deficit

în lipsa ta cresc flori pe care nu le poţi prinde într-o singură mână
cascade curg înainte
înapoi
ca şi cum despărţirile ar fi o născocire făurită de oameni împotriva
oamenilor

ei încă te caută
am ajuns acasă, spune cel mai mare dintre copii
alungându-şi pistruii de pe piele
dintr-o singură zvâcnitură

acasă soarele are grijă de piepturile noastre
ploile cad cumpătat
ogoarele nu ies din vorba tatălui
uşile sunt întotdeauna deschise larg

un pahar de tărie să prindem curaj
îl luăm cu noi în călătorie
ne ţine strâns mâinile ca un dezertor în ziua morţii
să nu mă lăsaţi, să nu cumva să mă lăsaţi

sorbim oraşe printr-o pâlnie de aur
nimeni nu ne ştie
pe nume