două mii patru

fața lumii e alta 
așa se întâmplă cu poezia, matei
d. e tot acolo
încă trece fără să spună 
spun eu
încurcată, emoționată mă salută și ea
își cere scuze

totul e abrupt atunci când ai un plan bine clocotit
ajungi să iei singur micul dejun 
să te uzi
să nu găsești niciun restaurant
să spui mulțumim când în tot magazinul ești doar tu

apoi să minți, să spui că el e cel mai bun amant
și că eu ar trebui să spun ceea ce femeia vrea să audă
să scriu ceea ce editorul nu va tăia niciodată 
dar femeia are ochii mai limpezi decât ai mei 
ea înțelege - ceasornicarul meu e într-o vacanță
îi cânt la frunze
picior peste picior
odihnită, ea pune inima peste inima mea
și plecăm înspre tot mai aproape