vineri, 30 decembrie 2011

cam aşa

stăteam pe colac
abia aşteptând să pot fugi
ca-n reclama aia la Bergenbier
când ăla nu vede marele gol
care, fie vorba-ntre noi doi, nici măcar nu există

patru-cinci poesii îmi fluturau
în carne
abia aşteptam să ajung în cameră
să repar stiloul primit de la bunica
şi să scriu

sau să iau un creion
un pix cu bilă
un dermatograf
un cărbune
o-bucata-de-cretă roşie
sau o pană de corb
unghia lui bacovia
să pun mâna pe telefon şi să sun muzele

glumesc.
eu-te-iubesc-numai-pe-tine

am sărit de pe colacul care-mi va aduce mereu aminte de tine
-când îl vom schimba, vom lua unul exact-la-fel
mama
o să fie de-acord-

poesiile erau deja
acolo

una mi-a zis:
dacă era colac de salvare, n-ar mai fi plecat
ce bine-ar fi fost, zice poesia de lângă
iar eu umblu prin oraşul ăsta de care mă tem
cu buzunarele descusute
fără să-mi pese de viaţă
sau de femei gonflabile
de mâncare-rapidă sau urşi panda

când dă peste tine poezia

te supui
faci ochii mari
te trânteşti pe pat
şi aştepţi

nu scoţi o vorbă
asta ar fi cea mai mare greşeală iar tu
nu eşti ultimul
nătăfleţ

tremuri puţin
neştiind ce-o să se mai întâmple şi de data asta
cu ochi rugători acum
ai vrea să-i spui ceva important

nu mai e timp
niciodată n-a fost
se va ridica şi va pleca
înainte-ţi va zâmbi şi va spune

ne mai vedem

asta voiai să-mi spui şi tu, nu-i aşa?

despre celelalte femei

ce-au poposit în cabana de la marginea oraşului
numai de bine
până la sfârşitul zorilor

mai toate mă roagă
aşezate pe genunchi
cu ochii plecaţi
să le uit

un exerciţiu de echitaţie ratat la milimetru
canotorul cu vâsla ruptă
balerina de după accident

nu mai puteţi continua/sunteţi
inutil, domnule
s-a prescris - apucaţi-vă
de altceva, domnişoară

numai tu îmi spui
calmă şi răbdătoare
o să te faci bine!

p.s.

te-ascund în poeziile mele
îmi pare că mă transform în lanul de secară a lui Salinger
ştii ce se spune despre cartea asta?
cineva, un hoţ mărunt pe ale cărui urme calca milităreşte
potera
ar fi vrut să se ascundă între foi
şi-ar fi reuşit

un călător profesionist îl purta doar două săptămâni
mai târziu
prin toată lumea
asta pe când pământul nu era încă o minge de fotbal

toţi slujitorii aşa-zisei dreptăţi
îl căutau
îl somau în fiecare gaură de şarpe
mai târziu şerpii au părăsit lumea asta
întorcându-se la Dumnezeu

îi zărea pe toţi din mâinile noului lui prieten
râdea uneori
nu tresărea nicicând la gândul
că l-ar putea vedea

dar
cum minunile la rândul lor seamănă
unei brichete pierdute furate poate
cum cărţile sunt făcute în grabă
câteva pagini se rupseră, iar protagonistul nostru
fu demascat

plânge şi-acum din celula lui
de nu m-ar fi scăpat
eu am înghiţit manuscrisul
şi am căpătat somn lung
te aşezi înăuntrul oaselor - lapte cald, ca de femeie
să văd cine te-o mai scoate de acolo.

poemul-de-sfârşit-de-an

aici dimineţile se-ncaieră
ca un stup de îndrăgostiţi treziţi de vreme
la muncă - lenea e păcat capital
da' mai ducă-se, îngână Adam
mai ducă-se, repeta consoarta strălucind

aici mâncăm doar o dată pe zi
TIME IS LOVE
gândacii sunt prietenii
noştri

uneori mă gândesc că povestea asta v-ar putea face fericiţi
dar o ţin numai pentru mine
încă nu sunteţi pregătiţi
încă nu sunteţi pregătite

uneori mă gândesc să mă las de meserie
sudura nu e pentru unul ca mine
sudura nu e pentru una ca tine
poemul ăsta nu vrea să spună nici el nimic

ilinca a scris unul mai frumos
vă invit să citiţi
nu voiam să mă las
mai prejos

buzunarele sunt specialitatea ei


vă doriţi să fiţi deştepţi
atunci daţi bani pe poeţi
vă doriţi un an mai bun
vă iau banii şi vă spun

cum.

miercuri, 28 decembrie 2011

*sub o pernă plină de fulgi ilinca

ce ciudat
din câte pagini am
pe-atâtea nu le recunosc
şi totuşi ele mă cunosc
mă salută mereu
şi toată lumea mă ocheşte

nu mai ştii cine eşti
şi ce mai cauţi în lume/ pierde-te
lui dumnezeu nu-i mai pasă de tine/ilinca/nu mă (mai) citi
eu şi obsesiile mele
eu şi oboselile mele
eu nu dorm nopţile. căci nu mai suport traiul cu mine însumi

am luat în greutate iar
banca a doua jar pe tălpi
salată, perne moi
de voi nu vreau să mai aud
nimic
de mine

cine ştie
cine-mi va găsi
umerii ca o streaşină sub care să te-aşezi
te legi de mine ca un scâncet noduros
dar zi-mi
pe cine-aştepţi

luni, 26 decembrie 2011

Ielele

eu îmi apar adevărul
şi nevoile şi neamul
Eminescu e departe
ne împarte-acuma iară
sau ne uita prin spitale
spatele întors spre spate

eu îmi apar sărăcia
singur sculptor între ramuri
într-un vis de-alaltă noapte
mi-e prieten numai mie
am iubit-o, am iubit-o
ea - duşman cu şerpi pe pante
noapte scrisă iar în treacăt
ultima curgând aparte

eu îmi apar casă, patul
în ultimul rând pe mine
de la anul cresc albine
să-mi mai îndulcească moartea
sper să ne-nţelegem bine
să iertăm ce e iertare
să ne temem toamna
iarna

nu mai apar azi pe nimeni
Eminescu-i iar aproape
strofă patru
strofă patru
spală neamurile
toate

deficit

în lipsa ta cresc flori pe care nu le poţi prinde într-o singură mână
cascade curg înainte
înapoi
ca şi cum despărţirile ar fi o născocire făurită de oameni împotriva
oamenilor

ei încă te caută
am ajuns acasă, spune cel mai mare dintre copii
alungându-şi pistruii de pe piele
dintr-o singură zvâcnitură

acasă soarele are grijă de piepturile noastre
ploile cad cumpătat
ogoarele nu ies din vorba tatălui
uşile sunt întotdeauna deschise larg

un pahar de tărie să prindem curaj
îl luăm cu noi în călătorie
ne ţine strâns mâinile ca un dezertor în ziua morţii
să nu mă lăsaţi, să nu cumva să mă lăsaţi

sorbim oraşe printr-o pâlnie de aur
nimeni nu ne ştie
pe nume

Mircea şi geamănul

maşini
ateneuri
caberneturi
mi se face rău când îţi aud paşii în apartamentul de vizavi
ca un n-am să mai plec niciodată de aici

nu ne privim ochi în ochi cu nicio ocazie
duci gunoiul la ore ştiute numai de tine
scriu sau telefonez numai atunci când ştiu
că nu mă poţi auzi

bretelele tale nesfârşite
necuvintele
înjurăturile mele ce stau motototlite asemeni unor copii bolnavi
de inimă

intru pe fereastră
intru pe unde mi se dă voie
intru ce altceva să fac
nu e ca şi cum m-aţi vedea

ard anotimpurile cu o brichetă primită de la mama
mă bucur pentru fiecare rând ieşit
din maşina asta de vise
iar din tine cresc flori galbene
melc netrebnic
cu limba ascunsă înăuntru

duminică murim împreună
fără să ştii
de-asta ţi se opreşte mereu ceva în coşul pieptului
fir-ar a dracului
doar ca să sară înapoi după câteva ore

albă ca un sfârşit pe care putem pune buzele
un cal de rasă
un freamăt
deşi nu mai ştii cine sunt
deşi nu mai ştiu ce cauţi în amintirile mele

s-o isprăvim
am să-mi uit dinţii acasă
şi-am să mă plimb aşa
dezvelit de mine
prin parcuri
prin târguri
inimă de vânzare
inimă
păcatul n-a ajuns încă la mine
luaţi
luaţi săturaţi-vă

marți, 20 decembrie 2011

Urlet

pământul ne scuipă pe limba lui
cerul e limita
ca-ntr-un film prost
ce nu ştie absolut nimic despre Japonia

detest bobul de orez din raţiuni personale
vizavi cineva mă aşteaptă
cu un maldăr de volume
de poe.zie

o amân azi
o amân mâine
vine toamna
iarna nu se lăsa nici ea
te-aş chema aşa cum
sau aşa cum
poeziile nu înseamnă nimic

rămân aşadar în paturi străine
nemaisperând să mă salveze cineva
cel puţin acum nu mă vezi
cel puţin acum nu mă poţi vedea
silabiseşte copilul
îndesând în haină
o bucată de pâine

luni, 19 decembrie 2011

plămânul meu stâng a murit

mă dor ochii
braţele
ploi acide mi-au pus stăpânire pe corzi -
un violoncel de mâna a doua
un vultur fără casă

încetaţi, spun vocilor din afară
întoarce fusul
mâine te va privi la fel
numele nu-ţi mai spun nimic
urmele - oraşul săpunului gata dospit

plămânul meu a murit
într-o zi de sâmbătă
mai dă-mi două zile, îi spun asasinului meu
scuzele împăratului danez
Desdemona - o pacoste

carne
corb cuminte
întoarce-te cu faţa
către om

vineri, 16 decembrie 2011

ce e val ca valul

cal de rasă, animalul
îşi nechează neputinţa
lanul cu nenumărate
larve aşteptând să plouă

ars de soarele din urmă
urmărim sordid serbarea
scuip scandez sar coarda/oare
câţi din dumnezei mă iartă
orb olar albina Ziţa
îmi vorbeşte despre moarte
o înghit şi-mi rup fundiţa
ia mai ducă-se tâmplarul
turma oile halviţa

înarmaţi cu mitraliere
inimi tari şi carne tare
suflete salată/ pare
că frizerul ne aşteaptă

se sfârşi cum se cuvine
trenul ăsta nu mai vine
v-am pupat,
uitat în mine.

marți, 13 decembrie 2011

90

da şi tu un semn de moarte
ne desparte
ne împarte
mere coapte
coate
poante
larma viselor deşarte
şi te uită şi socoate
melcul cu antene-n spate
mâini ce-acum ne vor legate

lagărul şi limba - sparte
cuie-n culmile ce-s şapte
larma viselor intrate
scuipă inimi
nu te zbate
nu te judeca aparte
ai să vezi ce nu se poate
ai să mori urlând
tu, moarte,
dă-mi un semn şi poate-poate


am să mi te recunosc

vineri, 2 decembrie 2011

uneori poeţii

plictisesc
îi dori cu întrebările tale
îi urci cu întrebările lor
podul pe care ne vom strânge cu toţii
Komartin mă bântuie
Irina mă bântuie
Ilinca face cafeaua
spunându-mi
o să te însănătoşeşti tu o dată şi-o dată

cascada viselor de poezie neajunsă
la sfârşit
allegro
altul mai bun
lumină la jumătate de vină
vulpi veştede toamna aceasta
frigul e-n oase şi nu mai vrea să plece de acolo
decât cu promisiuni
necurate

turma
ne iartă
turma
ne strigă pe nume
turma
ne poartă în inimi ca şi cum
am fi
folositori
zeului

Celor trei, cu neputinţă - Blaier, Tocilescu şi Ciulei

nu mai putem concura aşa
corzi vocale
amigdale
anecdote în pocale
sfinţii adormiţi agale
ne pornim la drum
deodată
apă bună şi cuvinte pentru cei
lăsaţi aici

drum lung/ poveşti
despre pământ
sper doar ca cineva să vină-n loc
altfel sfârşesc cu toţii în zadar
în buzunar mi-aş fi dorit să am oglinda
să plâng cât pentru toate vieţile
primite-n dar
încet întorc
visez. amar.

ajunşi vom fi necunoscuţii lumii noi
lumii celei mai şterse, poate
cu mâinile împreunate
îi aşteptăm pe zei să tragă draperia
să ne întrebe
să îi întrebăm
să ne ofere,
să le acceptăm
prietenia

joi, 1 decembrie 2011

plumb

plouă prostesc
purta-mi-aţi steagurile printre coaste
sau cum ar zice nord, uitaţi-mă acasă în zilele
în care-aveţi să-mi daţi veştile proaste

nu iau mărunţişul niciodată
şi totuşi îmi trebuie
aleg prost
torn în ceaşca necuvenită
întreb neîntrebat
răspund deşi nu se mai întreabă
nimeni

repet de câţiva ani clasa a zecea
încă mai copiez la fizică
chimia mă ştie pe derost
aş vrea să fie invers
am făcut rost şi de oglinzi
numai să te prezinţi înainte
de ora zece

nodurile sunt şi ele la zi
port părul tot mai scurt
nu mai fac calculele în minte
încă iubesc regula de trei simplă şi
piramidele regulate
şi fustele tăiate de sus
şi degetele lui M.

nu mai am buletin
carnet de note
de student
permis de trecere - frontiera eşti tu
eu sunt un vierme cu suflare de om
ce e cel mai nasol în toată povestea?
am aflat unde stai

harsh

capul cade cade capul rupe arcul canta crapul stop mare potop in inimile lor inimile lor in inimile lor mare lord mic dejun corbi ceaun focu...