soția grădinarului nostru și-a uitat umbrela acasă
cam așa aș traduce viața
sunt pasărea născută afară din colivie
afară din cuib
afară
a.
am căzut la primele patru zboruri
râdeau toate mierlele de mine iar eu încercam să-mi ascund plânsul
atunci am cunoscut calul alb de la răsărit care mi-a spus că totul e în mâinile mele
că altă dată am fost cămilă sau leu
sau arbore
că am râs și eu de zborul cuiva și totuși nu e nimic de nereparat aici
i-am privit copitele știind că spune adevărul
apoi m-am uitat încă o dată la mine
și încă o dată la el
și încă o dată la mine
și încă o dată la mine
și încă o dată la mine
luni, 26 august 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
oamenii mici
se face că trecutul mă pândește se face că eu sunt trecutul care mă pândesc îmi fuge mintea pentru că mintea nu poate fi prinsă de nimeni al...