cargo

viața te ia pe dinainte
nu mai știi ce voiai să spui ce voiai să faci 
se-ntețește hora vieții și păsările nu au ce căuta în hora vieții
dacă nu știi să cânți 
cântă
soldat
de ce nu cânți 

la ce-ți ajută poeziile, cristi 
îmi ajută să știu c-a fost frumos
îmi aduc aminte de pasărea mea albastră

o să fiu bun, o să fiu bun, strigă mortul înaintea glonțului 
să bei apă, strigă soțul înaintea glonțului
nu se mai poate respira în orașul ăsta, strigă moartea
n-o să te mai cert niciodată când ești mic

acum aruncă-mi o pară și spune-mi trăiește-ți viața
nu mai ai prea mult timp 
sau ai tot timpul 
fii bărbat
trebuie să știi să faci asta

pachetul

manca-mi-ați poeziile la dejun
atrium or niciodată
găsește-ți mâna dreaptă între atâtea pahare de bere
de când ne cunoaștem noi de când știu să dansez dar mi-am uitat bagheta
acasă lună bec patru sute patru poezia patru pune-mi mâna pe sâni
acum e mai bine și toate par mai aproape farfuriile sunt de acord cu noi
karma chintă uite-te bine la mine
pân-aici a fost cum a fost fosfor mâine la ora două
nu există mâine
numai tu poţi să-mi acoperi rănile, m-auzi
numai tu poţi să-mi faci lumină acolo unde eu
dar adevărul e că totul se clatină
pentru prima dată nu mă mai tem
poate viața e despre ce scriu alții
înțelegi?

pinochio: întâlnirea a treia

plăteşti prea scump pentru poeziile tale pinochio
într-o zi îţi vor tăia mâinile şi picioarele
creionul va mâzgăli mai mult decât poţi să duci
frica li se va aşeza uşor pe oase - un cămin călduţ, numai bun

plăteşti prea scump pentru poeziile tale pinochio
ceasul se va sparge în 6 bucăţi egale stâlcind capetele pline de zmoală
singurătatea va fi mai mare decât poţi apuca/ în cele din urmă
frica ţi se va așeza uşor - un cămin călduţ, numai bun

trei

cred că ai rămas blocată pe myspace
căutându-mă inventându-mă
deftones scot încă un album iar eu
sunt la fel de nefericit

acoperişurile pline
tavanul - unicul prieten al omului
visul tău în care cineva te ia pe sus şi te duce departe
dincolo de cafeaua deasupra căreia ne cerem iertare
tremurând

ceasul încă se zbate

poeziile curg
nu pricepem nimic
florile devin din ce în ce
mai scumpe
zilele - tot mai lungi

de mă va găsi, al ei să fiu

Câteva triunghiuri pe piele...

am fi vrut
dracu ştie cum
dracu ştie unde
să parcurgem toate poeziile
spasmodic
cu mâinile
într-o cameră străină, în orice cameră

să râdem să plângem să ne strângem în braţe
asta nu-s eu
ăsta nu-s eu
ba da
ba nu
abracadabra
şi totul e bine

să scriem atât cât putem apoi
să spunem gata pentru azi
gata /pentru viaţa asta în care nu ne-a fost dată măcar o şansă
nu te supăra
cerul n-o să se schimbe niciodată
vocea de la capătul firului, la fel

pe fiecare bloc din oraşul ăsta stau antene de telefonie mobilă
pe-aici circula poeziile, îmi spun şi mă pierd de cel puţin şapte-opt ori
până să ajung acasă
unde cineva are să mă primească
cum altfel?
(eu) sunt ca înainte
adorm fără să mai ştiu cum mă cheamă, dar e bine
e din ce în ce
mai bine

îmi spun
m-am străduit
poezia asta
cuvintele
m-am străduit
într-o dimineaţă am să-mi crestez câteva triunghiuri pe piele
cu laturile aproape egale
cu cine ştie ce idei despre viaţă
am să-mi aduc aminte că acolo
că acolo