și inspirația s-a dus ca un sturz ca un ursc ca o stea în cădere
s-a dus ca un autobuz dincolo de plumbuita dincolo
de limita mea stângă și de limita mea dreaptă
și nu mă mai strigă și n-o mai chem
nu tu ocheade nu tu mese-n familie nu tu reproșuri și critică
nu tu aia nu tu aia
aici nu mai ai ce să cauți
și așa e - nu mai aveam, acolo nimeni nu se mai ocupa cu căutatul
fiecare-și udă florile cum știe fiecare e grădinar pe barba lui dacă are barbă
și-apoi în acvarii stau doar copiii eu eram un fel de nu știu exact ce căutând
o casă cu camere mari mari
un soare porționat un cântec atunci când
dacă am văzut că nu se mai poate și nu se mai poate am plecat
dintr-un punct a într-un oarecare punct b
e și-o bucurie și-o urmă de suferință dar mă uitam doar cu ochiul drept și îmi aminteam tot ce nu voiam să mai știu
pe câmpul de luptă zice
pe câmpul de luptă nu mai rămâne nimeni
și deși toți fugeau era plin de bălți de sânge în care înota nimeni
se salutau bărbații în semn de te văd în semn de sunt ca tine
și asta era
și ăștia eram cântăream viața cu încetinitorul știind
că altcineva stabilește unitățile de măsură și n-avem decât să ne aliem sau să credem că vom câștiga omorând totul în jur
apoi plânși vom găsi o profesie onorabilă care ne va învăța să fim smeriți
și să primim loviturile cu demnitate
să facem ce vedem că e de făcut fără zgomote
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu