antimaterie-teatru

antimaterie
o actriță slăbuță își dă jos hainele
se apleacă și ține de mână
un spectator
doi spectatori 
trei 
patru 
și nu înțelege totuși nimic
nici ei nu înțeleg
regia plânge
ești-un-om-bolnav-ieși-afară-din-peșteră
se lasă seara
mâine jucăm din nou 
andrei va sta în primul rând sperând că îl va alege pe el
ce parodie
godot e femeie, proștilor
și scuipă acolo unde ieri săruta cu respirația între-tăiată

_ jaloane

am ştiut atunci că Ruxandra fusese un caz fericit
am ştiut că toţi ne vom fi citit poeziile cu teamă şi nepricepere
din vârful unui bloc cu patru etaje/
vârful picioarelor
pentru că poezia
pentru că poezia e ceva de care trebuie să te temi

sun-o, mi-a spus
e încă singură
o rochie albă nu înseamnă nimic
sun-o, mi-a spus
dar mâinile mi se făcuseră incredibil de mici
nu pot face nimic, am ţipat eu

am ştiut atunci că nu contează ce autori ne plac
cum e cu revistele literare
un cenaclu, în viziunea mea, arată cu totul diferit
exprimă cu totul altceva
ce vrei să spui, ce încerci să ne spui
desigur, nu aveam nici cea mai vagă idee

iart-o
şi totul are să fie mai uşor
golurile se-astupă cât ai zice Gellu Naum
Godot, această entitate pe care o înlocuiam deseori
cu Dumnezeu şi invers, zâmbea din colţul său
era clar, trecusem cu brio


a, era să uit
am sunat-o a doua zi
aproape de ora prânzului
era pentru prima dată
când îmi călcam în picioare propriile
rânduri