

o apă mare

faptul că nu văzusem marea
și drumul cu mașina cu apa ieșind dintre blocuri parcă ceva nu era la locul lui
să știi că asta o sa fie doar așa 
și dimineața nu știa pe unde să mai fugă ca o găinuță fără cap
nu putem cântări una ca asta
fiecare cu margaretele lui în vârful capului
până la urmă n-am mâncat din aceeași farfurie și nici nu ne-am salvat unul pe altul de la înec
marele înec
într-un oraș din Rusia adolescenții încă visează
și eu cu ei visez de departe
hipopotami și harpoane false care ne spun
fii liniștit ai în tine o inimă care să te ducă mai departe nu există oameni mai buni ca tine sau mai răi
până și eu
faptul că sunt călăuză e o întâmplare

un animal cu aripi

un animal cu brațe un animal cu aripi atât îmi aduc aminte
nuntă cu orez și coronițe de aur
și bălării mâncând tristețea

să fie bine
să fie

și pescuiau și peștii nu erau destul de mari
și pescuiau și adormeau pe ei
pe solzi pe burți pe burți pe solzi 
pe cozi și luna peste ei
cel puțin așa îmi imaginez

#

și uite-așa îmi găseam ceva de făcut în orice situație
ridicam doar ferestre mă întrebam
cum îl chema pe băiatul ăla gringo 
poate sunt gelos pe toți cei care aruncă sulița departe știind că n-am mâini de aruncat nici câmp cu îngeri nici mutră de olimpiadă 
ba de-asta am
e clar că ceasul deșteptător nu e pentru oamenii deștepți 
oricum n-am prea văzut din ăștia aici
la radio război
ne preocupă tot felul de lucruri
pâinea grâul 
grâul pâinea și dus a fost

te iau acasă

era un pod între noi ne făcea oameni
crocodilii stăteau sub noi liniștiți 

e ușor să scrii de la căldurică
cocoșul scrie cu cretă decretul secret cu cretă secretă în secret 
sun la cea mai apropiată alo cine-i acolo au plecat toate trenurile nu va mai deranjați
cu câini de vânătoare așa ziși paznici puznici
caracatițe în apă curată și mama grade pe umăr și pe termometre
acum cine poate spune ce e real și ce nu
asta auzeam în receptor de la un flamingo albastru cu rubin în frunte și nume mic

te iau acasă, i-am zis, dar nu cred că înțelegea limba oamenilor
nici de ce am salopeta murdară și becuri în cerul gurii

#

ar fi putut să fie altfel 
dar nu e

marte cu capul în jos

glorificăm
glorificăm
glorificăm trecutul
deși acum douăzecișișapte de sâmbete 
glorificam altceva

ciudați șoricei oamenii
de fiecare dată altundeva
pisicile vor să fie vulpi
vulpile castori
castorii pompieri
și tot așa

ce păcat ce păcat
să ai totul și totuși să cauți orb o fărâmă de lumină
într-un oraș plin de felinare carul mare
saturn bloc turn tei maci nuci fragi 
ce minune mergătoare e omul chiar și atunci când nu știe asta

sâmbătă, 26 februarie 2022

#

bat clopotele
parcă știu ele ceva
despre orașul de pânză de deasupra

pune-ți mâinile la urechi și prefă-te că știi pașii
și poți dansa mai departe 
și mai departe

unde ești, bre, nimeni? II

când a zis poemul ăla al lui am râs toți
ia uite, ăsta simt al umorului
autoironie, ce om deștept și după nu mai știam pe unde să scoatem cămașa prin ce gauri să mai băgăm portocale și foite cu pomelnice
că nu știam că nu ne-a zis nimeni, că alb, că negru
dup-aia furie și porții de mâncare tot mai mici, c-așa cântăream noi

n-avem cu cine să mai vorbesc despre asta
era ca un tunel din care, pe care, înțelegi tu
tumbele nu mai erau la fel și orice cântec era un cântec de spaimă

povestea asta
nu știam cât e a lui și cât e a mea 
de unde era să știu
așa că mă rugam în secret să nu facă măgăria și să găsească un sens sau o femeie sau cufărul blândeții și să stăm pe mal să vedem peștii cum se rotesc 

așa visam

unde ești, bre, nimeni?

și i-aș fi zis orice numai să termine cu gândul ăla al lui
nu înțelegeam că nu o face dinadins
că nu e prima oară și că a mai cerut ajutor
că deși mi se părea mie că semănăm asta nu seamănă
e un alt animal cu care își dă târcoale cel mai jovial dintre pământeni

dacă suntem cuminți aici ne lasă la piscină
primim biscuiți cu gem și antibiotice și râdem toți de situația asta în care ne aflăm

nu are nimeni cheie pentru sufletul meu, ce nu-ntelegi
dar eu îl știam pe nimeni ăsta și voiam să-l găsesc să-i scot mațele să îl întreb: de ce nu-l lași, mă, împace? ce mai vrei de la el

așa că plecam cu noaptea-n cap
atât de devreme că și felinarele se-nfrigurau
și mă luptam mereu cu altcineva, căutandu-l pe nimeni
care nu-l lăsa în pace pe prietenul meu

#

pesemne peretele exterior se spărsese 
aveam de mers acum mult mai mult pe un drum care ducea nicăieri
dar ce cântece și ce tamburine ne-au stat pe la urechi și câte îmbrățișări ne-au încălzit piepturile
numai câțiva dintre noi știu

#

e greu să fii om
să fii sincer
să aduci pepeni acasă deasupra capului
și să cari toată pădurea după tine cu toate vietățile neînțelegând

greu Grigore
ehe, păi în ritmul ăsta ajungem nicăieri
apa curge număr ordonez fulgii ca pe soldați
bine că mai avem de unde să născocim povești

orașul vapoarelor de săpun
orarul trenurilor de hârtie
acum omul doarme 

vineri, 25 februarie 2022

ce se-aude

ce se-aude de peste mare?
e călătorul cu o singură cizmă

ce se-aude de peste mare?
e sfântul gheorghe și balaurul nemuritor
stau la taclale, au uitat de săbii și coroane

ce se aude de peste mare?
e râsul copilului meu

ce se aude de peste mare?
meduza unsă cu mir și brațe multe pentru o familie în care e bine

ce se aude de peste mare?
păpușa de sare schimbată în alte lumi
poeți violenți poeți plăpânzi
pisici vestind nesfârșitul 

ce se aude de peste mare?

var vara

aceasta este o copie a cuiva
o limbă moartă din care gustăm cu toții extaziați
mamă, frate, ce mișto e viața, apoi îți aduci aminte
apoi, stai așa, că ceva nu funcționează-n ceasul ăsta la care ne uităm toți

băi și apare nu știu de unde și ne predică și are ochii mari și frumoși
și știm că va pleca așa că-i punem vin în sacoșă și carne din ultima luptă de azi

vară care nu te-ai mai duce
vară care n-ai mai veni
corpurile noastre de oameni
limba arsă și ochiul dezamăgit că n-a văzut nimic dincolo de groapa adâncă, cea mai adâncă

o dată
sau de câte ori vrei tu dăm caseta înapoi și-o să vezi că nu e nimic
și cei care trag sunt mai speriați ca tine

soția și cel ce vede

nevasta poetului scrie mult mai bine mult mai plin
asta o știm și o știe și ea și totuși nu o privește
plin și atotcuprinzător

oare de ce bărbații nu au încredere în ei
poate pentru că știu că ei au furat focul ei au dat din măr
ei nu știu să strângă în brațe ci doar să fie strânși

e, lasă că ne venim noi în fire, orice ar însemna asta
și o să vezi cum călărim cum mușcăm din toate
cum clădim cu căldură
dromaderul omul
vulpea și tot ce are aripi

așa mă încuraja numai el știa de unde să luăm cele necesare vieții
așa c-a decis să ne spună și nouă
ziua în amiaza mare
pentru că deși ne despărțea o catedră, asta era doar o convenție

nu se știe cine crapă primul și de ce așa că hai să-ncingem o petrecere
și nimeni nu ne știa
iar când a plecat am făcut liniște și am uitat că nu-mi plac mormântările
și m-am dus, dar nu l-am privit altundeva decât în mine

cât tu ce eu

cât tu faci treabă prin gospodării eu stau în pat și scriu cinci poezii
cu pelicani curcani
cu aer cald
cu lumea e aici sau aici sau aici și de fiecare dată când articulez pierd un pic

în vecini un câine se face auzit
lângă noi e un bloc mare pentru oamenii cu bani
și ei trăiesc la fel și ei fac piața
e totul atât de normal că nu pot să duc
totul e la îndemână totul e aproape și deci pe dos cu
ce știam eu să trăiesc

un
doi
un doi
regrupa-rea
dar soldații stau deoparte la soare și nu se gândesc prea departe
și-atunci și căpitanul pleacă în căbănuța lui
și stă acolo ca un pește bătrân

așa

așa eram culcați pe flori de nuc am tot promis c-o să mă duc
dar la porți îngerii dar la mine-n cap plânsul dar la bariere flori de nu poți să treci dincolo
tu tu tu cel care ne privești de undeva din lunetă
tu tu tu cel care pe toate le știi
de ce nu-mi ies cântecele de ce trebuie să iau totul cu binișorul
și întrebările caută răspuns cum caută și noul venit o familie în care să poate fi cine știe că e

aici

nu e loc de-nchis un ochi
nu e loc de spus un cântec
m-am închipuit cu sufletul deschis înaintea soarelui
cu arene de copii învățând ce e viața
cu trompta după gând sfidând disperarea
dar vorba proverbului nu tot ce zboară se mănâncă
cu o floare nu se face primăvară - sau impresie
râde ciob de oală spartă iar facem o evadată
a fost o dată ca niciodată un dromader și-o pasăre cu traista-n spate

caută să înțeleagă cel ce
caută să trăiască cel ce
caută comori cel ce
caută omul cel ce
nu

aici se pare că eram un om
aici se pare că eram un vultur
aruncam scrisorile cu avânt
și prindea cine ce prindea și se bucurau băieți de câte-o veste bună
eu alergam pe biciclete îmi ziceau poștașu' credeau că nu știu

triunghiul

și inspirația s-a dus ca un sturz ca un ursc ca o stea în cădere
s-a dus ca un autobuz dincolo de plumbuita dincolo
de limita mea stângă și de limita mea dreaptă
și nu mă mai strigă și n-o mai chem
nu tu ocheade nu tu mese-n familie nu tu reproșuri și critică
nu tu aia nu tu aia
aici nu mai ai ce să cauți
și așa e - nu mai aveam, acolo nimeni nu se mai ocupa cu căutatul
fiecare-și udă florile cum știe fiecare e grădinar pe barba lui dacă are barbă
și-apoi în acvarii stau doar copiii eu eram un fel de nu știu exact ce căutând
o casă cu camere mari mari
un soare porționat un cântec atunci când

dacă am văzut că nu se mai poate și nu se mai poate am plecat
dintr-un punct a într-un oarecare punct b
e și-o bucurie și-o urmă de suferință dar mă uitam doar cu ochiul drept și îmi aminteam tot ce nu voiam să mai știu

pe câmpul de luptă zice
pe câmpul de luptă nu mai rămâne nimeni
și deși toți fugeau era plin de bălți de sânge în care înota nimeni
se salutau bărbații în semn de te văd în semn de sunt ca tine
și asta era
și ăștia eram cântăream viața cu încetinitorul știind
că altcineva stabilește unitățile de măsură și n-avem decât să ne aliem sau să credem că vom câștiga omorând totul în jur

apoi plânși vom găsi o profesie onorabilă care ne va învăța să fim smeriți
și să primim loviturile cu demnitate
să facem ce vedem că e de făcut fără zgomote

luna

dacă vrei să conteze fii serios, fii greu
apoi șterge, râzi, vei uita cine ești 
și virgula și casa și baloți împreunați 
nu e nimic de-nțeles
toți fugim fiecare cum poate și cu ce poate după el 
taxi taxi doișpe treizeci aeroport 
o casă cu câine doar pentru mine periuță de dinți electrică
cotrobăi albastru și dau de stima mea de sine între chiloți puși la spălat și victoria pe ultima sută de metri
de parc-o scrisese cineva
e singur Bucureștiul când ești mic
și toți îți cer să crești să crești
nu știm de ce pentru ce oricum noaptea e extrem de liniște și aici și pe celelalte străzi din apropiere
asta pot garanta fără să verific
ghindele cad 
urme
și un telefon de la care nu poți să suni fără să plângi
așa sunt poemele triste
dar ăsta nu e un reper
tu vezi viața cum te-așteaptă fără să vrea nimic de la tine

limba

cu totul nou cu totul gol cu totul după mine
când ai face orice pentru o scânteie o aruncătură sinceră un bob de orez un glob de trage tu primul apoi vedem pe cine facem vânător în familia asta călcată de boli și furie și 
copilul de sub o masă îngână el știe ce 
dacă pleci e mai bine

întorc pagina și văd chiar văd
dacă te inspiri nu înseamnă că furi sau că nu meriți
apa în cadă e peste gât
jobenul pus pe dos într-o bărcuță 
nu mă asemui cu nimeni că-ți tai limba licuriciule zice
și zbor ne-am făcut și mansarde și toba mare și cuib și clar de lună
nu mă asemui cu nimeni că-ți tai limba licuriciule
și nu mai facem baie-mpreună
și nu ne mai holbăm la semafoare
și nu ne mai aducem aminte cum era deși nu prea era 
nu trecem răul pe încredere datoriile pe caiet și copilăria pe noi am făcut totul dar totul se schimba în trosc bang și îți mâncai sinele de pe jos
pe râu în jos pe râu în jos
dar ce frumos
acum spune tu cum a fost și nu te mai întrerupe nimeni 

dar mirosea a oțet și a mine
de nu vedeai la doi metri 
și nu era ceva anume de făcut
admir admir
cum cade colosseum cade 
fără urmă de praf și plânset
fotografii blitzuri
câini deranjați

am făcut-o și p-asta cumetre
acum o să nu se pară că am fost liberi
și nu e nimeni să spună altceva

dar mirosea a mine și a beznă și era bine
nu mă asemui cu nimeni că-ți tai limba licuriciule, zice
și o tăia și o punea în supă și mâncăm ca mântuitorii pe săturate tot ce se găsea
și eram grei și un timp nu mai știam frica

#

război
răzb
r
pace
răz
răzb
război

acestea sunt doar câteva litere
nu schimbă și nu ajută pe altcineva decât pe mine

cineva ia micul dejun la geamul unui vagon gol
acum suntem în pauză

mă întreb unde sunt soldații americani
și ce facem cu marfarul
și sacii plini de muzicuțe din magazii
zice
or să le dea cu contractele în cap

nu sunt pregătit să mor
am o fiică de care să am grijă
o lume
de ce nu aud nimic de pe partea asta a drumului

răz
boiul
e acolo unde
suntem și noi

de foarte sus părem altceva
cu cine să las totul
rugăciunile nu trec de plafon
sau poate trec, de unde să știu
încă avem rezerve și nu șuieră nimic în jur
și o voce ne spune să avem răbdare
o aud încet și nu știu dacă mă sting eu sau ea

pescuiesc pentru un batalion întreg
și mănânc ultimul
elefanții netezesc poteca pun nuferi și pițigoi înaintea noastră
peisajul se schimbă des, des

nu știu cine scrie și cui
simt totul 
precis
și cânt 
și țin ochii cat pot de bine închiși când e nevoie

foc
fum
liniște
trec dincolo de rău
și el cu noi
cu saci și copii și vise și încredere în oricine poate fi de ajutor
ajutor

marți, 22 februarie 2022

a fost

a fost odată-un împărat
avea o fată dar voia băiat
a fost odată-o-mpărăteasă
avea o fată pe care o voia bucătăreasă
a fost o dată-un cal de mare care voia la curse tare
a fost o dată o pisică ea nu voia nimic deși era atât de mică

untitled

poe
zis
poe
zis
pie
pal
parte
pact
aloe
poe
zis
zi
devreme
soarele peste ochi ca o mână peste o inimă ce tremură
nu știm și asta ne definește 
de ce îți e cel mai frica de întuneric sau de lumină
am nevoie să scot capul în lume
nu dând foc la mașini sau plângând
nu sunt cel ce vine doar o dată
nu sunt câinele trecut dincolo
iubesc cum pot pe cine pot
spăl vase
înnoit înnoit cu ancora la braț
sunt desertul de după și haina de bal
colb
tac
tactil orașul 
if you don't say it don't play it
nu scrie cu literă mare că e păcat
el se desface în fâșii fașiuțe și ne uită de-a lungul râului
e o mâncare asiatică care ne place nouă
atât
un Dumnezeu care ne place nouă
un Zorba
pescuind în liniște

maki

sunt semne peste tot sunt semne dar doar noi le vedem încălecați
după ora 4 pe strada pe care nu circulă mașini și nu țipă nimeni
aici toată lumea e bine salută politicos și florile cresc în legea lor în timp ce
dăm prioritate evadăm cu mașina doar noaptea și ne plimbăm în principiu doar pentru noi
ținem minte cât ține minte și-n rest asta e

cercîntr-uncerc

ex
experiment
fulg
în iulie
la barieră îmi cere mâna inelul cuvântul de bărbat
îmi cere pielea ursului din pădure
diamantul din fruntea ursului brun
eu o plasă cu de toate
o trompetă returnată la magazin foc-rapid
empatie
cineva ține orașul curat
grădina neatinsă
ce e de spus spun azi

o pictură

melcii stau privesc spre mare citind cărți despre trecut
eu caut luna carul mare și-o elice să mă duc
să aduc trei flori marine fără țepi pe dedesubt
melcii stau privesc spre mare cât eu număr peste umăr
un doi un doi un doi
palat de farse fete frumoase
ce ai să ne spui culegător de gutui care stai la noi acasă
fructele se lasă mâncate
ochii închiși 
nimic de adăugat peste ceea ce e deja rotund

ce bine

ce bine să dormi până târziu cu ochii sub chipiu burta sub soare
îmbrățișări ample și o pisică pentru fiecare om din casă
apă fierbe-n fierbător mie nu-mi mai e nici dor nici foame
pe fereastră vecini dezordine poate se adună ei
înăuntru cald și tine
un oraș mic de albine care stau
apă rece apă caldă cărți în cadă fulgi în barbă
ce bine să dormi până târziu

contur

când pereții au emoții și oglinzile au cântec
și monezile-și rotesc tot cântarul peste suflet
și om care vrea să vadă o fântână gust de vișini
sunt uitare camp deschis
nu-mi mai văd trecut de scris
calea lactee calea moșilor calea ultimă
cârtița merge înspre lumină fără să știe că e final
o alta face galerii
alta face piața alta-și duce viața
tu în teneșii de plastic
profu' zice: nu știu ce caut aici, nu mă înțeleg cu nimeni, nu e nimic de schimbat
apoi mi-a adus o carte acasă apoi a murit
mult puțin
norii mei sunt norii mei
un concert de Bach e un concert de Bach
pășim cu tălpile de-a-ndoaselea să nu deranjam îngerii

să nu deranjam îngerii care fac omletă
sărituri paralele sol
cal cu mânere cal în rezervă
ce frumos e orașul ce frumoși sunt oamenii
ce frumoasă e geometria
și pisica clara care vine să mă pupe dimineața și mă păzește
frumoasă frumoasă frumoasă frumoasă

simplu

sunt aici
în casa nouă împodobită de dei
cu lustră frumoasă și draperii mari galbene
pisica se împiedică între noi dar rămâne
încredere oarbă de matelot
sushi plânge și ea la ușă 
sub duș e apă caldă
noi nu ne mai certăm demult
eu am dramele mele artistice în discuții de cate trei ore
cumva, nu mă uită Dumnezeu chiar de tot
poate are el un plan, sper că are
alegeri decizii pachete cu surprize
tu faci troienița asta, tu cânți colindele și fiecare vocișoară din cor
ai face bine să fii pregătit, vânătorule
mereu suntem pregătiți 
cu creionul după ureche alergând armăsari repetitivi
sunt pământ
sunt malick într-o zi în care nu prea merg rotitoarele
în fond poate să ți se pară că nimic nu e o minune sau că totul e o minune
știm ce vom alege dinainte să fi ajuns aici
venetia e un oraș frumos 
mănânc paste merg pe ape ca știm noi cine o rusoaică ne primește înăuntru și pe străzile alea cu nimic de făcut, parcă țin minte cine sunt
înfulecând pizza și stele întregi și bărci de agrement
bărcuțe
steluțe 
la hotel așa zis hotel
la duș
la mare depărtare de casă
și totuși știu de ce sunt aici
dar nu pot să spun
respir, văd și în mine e un fel de liniște
mirifica, scurtă
dar pe care nu o pot uita nici dacă mă străduiesc
o liniște vastă vie
totul e la locul lui aici și acolo
nimeni nu ne legitimează
și nu avem nimic de făcut

duminică, 20 februarie 2022

un desen

un crocodil mestecă luna
un copil de nouă ani construiește cel mai mare avion din lume
coborâm treptele unei piramide
și construim o navă cu ochi, gură și o singură aripă
stegulețe, microfoane
sori, o tricicletă minusculă
măști
baloane pe deasupra orașului
și o căsuță în copac din care sar pene și o pasăre
care azi va afla zborul

angela

în nopțile în care scriam foc-rapid 
și soldații mărșăluiau pe strada de lângă noi
când andrei își scuipa plămânii doar așa, pentru că așa alesese el
iar tu ai plecat cu prima mașină care ducea departe de-aici
am știut
că nu e ziua mea
și n-am cântat și n-am pus dorințe
am cules flori într-un coș mare și le-am pus pe toate pe pânză fără să văd nimic

a doua zi, poliția mă căuta în toate camerele cunoscute
spuneau c-aș fi făcut ceva grav despre care nici eu nu știam
pentru câteva ore capul meu fusese un ananas
corpul ăsta fusese un câine
dar în toate visele nu fusesem nici măcar puțin tu

auzeam trenurile bucurându-se prin gări
poate în ciuda mea
sau poate doar își făceau programul de seară
acum, că știu toate canalele toate potecile și toate părerile de rău
am început să alerg tot mai repede
dum-ne-zeu despărțit în silabe întrecut într-o clipă
miere cu bere
prune cu solzi de pește
solstițiu de primăvară
sub noi sunt unii fix la fel care speră și speră
și nu se văd cât de slabi sunt
cum nici eu nu mă văd

e sâmbătă și-mi e greu
calc cu piciorul gol calm orașul
și el are răbdare și-mi arată tot ce nu vreau să văd
toate animalele care nu vor să mai stea în garsonieră și să-mi cânte
și eu pot să privesc

sâmbătă, 19 februarie 2022

duminică, 13 februarie 2022

bate

sună un ceas 
sună un câine
bate un bas
bate pe 
toba mare
pe cartiere
sticle de bere
bate
bate
pe difuzoare
pe limba mare de la ceasul spart
bate
bate pe spate
pe mere coapte
pe unde te-am pierdut pe tine când nu eram atât de om
bate cu toate
se-aude până mai aici
bate
bate să nu uiți cum era să fim ascunși
să numărăm ramuri de pin și sticle mici de vin
bate
bate bate
bate
bate
bate bate
bate
bate
bate

nada

prima regula la fightclub
care fightclub
linii-n nighclub
lungă e linia cunoașterii când pe toți ne paște final
fără scrisoare-nainte fără să ai timp să sau să ai timp să
sunt un punct din ce în ce mai mic pe o hartă imaginară
imagini cu papa la vatican
imagini cu tata în cadă
alegi ce poți și faci un sens din toate dacă vrei doar dacă vrei
altfel o să culegem și n-o să mai știe cine vine anotimpul următor
nici cine era-mpăratul, nici cine ținea visele cu dobândă nici pe mine trecând marea-nnot

și nu e vorba că
sau că sau că
e că
și-apoi se face iar zi
și răstigniri și boabe de mazăre și nici măcar nu știu să-mi cer scuze
acum când norii sunt ușori și apa curge-n forme curate
alandala se pun toate prin cutii de colorat
în memorii colorate decupat
caracatița agale automat
nouă gloanțe și-ncă unul de rezervă pentru cine va întârzia
și cu tort și piulițe nu-i așa
iertare
tată, iertare, nu vreau să mor

și e liniște
și nu se mai plânge
nu se mai sapă gropi adânci
nu se mai speră
nu se mai
nu se mai scrie
nu se mai
nu se mai caută
nu se mai

acesta a fost sfârșitul
acesta e
chiar dacă e-mbrăcat un pic altfel
și miroase a altceva
apus
alt apus
altul
să fie cu băgare de seamă, soldat

miercuri, 9 februarie 2022

poemul lui billy

alo billy
billy
unde ești
unde o să ne trezim la noapte
mâncăm iar lămâi întregi
buzunare scuturate
scuturi
unde ești billy
barul barca sunt pregătite pentru fuga cea mare
am adus niște ajutoare pentru ce urmează
suntem toți pe poziții
ca niște iepuri gata-gata de atac
avem tacuri gloanțe geci grele și avioane cu motor
dar nimeni nu ne iubește
nu ne caută de purici 
nu ne primește cu bună cu căldură în cuib
toate cifrurile sunt desfăcute
dar privirile noastre nu bat departe
calul la c4
alcool pentru răni
râuri pline cu pește 

down is the new up

thom yorke e kurt cobain care a tras greșit a scăpat și-a zis
frate, o las mai moale, asta-i situația
dau chitara pe pian, oricum, din pian cresc mai repede florile
și ce-o fi să vină după duc cu capul sus dansând

ce dac-o să treacă și n-o să mai rămână nimic din noi
nicio dovadă nimic
nicio lumină pâlpâind
down is the new up 
cu cât mă uit mai adânc mă găsesc tot pe mine
cu fața mai blândă cu ochii calzi
zâmbind fără să vreau să spun ceva

e camera ascunsă
e ultima șansă
e ultimul vot
ultima săritură de sus
ultima cântare cu oamenii
ultimul fluture sinucis
ultima pasăre
ultimul colonel în rezervă
ultima piață de flori

cometa va lovi pământul 
cometa va lovi la ora două
cometa va lovi marți
cometa va lovi doar mamele cu copii că ele poartă greul și frumosul din lume

stațiile de radio se închid și se redeschid aleatoriu
bogații aruncă cu bani în zonele cele mai populate
trecătorii strâng doar o parte din bani, dar foarte, foarte lent

lucrurile au cursul lor
cârtița găsește lumina fără să moară
totul se pregătește pentru impact
pentru impact
cu o viteză asurzitoare și provizii
sunt soarele întrupat în om
am mâinile legate și un telefon cu un fir foarte lung
să mă ducă la sfântul petru
să fumăm trabuc american și să schimbăm opinii
să mâncăm raci și uluitor
să privim oamenii

toată

toată dragostea de pe pământ ar putea să încapă într-o sticlă foarte mică
de 0.50
din care beau bogății
și frații lor și surorile lor și frații lor și surorile lor
seara, cu vioară și pian
totul se întâmplă acolo,vdar nu numai acolo
vezi asta și în suburbii, rar și la periferie
și în cartierele mai sărace din Italia
și pe apă și în beton
cu frunze și lămâie și ce mai născocesc scriitorii
se ia un corp geometric perfect
se împachetează în sine
se aruncă de la o distanță oarecare
pe margini sunt multe lucruri
prea multe să fie spuse
și pene și lene și crocodili
iubire și coapse și case și-o groapă mare în care punem jucării și pește și flori galbene de mă iubește nu mă iubește 
până când într-un gând ne vom pândi

duminică, 6 februarie 2022

soldații

trec soldații peste case
peste capete deschise
și mă caută și mă caută
dar eu las flori să mă culeagă pe alt mal și să-mi pună întrebări la care nu vor răspund

trec soldații peste case
peste capete deschise
și mă caută și mă caută
dar eu le privesc de alături înduioșat și tac și aștept să fie liniște

trec soldații peste case
peste capete deschise
și nu mă mai caută
au obosit de prea mult sine, de prea mult greu, de prea mult sânge
și-acum altcineva le vindecă încet
foarte încet

barca

trec peste cei cărora li se pare că vor muri cu un camion aproape stricat, albastru
ei nu strigă nu spun nimic dar țin ochii deschiși
sunt deja câteva luni
din când în când cineva fuge din cuib de-adevăratelea
în serile cu suporteri arzând

tolba

o burtă peste
farfurii să acopere orașul
o fanfară timidă în costume mici
un elan
o tragere aleatorie
frunze 
vulpi vene
antic
ating mâinile
mare minune viața când cu o mână uiți
un lătrat de câine care vede
astăzi trenul nu mai ajunge
te rog
și sare și n-o mai putem vedea

totul se strânge într-un cântec de sărbătoare
toți beți dar nimeni nu cade de pe picioare
dimineața ne trezim toți însurați cu câte cineva
și mai cântăm o dată
și iese fum din case și se văd curcubeele între ele
se dau vorbe de duh și răbdare

vineri, 4 februarie 2022

scrisorica

cu certitudine rămân
aici
unde munții se fac din cărți
căldura din blană de pisică
supărarea din lucruri mici
împăcarea oricând e nevoie

să plantăm să culegem
să fie greu, de ce sa nu fie?
oricâte blocuri s-ar construi
oricât de mari
și oricâți oameni au alte planuri cu tine
pune un hamac acolo și stai liniștit
cât e nevoie

oricum știi doar tu
nu e nevoie să fie altfel
dai cât poți
plantele cresc încet sub ochii voștri
iernile țin cat țin
verile țin cat țin
trompetele se pot repara
și chiuvetele și cuptoarele 
și inima ta

spune cel ce a fost acolo si-acum respiră păduri și grădini
portocali și pâine bună
din aia de ți se pare că ești în franța chiar și când nu ești în Franța

nu agonisi
nu cauta sfaturi
știi și tu că stelele nu se numără, se adulmecă
timpul e o jucărie
pentru cei ce fac corturi pe acoperiș și se zgâiesc la flori
și la mimi
și la cine mai aduce voia bună

un covor zburător la ecuator
un copil explorator lumea la picior
o fetiță azi om mare 
dor de mare
o bărcuță făcută de mâinile noastre

marți, 1 februarie 2022

Titi, Ethan and I

1. Afară din oraș

De fiecare dată când deschid ușa de la frigider, găsesc ceva nou. Nu știu cine se face responsabil pentru asta. În orice caz, nu noi. 

Ethan e la garajul de mașini demolate, mănâncă căpșuni și așteaptă cărăușii să le dea câte ceva de făcut. Între timp, numără bacșișul de noaptea trecută. Nu e ca și cum ar mai fi făcut asta. Dar se simte ca peștele-n acvariu. E trecut de doișpe. În cartier nu mișcă nimic-nimic. Am un gol în stomac. N-am mai mâncat de câteva ore. Am început să visez la mâncare de pisici. Mai bine rămâneam blocat în lift.

Deși e o zi ca oricare alta, nu e o zi ca oricare alta. Ceasul ăla mare din oraș troncăne ce vrea el. Și noi cu el. Ba vindem skate-uri, ba suflete de drac, ba prosoape de bucătărie. Punem toți banii deoparte, că nu se știe. Dup-aia vopsim garajul, demontăm toate lanternele și ne facem că n-am fost noi. N-ai nevoie de mai mult de 3 zile să ne cunoști. 

Cineva pune muzică după-amiaza, dar nu-l cunoaște. Cred că nici el pe noi. Cu franceza mea nu pricep nimic, dar nu contează. Cuvintele sunt oricum de umplutură. Nu mai e nimic de schimbat pe-aici, așa că gata. Sper să se întoarcă amândoi acasă și să putem discuta următoarea mutare. 

Eu aș pleca din oraș. Așa zice și Titi. Și Ethan vrea să plece. Nu știu ce ne mai ține aici. Probabil nimic. Dar vezi tu. Patru orașe mai încolo o să fim tot noi. Aceeași monotonie puturoasă, pești de acvariu, bocitoare, turnuri lăsate singure. 

- Ceva are să se schimbe, zice Titi.

- Are să se schimbe pe mă-sa, zice Ethan

- Tre să se schimbe, n-are cum să nu se schimbe. Și ar fi bine să ne pregătim pentru asta. 

După am aflat că Titi avusese niște probleme acasă și d-aia răspundea, așa, cu delay. Nu ne-ar fi zis. N-avea cum să ne zică. Se strica meciu'. Prefera să țină în el și să se facă că nu-i pasă. Așa erau vremurile. Asta te făcea un adevărat. Nu mai aveam nimic de dat la schimb și nici timp pe ceas. Așa că am luat-o la picior. După ce ne-am pierdut vremea cu câteva benzinării, am plecat mai departe. Trei zile mai încolo, ne-am trezit de unde plecasem. Nu știu care-i faza. Și oricum asta nu e o poveste din aia-n care ne certăm toți trei. N-avem cum să facem asta. 

Da, suna a final înainte să-nceapă, zice Ethan

Final, final, zice Titi, cu toate nodurile după el.

Am stat și-am scris o grămadă. Poate-poate le descos, dar nimic. La alte câteva zile am aflat că părinții lui Titi erau ok. Ea zice că oricum nu s-ar fi întors, că n-are rost. Noi am urcat în primul tren, aveam biletele cumpărate deja. Și-am mers așa, dintr-o țară în alta, într-un timp destul de scurt, fără să ne mai oprească nimeni. E ca și cum am fi într-un loop în trenul ăsta, deja de multă vreme. 

- Trei idioți în tranzit, zice Titi, îneându-se de la râs. 

- Idioată ești tu, răspunde unul dintre noi, în timp ce molfăie un biscuit din ăla marfă de la auto-servire. 

- Cum ar fi să fi murit deja?

- Cine?

- Noi

- Cum adică?

- Adică, să nu ne fi trezit azi dimineață și de fapt să fim într-un fel de trecere, un fel de...

- Păi și, ce, am murit toți o dată?

- Da, normal.

- N-are cum

- Ba are.

- Nu, io n-aș plănui o d-asta cu voi. 

- Atunci cum îți explici că mergem cu trenul ăsta de zile-ntregi și nu ne bagă nimeni în seamă, iar rezervele astea de mâncare și băuturi se umplu de la sine, fără să vedem pe nimeni?

- Măcar avem Vivaldi.

- Da, mă, mare șmecherie Vivaldi în tren. Cu sunet din ăsta bun. Și oricum trenul ăsta e orice dar nu românesc. Arată prea bine. Miroase prea mișto. Iar cerbii ăia de pe geam, nu știu, să mor io, n-are cum. N-are cum s-arate atât de bine afară. Suntem într-un fel de câmp din ăsta de prea mult timp.

Ethan scoate trompeta și bagă ceva. 

- Aș fi vrut și io să-nvăț instrumentul ăsta, zice Titi.

- E, cu plămânii ăia ai tăi, oricum n-aveai cum, zic, și râdem toți. 

- Măcar suntem împreună.

- Ăhă

- Vă dați seama că mulți oameni n-au nici măcar asta?

- Cum adică nici măcar asta? Adică asta e foarte puțin?

- Hai, lasă, zi, măcar te simți mai bine?, o întreb pe Titi. 

- Da, mă, hai s-o lăsăm pe aia cu părinții sunt bine. Știu că au murit, zice Titi și dup-aia se pune pe plâns. Nici nu știam ce să zic. Apoi a adormit vreo oră și s-a trezit ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

- Deci unde mergem? întreb

- Să găsim tâmpenia aia de mașina timpului și să-i aducem înapoi pe toți oamenii care-au murit în accidentul ăla de pe autostradă în care erau și părinții lui Titi. 

- Deci s-a confirmat? Se poate face?

- De unde să știu. Nu știu. Dar mergem oricum. 

- Deci tu știi unde duce trenul ăsta?

- Nu, dar dacă nu ne învârtim în cerc, sigur ajungem unde trebuie.

poate tu erai

poate tu erai - cunoscut și mă tot strigai să vin să te ascult poate tu erai - neștiut și mă tot chemai să vin să-ți cânt poate tu erai auzi...