Pagini

Se afișează postările cu eticheta ranile. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ranile. Afișați toate postările

duminică, 28 aprilie 2013

pachetul

manca-mi-ați poeziile la dejun
atrium or niciodată
găsește-ți mâna dreaptă între atâtea pahare de bere
de când ne cunoaștem noi de când știu să dansez dar mi-am uitat bagheta
acasă lună bec patru sute patru poezia patru pune-mi mâna pe sâni
acum e mai bine și toate par mai aproape farfuriile sunt de acord cu noi
karma chintă uite-te bine la mine
pân-aici a fost cum a fost fosfor mâine la ora două
nu există mâine
numai tu poţi să-mi acoperi rănile, m-auzi
numai tu poţi să-mi faci lumină acolo unde eu
dar adevărul e că totul se clatină
pentru prima dată nu mă mai tem
poate viața e despre ce scriu alții
înțelegi?

duminică, 23 septembrie 2012

vals în două măsuri

1.

ingineri cu o singură aripă îşi izbesc capetele la ora patru
capetele se crapă
(de acolo ies ghinde de mărimea unui om
care se vor rostogoli fericite în tot oraşul)
o ploaie care ne face să ne simţim mai aproape
cerul nespus de viu
despărţit de o fereastră murdară din aluminiu

cine râde o dată cu noi cine
plânge o dată cu tine
pune capul în menghină şi roagă-te să existe ceva
şi după



2.

omul ca un stâlp semeţ
din care ies vrăbii
cu miile

voi ar trebui să trăiţi
sângerânde - rănile împăratului ţipând
cineva ne calca pe urme
noaptea asta ne va transforma înapoi în oameni
fiinţe cu pulpe şi braţe îndoliate vor afla onouălumină

#

pe marginea lacului din capul meu  stau două rațe de casă au nume și îndatoriri  locul lor de care să aibă grijă  sâmbăta ies pe câmp și vân...