m 2.1

voiam o misiune şi, pentru păcatele mele,
mi-au dat-o
n-am mai putut să mişc nimic
gândurile nu mai erau ale mele
şi orice lichid părea să iasă afară din mine refuzând orice urmă de întrajutorare

caietele nu mai însemnau nimic
eu nu mai însemnam nimic
ei însemnau totul

un ventilator fără de care aş fi murit pe loc
nu tăiat sau înecat în cadă (asta ar fi fost o moarte uşoară)
poc. atât s-ar fi auzit. toată viaţa asta depinzând de trei litere
mă chinuisem să umplu pagini întregi
pentru absolut nimic
pentru absolut nimeni

#2. şoapte

să ştii că-n casa aia unde nu mai stă nimeni,
a stat odată cineva.
cine spune că n-a stat nimeni acolo,
cine spune că toate cuvintele sunt minciuni legate unele de altele,
acela ar trebui legat
lăsat pe-ntuneric
să se gandească la fapta lui.

pentru că în inima lui stă mereu câte cineva.
ăsta nu-i un păcat.
fiecare crede ce vrea ce poate
să creadă.
dar cineva a stat în casa aceea.

goliat şi alţi sfinţi cândva căzuţi

să nu mai ştii nimic
văile peste care zburai c-o singură aripă
să te-ntrebe care-ţi e numele
nimeni, să le spui
vinovatul neprins, hoţ cinstit
golim poşetele dumnezeirii
îmbrâncim femeia duşmanului
goliat wăz hir

de ieri sunt imun la pietre
mântuitor fără urmăritori
aceeaşi lunetă de sare
nicio femeie nu mă mai pune la pământ
niciun voinic nu-mi mai întinde nicio cursă
îmi fac câte-o rană de unul singur
de dragul vremurilor pierdute

trambuline
saltele moi
cineva ne vede căzând de fiecare dată
nu murim
ne lovim uşor
poliţia-şi pune braţele-n cruciş