Mircea şi geamănul

maşini
ateneuri
caberneturi
mi se face rău când îţi aud paşii în apartamentul de vizavi
ca un n-am să mai plec niciodată de aici

nu ne privim ochi în ochi cu nicio ocazie
duci gunoiul la ore ştiute numai de tine
scriu sau telefonez numai atunci când ştiu
că nu mă poţi auzi

bretelele tale nesfârşite
necuvintele
înjurăturile mele ce stau motototlite asemeni unor copii bolnavi
de inimă

intru pe fereastră
intru pe unde mi se dă voie
intru ce altceva să fac
nu e ca şi cum m-aţi vedea

ard anotimpurile cu o brichetă primită de la mama
mă bucur pentru fiecare rând ieşit
din maşina asta de vise
iar din tine cresc flori galbene
melc netrebnic
cu limba ascunsă înăuntru

duminică murim împreună
fără să ştii
de-asta ţi se opreşte mereu ceva în coşul pieptului
fir-ar a dracului
doar ca să sară înapoi după câteva ore

albă ca un sfârşit pe care putem pune buzele
un cal de rasă
un freamăt
deşi nu mai ştii cine sunt
deşi nu mai ştiu ce cauţi în amintirile mele

s-o isprăvim
am să-mi uit dinţii acasă
şi-am să mă plimb aşa
dezvelit de mine
prin parcuri
prin târguri
inimă de vânzare
inimă
păcatul n-a ajuns încă la mine
luaţi
luaţi săturaţi-vă