Pagini

Se afișează postările cu eticheta iulie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iulie. Afișați toate postările

marți, 4 martie 2014

cale-n dar

mai mic 
mai bun

ianuarie e un scaun - atunci mă găsesc fetele cele mai frumoase
februarie e ceața scoției căzând peste noi 
martie mă lasă să fiu
aprilie continuă jocul pentru că
în mai nu știu cine sunt
nici în iunie nu pot să-mi amintesc nimic
iulie alunecă repejor fără să-mi pese
în august regăsesc cel puțin o comoară 
septembrie mă ascunde departe de oameni 
octombrie nu știe cine sunt
noiembrie mă roagă să mă odihnesc 
decembrie mă spală pentru că trebuie să desenez un cerc mult mai frumos decât cercul acesta

luni, 6 august 2012

anti-lirism la etajul doi

ia o brichetă o baghetă
un cuib neterminat şi ascunde-le lângă borcanul cu dulceaţă
uită de ele vor uita şi ele de tine
vă veţi împăca într-o dimineaţă
vreau să schimbăm draperiile denumirea animalelor domestice şi a vecinilor de pe partea dreaptă
de unde nu te-aştepţi vine fericirea
felul în care ne îmbrăcăm mâncăm sau ne purtam pe noi înşine
cufărul în care ploaia trebuie să-şi adune gândurile pe timpul lunilor iulie-august

o bicicletă către praga
pragul nefiinţei, taximetrist
opreşte la culoarea mov a semiramidei
sun pe cineva şi plecam mai departe

du-mă departe, taximetrist
du-mă-departe

vineri, 27 iulie 2012

d.

mă-ntreb de ce ninge cu fulgi cât capul elefantului toreador
în cea de-a şaptea luna a anului

jacheta Tamarei poartă cu ea un pumn de chei
le scot din când în când din buzunar şi iute
le rotesc pe degetul arătător

ţin de câteva nopţi un pinguin în buzunar
se dă deştept înghit amar
crezând că nimeni nu mai sta cu ochii la trăsnăile noastre

#

pe marginea lacului din capul meu  stau două rațe de casă au nume și îndatoriri  locul lor de care să aibă grijă  sâmbăta ies pe câmp și vân...