vineri, 25 februarie 2022

ce se-aude

ce se-aude de peste mare?
e călătorul cu o singură cizmă

ce se-aude de peste mare?
e sfântul gheorghe și balaurul nemuritor
stau la taclale, au uitat de săbii și coroane

ce se aude de peste mare?
e râsul copilului meu

ce se aude de peste mare?
meduza unsă cu mir și brațe multe pentru o familie în care e bine

ce se aude de peste mare?
păpușa de sare schimbată în alte lumi
poeți violenți poeți plăpânzi
pisici vestind nesfârșitul 

ce se aude de peste mare?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

#

trei oameni mici într-o haină mare trenul trece lejer pe lângă lanurile de floarea soarelui