din nou_zero patru

dacă nu scrii despre mine înseamnă că suntem în regulă
nesufocați încă vii mirosind a flori albastre a copii
a copii fericiţi numărând de paisprezece ori aceeaşi fractură
dintr-un nor
dacă

nu scrii despre mine înseamnă că suntem în regulă
mi-e cam somn
nu m-am supărat să fie limpede
cerul
cerul
numai el mă bântuie fără să-mi ceară nimic la schimb

știam ce trebuie făcut

totuşi, cumva, ştiam ce trebuie făcut
poate ţineam asta numai pentru mine
draperiile batistele
draperiile batistele

cerul
mă pun în faţa biroului şi nu pot să scriu niciun adevăr
nimic
un fum greu şi toate celelalte aripi ale zoei

mi-am promis
mi-am promis
dumnezeu ştie
şi numai el

în intimitatea unui ţinut
despre care am să pot povesti fără să mă opresc

Locul

atunci am înţeles
ca locul meu nu mai e pe pământ
ci-n largul cerului ce-n mare se răstoarnă

se prăvăleşte iute să adoarmă
în braţele femeii lui ce ştie tot
şi-i spune numai lui punându-i adevăr în palmă

adoarme cerul fericit
femeia-cer adoarme şi ea fermecată
ar vrea copii cu scâncetul senin dar mai aşteaptă

cineva

cineva se roagă mereu pentru tine
când pereţii chiliei se surpă
când apele se ridică deasupra
şi cerul nu mai poate fi văzut/ mâna nu mai poate atinge
iar pieptul e prânzul preferat al corbilor
(noilor tăi prieteni)
cineva
în singurătate
se roagă pentru sufletul tău

corbii pleacă departe
pereţii stau din nou pe picioare
iar apele se întorc înăuntru;
nu e meritul tău
nici meritul credinţei tale
ai fi putut să nu te mai trezeşti dar
cineva se roagă fără oprire
pentru ca limbile ceasului s-o ia numaidecât
înapoi