declaraţia de interdependență

nu-mi studiez poeziile
că nu-s cutele cămăşii să le bagi în pantaloni să nu le vadă nimeni
la robinetul ăsta curge coca cola cu aromă de moş crăciun
chem un uragan şi te zboară cu tot cu
carmen nume de
nu-mi vine să cred cât de aproape e cerul
cerbule carpatin: pădurea nu e numai a ta
athanor anamaria suc de portocale
porunca pe care s-o citeşti aşa cum ţi se pare ţie (că sună)
ţine-mă în mâini leagănă-mă
avionul ăsta se va prăbuşi pe o plajă plină de oameni
pe o plajă de mărimea unui om
aşa a-nceput povestea asta încheiată la coadă cu un nod din lumea a treia

Bolaño zice că

femeile crescute în aceeaşi grădina cu tine
se tem de moarte
iar eu
atotştiutorul
eroul Ionei şi-al lui Sorescu însuşi
n-am bănuit nimic

privirea pierdută
umerii lăsaţi
spatele drept, cucoană.
spatele drept
voci despre care n-am ştiut niciodată nimic

plânsul un fel de
e cel mai aproape
nu mai am cum să scap
nu mă puteţi ajuta sau
nimeni nu-mi ştie numele

am murit ca orice altă femeie
negându-mă
totuşi beau mai mult decât toţi bărbaţii pe care i-ai cunoscut
plec apoi fără să mă uit în urmă
uneori îţi şoptesc/ de mâine
voi fi un om mai bun
în ziua imediat următoare dispar

şi totul o ia cumva
de la capăt

cineva

cineva se roagă mereu pentru tine
când pereţii chiliei se surpă
când apele se ridică deasupra
şi cerul nu mai poate fi văzut/ mâna nu mai poate atinge
iar pieptul e prânzul preferat al corbilor
(noilor tăi prieteni)
cineva
în singurătate
se roagă pentru sufletul tău

corbii pleacă departe
pereţii stau din nou pe picioare
iar apele se întorc înăuntru;
nu e meritul tău
nici meritul credinţei tale
ai fi putut să nu te mai trezeşti dar
cineva se roagă fără oprire
pentru ca limbile ceasului s-o ia numaidecât
înapoi