Pagini

Se afișează postările cu eticheta e. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta e. Afișați toate postările

joi, 6 decembrie 2012

3:15

carpaţi
zi-mi să zic
aş sparge-o bancă din parcul Carol cu-mâinile-goale

arcul de triumf e la tine acasă/ imediat cum intri, pe dreapta
statuia libertăţii ne aşteaptă lângă o felie de pâine
cu cine ştie

prind iubirea de-o aripă
patefon eşti tu/ dă perna la o parte
trompetă de doi bani

dormi pe preș deși e cam mic deși e cam verde deși e de la tine
ține minte închide ochii închid lumina și mergem
mai

d
e
p
a
r
t
e

vineri, 24 august 2012

rege fără regat

dezleg câinii zebrele şi singura lebădă
e pe moarte are impresia că va ajunge-n rai
eu ştiu că nu va fi aşa/ îi cânt cântece scurte
asta o scuteşte de dureri, de plânsete, de vise strâmbe

câinii vor trăi mai mult ca mine
zebrele mă vor lăsa singur

mă aşez cu picioarele adunate şi îi spun
raiul tău e aici
dacă promiţi să te faci bine, te las să pleci
te las să pleci dacă promiţi că te faci bine

miercuri, 22 august 2012

miercuri, 4 iulie 2012

sărutul nu e un cuvânt

e-o gură de pământ intrată înăuntru
exact la momentul oportun
cineva o aşteaptă acolo
făcându-i loc între patru perini de catifea

sărutul e-o gura de pământ
orezul inhalat înainte şi după operaţii
fără să mai ştii ce înseamnă frica
înfrângerea iona fusese un oaspete cumsecade

o dată ajuns între coaste şi-a curăţat pantofii cei buni
şi s-a pus cuminte într-una din camerele inimii - a doua
bătea plăpând
somnul nu-i mai fusese niciodată atât de limpede

luni, 19 martie 2012

E.

scăpare căutăm cu toţii
vertebrate şi nevertebrate
tigri balene
delfini fără simţul auzului
girafe pierdute de acasă

scăpare căutăm cu toţii,
oricât de mult aş vrea nu mai ştiu să cânt nicio notă
îmi legăn capul la stânga
îmi legăn capul la dreapta
sperând la o pală de vânt

o bucată de hârtie, vă rog
să ne luăm rămas bun de la noi înşine
nisipul din minţile noastre
ascultând ploaia
şi maşinile
să plecăm

sărim de la balcon
stăm la primul etaj nu vom păţi nimic
promit
am să-ţi citesc o poezie
la-la-la-la-la-la-la
zmeul cu mâinile libere
mă strigă pe nume

zmeule
nu te pot auzi

#

pe marginea lacului din capul meu  stau două rațe de casă au nume și îndatoriri  locul lor de care să aibă grijă  sâmbăta ies pe câmp și vân...