în lipsa ta cresc flori pe care nu le poţi prinde într-o singură mână
cascade curg înainte
înapoi
ca şi cum despărţirile ar fi o născocire făurită de oameni împotriva
oamenilor
ei încă te caută
am ajuns acasă, spune cel mai mare dintre copii
alungându-şi pistruii de pe piele
dintr-o singură zvâcnitură
acasă soarele are grijă de piepturile noastre
ploile cad cumpătat
ogoarele nu ies din vorba tatălui
uşile sunt întotdeauna deschise larg
un pahar de tărie să prindem curaj
îl luăm cu noi în călătorie
ne ţine strâns mâinile ca un dezertor în ziua morţii
să nu mă lăsaţi, să nu cumva să mă lăsaţi
sorbim oraşe printr-o pâlnie de aur
nimeni nu ne ştie
pe nume
luni, 26 decembrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
poate tu erai
poate tu erai - cunoscut și mă tot strigai să vin să te ascult poate tu erai - neștiut și mă tot chemai să vin să-ți cânt poate tu erai auzi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu