post-alfabet #1

aceasta nu este
un texxxxt
creierrrrul meu nu este
creierrrrul meu 
de când tu 
ai îngesuit un glonț mare și ascuțit
în capul meu plin de jucării și animale cu aripi
înghițind piroane și suc de kiwi încercam să impresionez audiența
cai fără adăpost
muște obeze
fluturi care trăiesc mult
tu nu știi încă 
dar dumnezeu te-a adus aici să mă iubești
o să-ți spun asta peste câteva luni
o să înțelegi
ca un criminal educat, o să te porți bine
foarte bine o să te porți

oaselor mele

așa se trăiește arcadie
adu benzina 
și inima nevestei tale adu 
o să facem un foc 
de toată frumusețea
o să horim 
o să plângem 
arcul ne salvează în ultima miime
de secundă
tremur ca un poet ajuns 
la maturitate
suflu peste toate 
cele date de dumnezeu cu nepăsarea 
tancului 
întors
în mahala

cântă 
sau mori

am putea

ziua nu întârzie niciodată
noaptea nu întârzie niciodată 
stiloul nu
dumnezeu îl iubește pe om 
omul nu știe să iubească 

cărbunii ne salvează și iarna asta
mâncare pentru fiecare dintre apostoli 
îmi pun mâinile împreună și mă rog
îți pui mâinile împreună și te rogi 
apă și pâine

dacă încă te simți pierdută

să știi că mă gândesc la tine în fiecare zi
dimineața și seara

îmi plăce să cred că așa are doamne-doamne grijă de oameni 
cu cât te gândești mai mult, cu atât are mai multă grijă

poezia cu Pace

pictează-mă albastru marea fuge de mine ca nu cumva 
să-i mananc toate scoicile toți calamarii toți delfinii
rechinii toți toate navele tot cerul de deasupra ce face din zi
zi și din noapte noapte
4x4 la marea neagră marea nodului de după mărul lui adam binecuvântare
cu sau fără păr ce mai contează îngerii caută altceva
râd fără droguri citește asta unde totul are o legătură cu mine și
4x4 ca marea neagră marea mea uitare de după carotida lui andrei 
nu sunt nebun nu am fost niciodată nebun
nu sunt om nu am fost niciodată om 
nu sunt pește nu am fost niciodată pește
curg sunetele într-un jam de 2 ore pe care-o să-l pun din greșeală la 
tine în mașina de făcut călătorii nesfâșite
de făcut copii 
pâine cu prune strigă pace o dată cu mine pace
acum pace și totul e în afara fricii pace
gândacule pace și ție larvă ce vrei să te urci sus fără să știi că nu e nimic acolo sus în afară de tine
pace porumbel care nu mai insemni tristețe 
pace dumnezeu te iubesc mai mult ca niciodată 
pace larisa 
și e mâna mea asta care scrie viața 
se întâmplă acum

amfetamina

grea e moartea când n-ai pe umerii cui
când n-ai pe umerii
viața
un puseu
pimp my heart
mă repet că o damă
de după divan dumnezeu îmi șoptește o
nu vă spun
țin totul pentru mine pentru că moartea nu e decât o
palmă pe obrazul stâng
uiți toate astea sau chiar mai mult
la prima intersecție cât de cât luminată
cât de cât intersecție
o viață de om sau
o viață de clovn sau
o viață cu care oricum
pe care oricum
amandine
dacă trebuie să aleg între mine și tine
aleg să plouă

Pelicanul roz

fac pe dricu-n viaţa ta doar-doar
să te duc la groapă
şi tu păsări
şi tu îngeri

catastif al primăverii nu ştiu ce să mă mai fac cu băiatul ăsta
doamnă io zic să nu-l mai hrăniţi cu caşmir trompeta aia rămâne la mine
e mai bine aşa merg să scriu o poezie să-mi mai ierte dumnezeu din păcate
ne vedem mâine promit pas cu pas din prăpastia asta se nasc oamenii
acum ori niciodată croieşte-ţi drum prin hăţişurile portocalii
tălpile mele spun o poveste pe care s-ar putea să vrei s-o asculţi

anatomia puștii îndreptate spre a treia victima
spunând nu mai pot să fac asta aruncă prosopul
unu doi trei patru cinci şase şapte opt nouă
poezia e o poartă către masa tăcerii
ruxandra cască în camera de vizavi
cam atât acum cam atât

săptămâna 43

ceasul dumneavoastră este cu 14,5 secunde în urmă
anna karenina se târăşte leneșă pe deasupra
nici nu ne-am născut încă, Satie
amprenta asta de început de secol un Dumnezeu mic sorbind dintr-o sticlă de votcă
mai pot înc-o sută de ani
canaliile
o margaretă după ureche

plouă cu mici, muştar şi redbull
am aripile bine îndesate sub palton
o glumă pe care femeile de mâna a treia n-o pricep
o scenă în care tu eşti demonul, păcăliciul cu casa în flăcări
luându-te de cap aruncându-te aproape de calea laptelui
acolo unde lirica nu mai înseamnă nimic din ce ştiai
unde viaţa şi moartea sunt întruchiparea unei dame ce seamănă cu o tablă mică
şi rotundă de şah

să nu te mai văd altfel s-ar putea să-ţi fac un copil cu păr bălai şi umeri de-artist
filip matei poezie cu botniță
copilul seamănă cu amândoi
mut nebunul
mai scot o carte şi mă duc acolo unde văd cu ochii

departe ca venus
vasali scandându-mi numele
turma pierzându-şi minţile la asfinţit

Fragmente de pe Strada Roşie

ca să ajung la sala de concert trebuia
obligatoriu
să trec pe o stradă specific olandeză
fetele stăteau dezbrăcate în vitrină

îmbrăcaţi în paltoane
fulare din astre şi mănuşi
oamenii priveau cu invidie de după geamurile de sticlă ştiind
că nu vor ajunge niciodată (acolo)

fetele zâmbeau
oamenilor le mai apărea câte o floare la subţiori
se sfărâmau unul câte unul
trotuarele singure -
ferestre fumurii prin care nu se poate vedea cu ochiul


fiecare cu singurătatea lui -
asta a fost lecţia pe care Dumnezeu a învăţat-o de la cei pe care-i crease cu două săptămâni înainte

cu cât - cu-atât

cu cât vei crede mai mult
cu-atât Dumnezeu va fi mai mare şi mai puternic
în ochiul tău
cu cât îl vei împinge mai aproape de orice fel de prăpastie
cu-atât el va cădea dinadins
în faţa aceluia dintre ochi deja aflat în afara
liniei de marcaj

uneori eu şi Dumnezeu
semănăm

secund

începuturile cu durerile lor
dungile necălcate
mâncarea lăsată anapoda
clipe
cine să le mai numere/cine
să le mai sufere

avioane din hârtie şi-apoi
lumea despre care nu vrem să ştim nimic
palma întoarsă spre dumnezeu
pe care-aş vrea să-l botez altfel parcă
de fiecare dată
să nu înţeleagă numai cine trebuie

ascunşi
singurătăţile plutesc
pe ape
ochi tulburi
vezi punctul
înainte să spui ceva

anacronic
ancora binelui ne prinde umărul
camarazi fără voie
campăm
nesfârşit
numără-mi degetele crescute azi

că-ntr-o luptă aleasa înainte
sărutul binemeritat
somnul laptelui
călduţ încă
curma durerile bolnavilor
închipuirile lipsite de avânt

Neliniştea în cinci capitole

i.

am sosit, pare-se
cei care m-au chemat, visat, mâncat la micul-dejun
m-au demolat ca pe o căsuţa de paie
mai sunteţi aici?
astăzi vom afla
un truc nou
/
după ce am învăţat să ne ascundem astfel încât
nici Dumnezeu să nu ne mai poată găsi de unul
Singur
astăzi vom avea de îndurat ceva
cu mult
mai greu decât atât


potrivindu-şi vocea
mânecile
rochia până-n pământ
firescul în carne şi oase
cei mai drepţi umeri pe care i-ai cunoscut vreodată
/
cu tălpile goale
singure
pândind biruinţa
scopul ultim
un drumul deja parcurs
o poveste ce trebuie să se termine





ii.

zâmbetul îl sperie pe om
o frică înţeleasă niciodată de către vieţuitoarele dimprejur
/
of
trebuia să mă fi gândit
cutiuţa era deja acolo
aşteptând





iii.

vom aduce pe lume copii făcuţi din lumină
ce se vor descurca singuri indiferent de capcanele
ce se ţes singure în oraşul de dincolo
totul printr-un procedeu pe care nu-l putem spune
nimănui
genunchii
şi toate celelalte şase minuni stând să cumpere pâine caldă
mâine ne aşteaptă o altă zi





iv.

ostenit sau
mulţumit din pricina
extazului de numai câteva secunde
privind înainte
privind înapoi
privind numai
admirând
astre
astm
arcuri din omiesaptesuteşiceva





v.

pe de altă parte dansul devenise o banalitate
da, în cea mai frumoasă dintre lumi, dansul
începuse să adune plictis
prea multă lumină şi corectitudine
pentru-atât de puţini oameni
pentru-atât de puţine sarcini înţelese sau neînţelese
/
vom plânge
vom pleca întrucât nimeni
nu mai are nevoie de noi
/
parfumuri ce nu seamănă unele cu altele
mâini pe care nu le-am ales
iubiri ţinute pe întuneric
/
acolo unde neputinţa
şi lumina adevărată
îşi dau mâna pentru câteva săptămâni

O zi înainte

o zi înainte de începerea şcolii
toate se vor pune în ordine
maşina parcând la scară
eu bâjbâind fără umbrelă
ştiu, asta nu se va întâmpla
dar cine mă poate opri
dar cine te poate opri

o zi înainte de începerea şcolii
pe culoar
va urma un an greu
case, clădirii din care oamenii au plecat demult
fără vreun bilet de adio
ştiu, asta nu se va întâmpla

ne-am mutat într-un alt cartier
aici scrisorile nu ajung
e o stradă plină de gropi şi de cadavre
mereu am grijă unde-mi las picioarele
poştaşul nu poate pătrunde
dumnezeu
dar cine te poate opri

_ jaloane

am ştiut atunci că Ruxandra fusese un caz fericit
am ştiut că toţi ne vom fi citit poeziile cu teamă şi nepricepere
din vârful unui bloc cu patru etaje/
vârful picioarelor
pentru că poezia
pentru că poezia e ceva de care trebuie să te temi

sun-o, mi-a spus
e încă singură
o rochie albă nu înseamnă nimic
sun-o, mi-a spus
dar mâinile mi se făcuseră incredibil de mici
nu pot face nimic, am ţipat eu

am ştiut atunci că nu contează ce autori ne plac
cum e cu revistele literare
un cenaclu, în viziunea mea, arată cu totul diferit
exprimă cu totul altceva
ce vrei să spui, ce încerci să ne spui
desigur, nu aveam nici cea mai vagă idee

iart-o
şi totul are să fie mai uşor
golurile se-astupă cât ai zice Gellu Naum
Godot, această entitate pe care o înlocuiam deseori
cu Dumnezeu şi invers, zâmbea din colţul său
era clar, trecusem cu brio


a, era să uit
am sunat-o a doua zi
aproape de ora prânzului
era pentru prima dată
când îmi călcam în picioare propriile
rânduri

Despre ce ne face plăcere(,) să scriem

eu, pentru că cineva trebuie să-nceapă cuvântarea
am obiceiul îngerilor
înaripaţi sau nu, se aşează-mprejurul rândurilor mele
asemeni copiilor ce n-au aflat că america/ de fapt/ nu există

I. m-a-ndemnat s-o las mai moale/
nu tot ce zboară se mănâncă şi nu
toţi îngerii vin
de la Dumnezeu

unii vin din bucătărie
unde mama caută soluţii pentru noi toţi
ne privim preţ de câteva minute
apoi uităm totul.

femeile pe de altă parte
scriu despre suflet
tot un fel de îngeri, dacă mă întrebaţi
pe mine

ceilalţi bărbaţi
nu contează
niciodată poemul de-acasă nu se potriveşte cu
fetiţa din târg

Adam nu era la prima abatere

iar asta o ştim bine
laolaltă cu îngerii
laolaltă cu dumnezeu
laolaltă cu fratele lui risipitor

şarpele îşi plăteşte pedeapsa
dumnezeu îşi plăteşte slugile
eu îmi plătesc inima să bată în fiecare săptămâna
măcar o dată.

Adam nu era la prima abatere
iar asta o ştie Adam însuşi
se căieşte sau nu - nu e problema noastră.
nu e problema lui dumnezeu.

nu e problema mâinilor mele ce fac oamenii atunci când
li se oferă un loc în grădina lui dumnezeu
dar atunci care e problema?
dar atunci care e păcatul tău?
dar atunci de ce nu eşti la tine acasă?
nopţile nu văd bine - s-ar putea să ajungi unde nu trebuie
s-ar putea să ajung unde nu e cazul.

de Crăciun nu mai tăiem pe nimeni
de cine depinde soarta femeii?
de cine depinde soarele înainte de a se face zi?
decoraţiile
pieptul lui dumnezeu
pieptul poetului
şi aşa mai departe până când pumnul
va ajunge să lovească
până când corpul bolnavului se va linişti
până când scrisul nu va mai fi decât o mână ruptă şi readusă
la funcţiile ei de până atunci


daca d1 = D2...

Spovedanie/Dumnezeu plus o pasăre...

Vezi braţul ăsta?
aici trebuia să fie tatuat un arbore
nu l-am făcut.
el e totuşi acolo.
de fiecare dată.
în fiecare lacrimă,
în fiecare surâs,
în fiecare întrebare la care
nu am cum să-mi mişc (o)buzele.

Mâna asta, cât toate lumile lui Dumnezeu luate laolaltă.
umerii ăştia cât raiul în spatele, dar şi înaintea oglinzii
cineva se joacă cu minţile oamenilor
cineva se joacă cu minţile divinităţii
de câteva luni îl văd pe Dumnezeu păşind pe străzile lui
tot mai încruntat, cu o îngrijorare aparte.
ce nu aduce începutul sau sfârşitul
viaţa sau
moartea.

O pasăre căzând
Dumnezeu nedorind să privească deloc în urmă
O pasăre căzând/ o pasăre
O pasăre înjurând pe ştiţi-voi-cine
O foarfecă tremurând în palmele femeii ce mă ştie
dar stă acolo să vadă dacă nu cumva am să fac eu primul
pas
în
prăpastie