departe

undemiepacea
strigă copernicus aruncând ultima piatră de pe pământ alunecând
pe ultima coajă de banană
mă repet: poate totul are un rost
fata din reactor fata de la alimentară fata din inima mea pe când aveam 5-6-7 ani
un fel de orășel al copiilor 
serile în care gemenele erau doborâte de epilepsie iar noi ne miram
crezând că nu suntem una cu ele
ecaatuncicândcazidepebârnășinimănuinuipasăcăfuseseiunmaresportivsau
poate interesează totuși pe cineva
vizite dese cearșafuri pline de rahat
puțin rușinos pentru o femeie, o să spui 
nu contează aici nimeni nu e mai bun
ieșeam pe poarta spitalului la câteva zeci de metri era un bar ca pentru oameni normali 
știam că rămăsesem de fapt înăuntru 
că totul e o iluzie
opriți la lumina roșie și rămâneți acolo 
subconștientuldumneavoastrăosăvăspulbere

basarabia #1

da, aș fi vrut să mă nasc în basarabia 
să scriu poezie ca acolo 
să vorbesc și să am inima ca acolo
să greșesc din-ce-în-ce-mai-puțin față de mine însumi - tot ca acolo

vă iubesc, dar uneori, 
în inima mea de român știu că voi sunteți altcineva
vă rog să mă iertați
poate și voi știți asta, dar sunteți prea buni și ne lăsați să credem orice 
dacă știți că asta ne face bine

știu că scriu prostii, dar uneori cred că nimic n-o să ne mai salveze
așa cum și voi...

mă gândesc la voi
știu că și voi vă gândiți la mine
asta îmi este de ajuns de cele mai multe ori 
e tot ce poți să faci atunci când cineva e departe

3:15

carpaţi
zi-mi să zic
aş sparge-o bancă din parcul Carol cu-mâinile-goale

arcul de triumf e la tine acasă/ imediat cum intri, pe dreapta
statuia libertăţii ne aşteaptă lângă o felie de pâine
cu cine ştie

prind iubirea de-o aripă
patefon eşti tu/ dă perna la o parte
trompetă de doi bani

dormi pe preș deși e cam mic deși e cam verde deși e de la tine
ține minte închide ochii închid lumina și mergem
mai

d
e
p
a
r
t
e

săptămâna 43

ceasul dumneavoastră este cu 14,5 secunde în urmă
anna karenina se târăşte leneșă pe deasupra
nici nu ne-am născut încă, Satie
amprenta asta de început de secol un Dumnezeu mic sorbind dintr-o sticlă de votcă
mai pot înc-o sută de ani
canaliile
o margaretă după ureche

plouă cu mici, muştar şi redbull
am aripile bine îndesate sub palton
o glumă pe care femeile de mâna a treia n-o pricep
o scenă în care tu eşti demonul, păcăliciul cu casa în flăcări
luându-te de cap aruncându-te aproape de calea laptelui
acolo unde lirica nu mai înseamnă nimic din ce ştiai
unde viaţa şi moartea sunt întruchiparea unei dame ce seamănă cu o tablă mică
şi rotundă de şah

să nu te mai văd altfel s-ar putea să-ţi fac un copil cu păr bălai şi umeri de-artist
filip matei poezie cu botniță
copilul seamănă cu amândoi
mut nebunul
mai scot o carte şi mă duc acolo unde văd cu ochii

departe ca venus
vasali scandându-mi numele
turma pierzându-şi minţile la asfinţit

Departe eşti încă...