rege fără regat

dezleg câinii zebrele şi singura lebădă
e pe moarte are impresia că va ajunge-n rai
eu ştiu că nu va fi aşa/ îi cânt cântece scurte
asta o scuteşte de dureri, de plânsete, de vise strâmbe

câinii vor trăi mai mult ca mine
zebrele mă vor lăsa singur

mă aşez cu picioarele adunate şi îi spun
raiul tău e aici
dacă promiţi să te faci bine, te las să pleci
te las să pleci dacă promiţi că te faci bine

noembre

ştii ce ţi-aş spune?
ilinca, nu ştiu cum se face, dar toţi oamenii pe care îi iubim
se transformă într-o şopârlă de care-ţi e frică
oriunde-ar fi limbile de pe cadran

faptele bune se transformă în poesii
faptele rele mai bine nu-ţi spun în ce se transformă
o să iei o lopată şi n-o să te mai opreşti din săpat
şi n-o să te mai opreşti din plâns

ilinca

pentru că nu ştiu cum se face, dar oamenii
îşi înghit limba atunci când au nevoie să spună adevărul
pentru că adevărul
urăşte oamenii

asta nu e o poezie
filoSofia mamii ei de iubire
ce rău îmi pare că scriu singur/ un orb în căutarea fericirii
jurnalul ăsta plin de sunete calme

eternity eternity

atunci când crezi că e sfârşitul lumii
că nimic nu te mai poate salva
gândește-te la fetița în pantaloni albaştri
la nepriceperea oraşului tău şi numai al tău

o lumină roşie mereu aceeaşi (îţi spune ea ceva)
nu-trebuie-să-facem-conversație-auto-correct
dimineața-asta-e-altfel-cine-ești-m-am-speriat-ca-un-dobitoc
uit-mereu-de-energiile-astea-pe-care-aș-putea-să-ți-le-explic

ţi-am scris ceva


atunci când crezi că e sfârşitul lumii
că nimic nu te mai poate salva
gândeşte-te la fetița în pantaloni albaştri
la nepriceperea oraşului tău şi numai al tău

de pe raftul de sus mă pândeşte o carte cu coperţi albe
pe cotor scrie cineva
are să vină

limbaj

un nou limbaj îmi cere poezia
acum când în sfârşit a amprentat o revistă adevărată
şi o aşteaptă pe o a doua
acum tocmai acum
când alte flori mi se arătă în grădina părinţilor

am să ţi-l dau îi şoptesc culcându-mă pe o ureche
ea îmi scormoneşte în stomac strigând
trebuie să mai fi rămas ceva aici pentru numele lui dumnezeu

eu surâd crezând că asta-i ziua când poezia mă va părăsi
trebuie să mai fi rămas ceva aici o picătură de viaţă adevărată
trezirea asta ce nu poate
ce nu ştie a capitula

Notă

nu uita să întorci moneda
îi spuneam veşnicului meu prieten
ochind noua lui muzicuţă
abia cumpărată din obor

nu uita să întorci moneda
recapitulam plin de înţelepciune
admirând noua lui jucărie
visând la un truc care să ne poată apropia

nu uita să întorci moneda
am repetat la finalul întâlnirii noastre
dându-i înapoi
muzicuţa

ceva deosebit de frumos
şi de benefic sufletului tău
se află acolo
//