rupe fără gând de întoarcere gâtul păsării celei albastre
şi las-o să zacă aşa sub ochii tăi /sub proprii ochi
până la apus
scoate ochii păsării celei albastre apoi pune-i să se vadă pe sine
la final sileşte-i să-ţi povestească cu lux de amănunte
ce au văzut
caută în stomacul păsării celei albastre/ n-ai să găseşti nimic
desfă-i aripile şi poartă-le cu tine preţ de câteva luni
ceva înăuntrul tău are să se schimbe pentru totdeauna
este ceva minunat in poezia asta care imi da fiori in stomac...nu stiu ce este...poate pasarea albastra care a ajuns si acolo, cine stie?..
RăspundețiȘtergere