primate 2

dă-mi 
o vioară nouă promit să-ți sparg capul cu ea
dă-mi
o pensulă îl aduc înapoi pe bacovia
dă-mi 
o mâna de-ajutor n-am ce să fac cu ea
dă-mi 
crezare o să pierzi deși nu pare-a fi așa
dă-mi 
o foaie și-mi dau foc în fața ta
dă-mi 
o rimă o arunc ca și cum nu mi-ar păsa
dă-mi 
promisiuni și-o să mă-ntorc cu colții ascuțiți
dă-mi 
moarte - o să ne împrietenim și-o să vorbim ca între sfinți 
dă-mi 
o portavoce tu să nu m-ascuți mai bine trage
dă-mi 
o barcă viața nu-i atât de tare stând pe margini

testament

patefon moarte pardon deci ce se-ntâmplă cu viaţa
am plecat într-o noapte dar m-am întors dimineaţa
tu nu mai erai am rămas doar eu şi speranţa
o farfurie cu lapte cântărindu-mi singur prestanţa

nu-i vina mea că ştiu să scriu cu mâna stângă ce-i asta
o poezie pe care n-o veţi citi cu ochi buni şi basta
dacă n-am să mai scriu să ştiţi că s-a dus toată pasta
sau m-am înţepat în inimă cu un stilou străin calmaţi-vă n-o să scriu despre asta

număr până la trei mă-ntorc cu spatele-mi măsor banda
îmi zic de mâine va fi bine numai că şi ieri am zis asta
cine ştie de ce ţi-ai luat rucsacu' şi geaca
şi-ai plecat urgent pe planeta de lângă cu barca

hai gata nu plâng s-au aruncat toţi peste diguri
îmi pun dragostea-n cui mă-ncui în casa stau singur
nu vreau compasiune nici bucurie din plicuri
vreau să ştiţi c-atât timp cât am fost aici n-aţi fost singuri

Bolaño zice că

femeile crescute în aceeaşi grădina cu tine
se tem de moarte
iar eu
atotştiutorul
eroul Ionei şi-al lui Sorescu însuşi
n-am bănuit nimic

privirea pierdută
umerii lăsaţi
spatele drept, cucoană.
spatele drept
voci despre care n-am ştiut niciodată nimic

plânsul un fel de
e cel mai aproape
nu mai am cum să scap
nu mă puteţi ajuta sau
nimeni nu-mi ştie numele

am murit ca orice altă femeie
negându-mă
totuşi beau mai mult decât toţi bărbaţii pe care i-ai cunoscut
plec apoi fără să mă uit în urmă
uneori îţi şoptesc/ de mâine
voi fi un om mai bun
în ziua imediat următoare dispar

şi totul o ia cumva
de la capăt