copilul omului mă întreabă de ce-a venit pe lume
dau din umeri şi-i întind nişte pâine/ îi spun mănâncă
ai să te faci mare
şi-ai să te poţi lupta cu oricine-ţi va sta înainte
el mesteca ştiind că nu vom izbândi
1 + 1 = 1, ţine să-mi aducă aminte
corabia pe care nu am avut-o niciodată
acum plâng şi copilul omului nu mă mai poate ajuta
nu ne spunem nimic
rugăciunile cele noi ar putea...
ajunşi la capătul cercului
şi pământul se umple de rinoceri
unde să-i aşezăm pe toţi
iar cu oamenii cum rămâne
cu oamenii
da, cu oamenii
mă întreb de ce-au venit aici oamenii
locul ăsta a apărut pentru cu totul altceva
asta ştiu sigur
sigur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu