numărul patru

trompetele se aud în oraş
caii nu mai asculta de nimeni
am mai trecut un prag
poezia de dinainte şi de după gâtul girafei
arzând
febră patruzeci şi nimeni nu mă mai întreabă
de ce pun cuvântul ăla acolo şi cuvântul celălalt
dincolo
pentru că uneori iubesc

pentru că nu v-am minţit niciodată
vânători trişti
cu rucsacul atârnând în spinare
aşteptând coarnele ultimului cerb carpatin din pădurea asta
în care nu mai ştim
cum am intrat

pentru că deşi nu mă crezi
am o pereche de aripi
pe care le folosesc oricând am chef
dizolvi praful ăla
şi te uiţi în ochii cui trebuie
călătoria asta a început demult/ dar

dacă eşti prost,
promit să te lăsăm în prima prăpastie
şi să plecăm ca şi cum nimic
nu s-ar fi întâmplat pentru că de fapt
nici nu s-a întâmplat
mare lucru.