Pagini

Se afișează postările cu eticheta oamenii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oamenii. Afișați toate postările

miercuri, 21 noiembrie 2012

z. undeva departe

scriu săptămânal o poezie
oricât de mică
în felul ăsta pot bate străzile victorios
cu ochii către cer
fără să cer
fără tine şi totuşi

urmează să ies
oameni de toate vârstele îmi vor spune lucruri nemaivăzute
trăite acolo, departe de patul meu cu două picioare
voi zâmbi gândindu-mă la strofa a treia

vezi tu poezia trebuie să stea în sertar
acolo se simte bine poezia
oamenii nu comunică prin texte
prin substantivul cer aşezat de fiecare dată la început
oamenii vor să-i iei de mână şi să le spui
gata. de azi o să fie ceva mai bine.

joi, 15 noiembrie 2012

i. cuvânt înainte

portret în treizeci de minute
cascada niagara daţi-mi şi mie două porţii
mi-am uitat seiful acasă
cifrul e simplu viitor anacronic fiecare cu jucăriile lui
mă uit la mâinile tale sunt aşa cum ar trebui
pe tine nu par să te deranjeze ochii mei
am multe-n cap şi-o cămaşa ce nu-mi vine bine
trag de mâneci să mă ducă departe
cineva nu mai vrea să plece nouă nu ni se pare normal

văd semne de circulaţie un-loc-să-ajung
sărutul ăsta a fost de-ajuns
scoicile levitează când vor ele oamenii
se iubesc când vor ei
scriu cu două beţişoare chinezeşti mănânc o dată pe zi
n-o să ştie nimeni că sunt aici

miercuri, 22 august 2012

noembre

ştii ce ţi-aş spune?
ilinca, nu ştiu cum se face, dar toţi oamenii pe care îi iubim
se transformă într-o şopârlă de care-ţi e frică
oriunde-ar fi limbile de pe cadran

faptele bune se transformă în poesii
faptele rele mai bine nu-ţi spun în ce se transformă
o să iei o lopată şi n-o să te mai opreşti din săpat
şi n-o să te mai opreşti din plâns

ilinca

pentru că nu ştiu cum se face, dar oamenii
îşi înghit limba atunci când au nevoie să spună adevărul
pentru că adevărul
urăşte oamenii

asta nu e o poezie
filoSofia mamii ei de iubire
ce rău îmi pare că scriu singur/ un orb în căutarea fericirii
jurnalul ăsta plin de sunete calme

sâmbătă, 4 august 2012

Fragmente de pe Strada Roşie

ca să ajung la sala de concert trebuia
obligatoriu
să trec pe o stradă specific olandeză
fetele stăteau dezbrăcate în vitrină

îmbrăcaţi în paltoane
fulare din astre şi mănuşi
oamenii priveau cu invidie de după geamurile de sticlă ştiind
că nu vor ajunge niciodată (acolo)

fetele zâmbeau
oamenilor le mai apărea câte o floare la subţiori
se sfărâmau unul câte unul
trotuarele singure -
ferestre fumurii prin care nu se poate vedea cu ochiul


fiecare cu singurătatea lui -
asta a fost lecţia pe care Dumnezeu a învăţat-o de la cei pe care-i crease cu două săptămâni înainte

joi, 14 iunie 2012

când toate becurile sunt stinse

mergi tu să aduci o lumânare?
chiar trebuie?
doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte
de unde ştii cât are să ţină?
nu ştiu
atunci?
nu ştiu.

mergi tu să aduci o lumânare?
chiar trebuie?
bine, rămâi aici
ştii că acum nu ne vede nimeni?
ştiu
şi?
ştiu

delfinii, câinii şi într-un final oamenii
se nasc din dragoste
a mea şi a ta, uneori a vecinilor de peste stradă
a copiilor lor cu ochi făcuţi din lumină
şi nu
numai

luni, 19 martie 2012

E2

copilul omului mă întreabă de ce-a venit pe lume
dau din umeri şi-i întind nişte pâine/ îi spun mănâncă
ai să te faci mare
şi-ai să te poţi lupta cu oricine-ţi va sta înainte

el mesteca ştiind că nu vom izbândi
1 + 1 = 1, ţine să-mi aducă aminte
corabia pe care nu am avut-o niciodată
acum plâng şi copilul omului nu mă mai poate ajuta
nu ne spunem nimic
rugăciunile cele noi ar putea...

ajunşi la capătul cercului
şi pământul se umple de rinoceri
unde să-i aşezăm pe toţi
iar cu oamenii cum rămâne

cu oamenii
da, cu oamenii
mă întreb de ce-au venit aici oamenii
locul ăsta a apărut pentru cu totul altceva
asta ştiu sigur
sigur.

leneșii ajung departe

cu fiecare zi  pașii lor făcuți înapoi  cuceresc lumea