eu îmi apar adevărul
şi nevoile şi neamul
Eminescu e departe
ne împarte-acuma iară
sau ne uita prin spitale
spatele întors spre spate
eu îmi apar sărăcia
singur sculptor între ramuri
într-un vis de-alaltă noapte
mi-e prieten numai mie
am iubit-o, am iubit-o
ea - duşman cu şerpi pe pante
noapte scrisă iar în treacăt
ultima curgând aparte
eu îmi apar casă, patul
în ultimul rând pe mine
de la anul cresc albine
să-mi mai îndulcească moartea
sper să ne-nţelegem bine
să iertăm ce e iertare
să ne temem toamna
iarna
nu mai apar azi pe nimeni
Eminescu-i iar aproape
strofă patru
strofă patru
spală neamurile
toate
luni, 26 decembrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
#
un om un cântec o sclipire din ochi încă ne putem trezi din somnul cel mai adânc încă putem zbura cu o singură aripă să călărim o stea și să...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu