pelicula

când nimic nu are sens nu pricepi nici îngerii lui andrei 
nici fondantele lui matei
poate doar săriturile angelei
și bărcile nesfârșite din care ies șerpi înțelepți care vorbesc cu mine
așa reînvie poezia
trebuie să existe ceva și pentru cei care au ratat
tu ce-ți amintești din toate astea, ilinca
eu îmi amintesc doar poeziile și umbrelele și apa și tot ce ne aduce bucurie
tu știi cum sunt eu și râzi cu blândețe
moartea e doar una dintre iluzii
aș fi vrut să fiu furios și de data asta
însă totul curge cuminte 
și iar vreau să mă-nfurii 
dar niciun abur nu iese dinăuntrul meu

două mii patru

fața lumii e alta 
așa se întâmplă cu poezia, matei
d. e tot acolo
încă trece fără să spună 
spun eu
încurcată, emoționată mă salută și ea
își cere scuze

totul e abrupt atunci când ai un plan bine clocotit
ajungi să iei singur micul dejun 
să te uzi
să nu găsești niciun restaurant
să spui mulțumim când în tot magazinul ești doar tu

apoi să minți, să spui că el e cel mai bun amant
și că eu ar trebui să spun ceea ce femeia vrea să audă
să scriu ceea ce editorul nu va tăia niciodată 
dar femeia are ochii mai limpezi decât ai mei 
ea înțelege - ceasornicarul meu e într-o vacanță
îi cânt la frunze
picior peste picior
odihnită, ea pune inima peste inima mea
și plecăm înspre tot mai aproape

săptămâna 43

ceasul dumneavoastră este cu 14,5 secunde în urmă
anna karenina se târăşte leneșă pe deasupra
nici nu ne-am născut încă, Satie
amprenta asta de început de secol un Dumnezeu mic sorbind dintr-o sticlă de votcă
mai pot înc-o sută de ani
canaliile
o margaretă după ureche

plouă cu mici, muştar şi redbull
am aripile bine îndesate sub palton
o glumă pe care femeile de mâna a treia n-o pricep
o scenă în care tu eşti demonul, păcăliciul cu casa în flăcări
luându-te de cap aruncându-te aproape de calea laptelui
acolo unde lirica nu mai înseamnă nimic din ce ştiai
unde viaţa şi moartea sunt întruchiparea unei dame ce seamănă cu o tablă mică
şi rotundă de şah

să nu te mai văd altfel s-ar putea să-ţi fac un copil cu păr bălai şi umeri de-artist
filip matei poezie cu botniță
copilul seamănă cu amândoi
mut nebunul
mai scot o carte şi mă duc acolo unde văd cu ochii

departe ca venus
vasali scandându-mi numele
turma pierzându-şi minţile la asfinţit