Pelicanul roz

fac pe dricu-n viaţa ta doar-doar
să te duc la groapă
şi tu păsări
şi tu îngeri

catastif al primăverii nu ştiu ce să mă mai fac cu băiatul ăsta
doamnă io zic să nu-l mai hrăniţi cu caşmir trompeta aia rămâne la mine
e mai bine aşa merg să scriu o poezie să-mi mai ierte dumnezeu din păcate
ne vedem mâine promit pas cu pas din prăpastia asta se nasc oamenii
acum ori niciodată croieşte-ţi drum prin hăţişurile portocalii
tălpile mele spun o poveste pe care s-ar putea să vrei s-o asculţi

anatomia puștii îndreptate spre a treia victima
spunând nu mai pot să fac asta aruncă prosopul
unu doi trei patru cinci şase şapte opt nouă
poezia e o poartă către masa tăcerii
ruxandra cască în camera de vizavi
cam atât acum cam atât

trilogie concretă

1.

din capcană
rescrie-l ca pe o rană unsă cu sare
poemul - o auroră neterminată
îngeri rătăciţi pe pământ deprinşi cu muzica, pictura
şi celelalte nenorociri

un nod în jurul gâtului meu și
o lebădă ne înjura pe amândoi
ne scuipă când pe unul când pe celălalt vrea
să o ducem la ea acasă
noi nu ştim unde e acest-acasă-al-ei/ o mai amânăm câteva nopţi

din carne de cal
calup publicitar
karma face spume la gură
gamba îngerului/ iarna rămânem înăuntru
inauguram plini de zoaie ceva ce semănă cu nefericirea



2.

nimeni nu mă înţelege în oraşul ăsta
am glumit nimeni nu mă citeşte nu mă spăla nu-mi linge rănile
nu trebuia să pleci alergând de frică
eu ascultându-l pe george care-mi şopteşte
există pe lumea asta oameni care se tem de electricitate şi de maşini

o să rămânem blocaţi în benzinărie
o sinucidere ratată
apă plată ulei de floarea soarelui
cât de rău arăţi, omule
oglinda schimonosindu-se

scriu cu ardoare
eu sunt shakespeare de data asta
dar nimeni în afară de tine nu-nţelege
ocheanul ăsta ploile mă vor înghiţi

nu scriu despre apocalipsă şi iubiri
de câteva zile
dar nimeni în afară de tine
nimeni în afară de mine



3.

femeie nebună cu ochii la lună
cu ochii la stele
poate-ţi bag în găurile din piept niște andrele de catifea
te văd cum mesteci cearşafuri la micul dejun şi-i spui motanului n-am fost eu
n-am fost eu, viaţa, n-am fost eu, poezie a deznădejdii, n-am fost eu
şi mai zdrobeşti în mâinile tale un ou de pasăre
şi crezi că nu te mai iubesc, dar femeile nu ştiu ce e credința
nu ştiu să piardă nu ştiu să scrie
cu ochii la stele crezi
că mă joc de-a v-aţi ascunselea de-a podul de piatră de-a sărutul inefabil
ah! adevărul e atât de departe de tine
porii ăia nedumeriţi numără-mi bătăile/ inundaţie la etajul de vizavi
vecinul de la patru deducţie logică îmi cade părul îmi spui nu-i nimic
nu-i nimic nu-i nimic

vals în două măsuri

1.

ingineri cu o singură aripă îşi izbesc capetele la ora patru
capetele se crapă
(de acolo ies ghinde de mărimea unui om
care se vor rostogoli fericite în tot oraşul)
o ploaie care ne face să ne simţim mai aproape
cerul nespus de viu
despărţit de o fereastră murdară din aluminiu

cine râde o dată cu noi cine
plânge o dată cu tine
pune capul în menghină şi roagă-te să existe ceva
şi după



2.

omul ca un stâlp semeţ
din care ies vrăbii
cu miile

voi ar trebui să trăiţi
sângerânde - rănile împăratului ţipând
cineva ne calca pe urme
noaptea asta ne va transforma înapoi în oameni
fiinţe cu pulpe şi braţe îndoliate vor afla onouălumină

Versetul patruzeci şi unu

muncitori, zugrăvi, electricieni şi îngeri


confund magia cu adevărul
adevărul cu alte concepte ce nu-mi încap în raniţă
eu pot să-mi părăsesc ţara
ţara nu poate să mă părăsească
pe mine

ca atunci când te ridici gata-gata să pleci
gata-gata să laşi totul aşa
şi cineva te trage de mânecă şi-ţi spune
pe un ton cât se poate de grav
STAI JOS.

atunci nu mai ai nimic de dovedit
un ultim glonţ folosit "aşa cum se cuvine"
tâmplele primăvara
încerci să te lipseşti de ce-ai mai drag
la piept nu strângi pe nimeni/ dar

din darul cui am făcut raiul ăsta?
din răul cui am scăpat sare peste rănile îngerilor?
unu minus unu
troc cu suflete
troacă plină de poezii scrise femeilor din vieţile noastre

iartă-mă
iarna asta ne va găsi împreună
sau n-am să mai scriu niciodată
sau n-am să mai cer nimănui să mă iubească
sare peste rănile îngerilor

se întârzie cu lucrările
ne va fi frig
să ne mutăm
amuţim
câinele care strigă Ajutor
ai face bine să-l primeşti
Iisus e şi el pe undeva
aşteptând ca tu să faci ceea ce şarpele ţi-a spus
că trebuie

trenurile nu întârzie niciodat'
aleargă ca şi cum Dumnezeu ar vrea să ne arate o ultima dovadă
de iubire
din păcate
neîmpărtăşită
clădită
din păcate