final speech - be water

să nu cumva să uiți și să nu cumva să ierți ai putea să suni și tu să-ntrebi ce mai faceți mă băieți 
să dai tu un telefon neapărat să mă-ntrebi dacă nu cumva am căzut în cap
parcul vieții mele plin de distracții mare rahat prea multe-atracții 
de la ceea ce-am fost de la ceea ce voi fi de la ceea ce sunt eu în această zi
clopotele bat simetric împrumut versuri versuri fug cu piciorul metric 
am învățat să scriu linii lungi poate d-aia ești tu prea departe nu mă mai ajungi
am învățat să strâng lacrimi cristaline în pahare pline numai mie îmi pasă de mine
te văd în vise să știi asta nu poți să-mi iei vrei să mă dezbrac de tine dar am o mie de piei
încep să sun ca nimeni altu' și-asta mă-ntristează groaznic palat interior fără paznic țipă napraznic
fantastic mod de-a spune că nu mai vrei să trăiești aceleași povești fără veștile bune nu mai știi cine ești
de fapt nu vreau nimic de la nimeni dar uneori am atâta nevoie de tine 
las semne ca hansel și gretel înghit tone de cretă ca să pot să scriu uite o egretă realitate incertă
predicator uitat ridică-te și mergi lazăr nu mai sta la pat ai atâtea de rezolvat atâția oameni de salvat 
mc peste noapte bărbat peste zi hai zi mai știi sau nu mai știi
mc peste noapte bărbat peste zi hai zi mai știi sau nu mai știi
eram ca doi copii sinceri fără găuri mari în suflet fără prea multe deprinderi
și-aș fi vrut să rămână-așa dar nu e cum vreau eu nu-nțeleg prea multe universul e prea greu
ăsta e refrenul meu pentru mine pentru când n-o să mai pot scrie-n rime 
pentru când n-o să mă mai pot gândi la tine pentru când cerul n-o să mai însemne-o zi de vineri
multă apă a mai curs acolo unde îți plăcea să privim până dincolo de unde nu te-ascunde
ha ha ha ha ha lasă c-o să vină și ziua ta ha ha ha ha ha lasă c-o să vină vei vedea
ha ha ha ha ha lasă c-o să vină și ziua ta ha ha ha ha ha lasă c-o să vină vei vedea

Allegro

mi se pare că nimic nu se schimbă
pe când altora li se pare că totul se schimbă
look back în anger
with anger
cu ochiul drept
Zenobia mă scuipă între coaste
epopeea pe care n-am primit-o niciodată
un cal din lemn zâmbind arogant
peniţa mă fixează cu încântare
idioţii lui Dostoievski îşi săpa singuri groapă unul
altuia
marşuri funebre pe străzile nimănui
Dumnezeu spunându-mi să nu mă mai tem
biserici clădite-n fel şi chip
am greşit, dar asta nu înseamnă că n-am spus nicicând
adevărul
Lazăr, ridică-te şi mergi
ridică-te, Lazăr
ridică-te


să ne liniştim
nu e nimeni în casa asta
ia loc te rog
o să închid fereastra
mă întorc cât mai repede cu putinţă