noembre

ştii ce ţi-aş spune?
ilinca, nu ştiu cum se face, dar toţi oamenii pe care îi iubim
se transformă într-o şopârlă de care-ţi e frică
oriunde-ar fi limbile de pe cadran

faptele bune se transformă în poesii
faptele rele mai bine nu-ţi spun în ce se transformă
o să iei o lopată şi n-o să te mai opreşti din săpat
şi n-o să te mai opreşti din plâns

ilinca

pentru că nu ştiu cum se face, dar oamenii
îşi înghit limba atunci când au nevoie să spună adevărul
pentru că adevărul
urăşte oamenii

asta nu e o poezie
filoSofia mamii ei de iubire
ce rău îmi pare că scriu singur/ un orb în căutarea fericirii
jurnalul ăsta plin de sunete calme

Fragmente de pe Strada Roşie

ca să ajung la sala de concert trebuia
obligatoriu
să trec pe o stradă specific olandeză
fetele stăteau dezbrăcate în vitrină

îmbrăcaţi în paltoane
fulare din astre şi mănuşi
oamenii priveau cu invidie de după geamurile de sticlă ştiind
că nu vor ajunge niciodată (acolo)

fetele zâmbeau
oamenilor le mai apărea câte o floare la subţiori
se sfărâmau unul câte unul
trotuarele singure -
ferestre fumurii prin care nu se poate vedea cu ochiul


fiecare cu singurătatea lui -
asta a fost lecţia pe care Dumnezeu a învăţat-o de la cei pe care-i crease cu două săptămâni înainte