Siret.

băiețiinuplângnuplângplâng
poeziipăgânestăpâne.aziplec
dumnezeusăvăaibăînpază
spercaboalasăvămaiamânepuțin
cainiisănumailatre
femeilesăîșiaducăamintesăvăaducăocanăcuapărece
puroiulăstaedoaroinvențielafelcaapacaldășitoatecelelalte
olocuințălamargineabucureștilor.diabetulținutînpalmecuuncapriciudepaganini
amocolitșcoalaașacumocoleștioboalădepiele
m-amcăsătoritcuofemeiecarenumaiubea
cineștiecâtealtelemi-așfidorit
daracumamajunslaetajulsuperioraicitrebuiesafimputernicipleneri.intelegeți
glumelenumaiaucecăutaici

vals în două măsuri

1.

ingineri cu o singură aripă îşi izbesc capetele la ora patru
capetele se crapă
(de acolo ies ghinde de mărimea unui om
care se vor rostogoli fericite în tot oraşul)
o ploaie care ne face să ne simţim mai aproape
cerul nespus de viu
despărţit de o fereastră murdară din aluminiu

cine râde o dată cu noi cine
plânge o dată cu tine
pune capul în menghină şi roagă-te să existe ceva
şi după



2.

omul ca un stâlp semeţ
din care ies vrăbii
cu miile

voi ar trebui să trăiţi
sângerânde - rănile împăratului ţipând
cineva ne calca pe urme
noaptea asta ne va transforma înapoi în oameni
fiinţe cu pulpe şi braţe îndoliate vor afla onouălumină

colivia 1 și 2

1.

ar trebui să închizi ochii
mântuirea se simte doar cu mâinile
eu aş lua o pasăre albă
cea mai mică pasăre albă fără stăpân şi ţi-aş pune-o în palme

ţi-aş spune ea e Samsara
cândva a fost şi ea o fetiţă ca şi tine
îi plăceau cutiile muzicale avea o groază de păpuşi
şi niciun prieten

acum Dumnezeu i-a dat duh de pasăre albă
nu are, deocamdată, pe nimeni
nu pentru că totul ar fi pierdut
ci pentru că tu trebuie să devi limpede şi curată





2.

construiesc o cutie - asta spun oamenii din oraş
despre noua mea preocupare
o cutie mare fără nicio fereastră

au impresia că te închid acolo
iar în schimbul unei camere spaţioase
am să-ţi iau orice fel de lumină

ei nu ştiu că noua mea invenţie are două uşi
una prin care să intri
alta prin care vei ieşi imediat ca să-ţi iei zborul

noembre

ştii ce ţi-aş spune?
ilinca, nu ştiu cum se face, dar toţi oamenii pe care îi iubim
se transformă într-o şopârlă de care-ţi e frică
oriunde-ar fi limbile de pe cadran

faptele bune se transformă în poesii
faptele rele mai bine nu-ţi spun în ce se transformă
o să iei o lopată şi n-o să te mai opreşti din săpat
şi n-o să te mai opreşti din plâns

ilinca

pentru că nu ştiu cum se face, dar oamenii
îşi înghit limba atunci când au nevoie să spună adevărul
pentru că adevărul
urăşte oamenii

asta nu e o poezie
filoSofia mamii ei de iubire
ce rău îmi pare că scriu singur/ un orb în căutarea fericirii
jurnalul ăsta plin de sunete calme

ochii

ce-ar spune umbrele noastre despre noi
cine ar purta cercuri deasupra capului
flori la subraţ
triluri nesfârşite pentru oameni şi păsările ce stau înăuntru

ce-ar spune umbrele noastre despre virgula atârnând din spinare
ghimpele de care nu mai ai cum să scapi

m-aş târî într-un lan mare şi albastru
tremurând plângând soarta amândurora
înger şi demon întâlniţi la răscruce
încercând în lacrimi să facem o înţelegere pentru tot restul vieţii de pe pământ

anti-lirism la etajul doi

ia o brichetă o baghetă
un cuib neterminat şi ascunde-le lângă borcanul cu dulceaţă
uită de ele vor uita şi ele de tine
vă veţi împăca într-o dimineaţă
vreau să schimbăm draperiile denumirea animalelor domestice şi a vecinilor de pe partea dreaptă
de unde nu te-aştepţi vine fericirea
felul în care ne îmbrăcăm mâncăm sau ne purtam pe noi înşine
cufărul în care ploaia trebuie să-şi adune gândurile pe timpul lunilor iulie-august

o bicicletă către praga
pragul nefiinţei, taximetrist
opreşte la culoarea mov a semiramidei
sun pe cineva şi plecam mai departe

du-mă departe, taximetrist
du-mă-departe