pentru georgi

când totul începe cu zborul amândoi pe deasupra orașelor de cobalt
dintr-o singură bătaie de aripi nevăzuți neauziți de miliarde de pământeni 
simțiți poate doar de el dinainte știind fiecare poem
pare imposibil să deprinzi pasul omenesc călcatul străzilor pline de funingine
prietenește înțelegând totul de jos aici unde lucrurile se văd și nu se văd
armăsarii sunt într-o evadare continuă oamenii într-o continuă reîntoarcere
spre ceea ce li se pare că sunt spre ceea ce ar dori să li se cuvină
unii văd doar soarele alții preaslăvesc luna stiloul sticla de votcă
deasupra lor ne-a fost dat să zburăm nufitristăfetițameafrumoasă
cineva trebuie să fi lăsat un drum și pentru noi
de nu-i așa l-om face noi așa cum sângele își face drum înăuntru
filosoful trece în fiecare duminică prin zăpezi de doi metri pentru a da speranță câte unui om în nevoie
arcul se îndreaptă ochii tăi frumoși văd răsăritul iar eu sunt un simplu punct
în această călătorie înspre castel
acolo unde totul se înclină înaintea ta în ciuda vârstei tale fragede a râsului copilăros
ei știu că aduci bunătate așa cresc plante noi, copaci pitici cămile iepurași vorbitori
ploile sunt rare
așa se face că aducem împreună apă pentru planeta noastră 
în niște umbrele roșii mari pentru fiecare vietate în parte

stormy monday

pescărușii îşi fac zborul lor
am fumat prima ţigară din viaţa mea
în loc de braţe, ai doi cleşti pe care-i poţi întinde oriunde
tu îi întinzi numai până la mine

am plecat din lumea asta
te-am aruncat într-un rucsac
n-am închis fermoarul până la capăt
pescărușii îşi fac zborul lor

colivia 1 și 2

1.

ar trebui să închizi ochii
mântuirea se simte doar cu mâinile
eu aş lua o pasăre albă
cea mai mică pasăre albă fără stăpân şi ţi-aş pune-o în palme

ţi-aş spune ea e Samsara
cândva a fost şi ea o fetiţă ca şi tine
îi plăceau cutiile muzicale avea o groază de păpuşi
şi niciun prieten

acum Dumnezeu i-a dat duh de pasăre albă
nu are, deocamdată, pe nimeni
nu pentru că totul ar fi pierdut
ci pentru că tu trebuie să devi limpede şi curată





2.

construiesc o cutie - asta spun oamenii din oraş
despre noua mea preocupare
o cutie mare fără nicio fereastră

au impresia că te închid acolo
iar în schimbul unei camere spaţioase
am să-ţi iau orice fel de lumină

ei nu ştiu că noua mea invenţie are două uşi
una prin care să intri
alta prin care vei ieşi imediat ca să-ţi iei zborul

Scrisoare dintr-o tranșee planetară (Zborul)

Versuri: Constantin Lamureanu
Chitară: Gea Dancu
Voce: Cristian-Emanuel Opriș

e ca atunci

când dacă te întreb cum e cu zborul mi-aş dori să primesc
aceeaşi întrebare
o pun în cuier să ne închinăm ei - zeu slut
cu mâinile cântând

muzele se întâlnesc în vila de vis-a-vis
şi fac ce ştiu ele mai bine
dau de băut florilor furnicilor
apoi se dau în bărci sperând să prindă şi ele (câte) ceva

cerneala cu care te murdăreşti până când
fiecare femeie vie te întreabă dacă s-a întâmplat ceva

caravana iubirii în mijlocul pustiului
puşcărie făcută din beţe de chibrit

chircit aştept un zepelin cu nume de din-ce-in-ce-mai-departe

Zborul doi

nu te descuraja din pricina zborului
e mai uşor decât mersul pe bicicletă
cineva trebuie
să-ţi deschidă aripile

cu bătăi încete, ca de pisică
sau de fluture
picioarele se desprind de la sol ca şi cum
n-ar fi fost nicicând acolo

trenurile păşesc ordonat
nimeni nu iese în afara rândului
urmele le văd doar cei care merită
cercuri mari se rotesc unele lângă altele

cândva ne vom întoarce înapoi
pe pământ
ne va fi dor de el
îi va fi dor de noi

alergi cât poţi de repede
ştiind acum că singurătatea şi-a luat hainele de duminică
şi-a plecat
de lângă mâinile noastre

somnul
soarele
saltul înainte
saltul înăuntrul omului
toate vor fi la ordinea zilei