Intermezzo

oraşul şi-a retras mâinile din paltonul său de-toate-zilele
m-a privit râzând/ agonizând doar o clipă, tremurând doar o clipă

omul care privea totul de pe margine şi-a scos cei doi ochi pe care-i mai avea
mi-i i-a aruncat direct în palme

nu mai e nimeni în oraşul de dincolo
iar asta nu mă face liber/ nemuritor/ ci mă îngroapă tot mai adânc

în mine

când toate becurile sunt stinse

mergi tu să aduci o lumânare?
chiar trebuie?
doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte
de unde ştii cât are să ţină?
nu ştiu
atunci?
nu ştiu.

mergi tu să aduci o lumânare?
chiar trebuie?
bine, rămâi aici
ştii că acum nu ne vede nimeni?
ştiu
şi?
ştiu

delfinii, câinii şi într-un final oamenii
se nasc din dragoste
a mea şi a ta, uneori a vecinilor de peste stradă
a copiilor lor cu ochi făcuţi din lumină
şi nu
numai