linii

visez la bani dar tot ce văd e iar nimic în pumnii mei nu țin nici fluturi nici omizi
vrei să te-ntinzi limba nu te ajută din nou mesteci zeci de cărămizi
se-aude iar țipând dup-ajutor tu scriitor ea privind ochi în ochi coșmarul viselor
click și se face dimineață amintirile sunt tot cu tine tu în trecut din absolut în absolut 
iluzia asta nu e libertate dacă ești rebel sau ești închis în tine-i tot aceeași moarte
te vezi când leu când clovn și iar scrii pe hip-hop și iar îți pare rău
balena înghite în felii mici tristeți și frici 
tu când vei avea curajul să mergi până la capăt
nu te-așteaptă nimeni gara-i goală nu conta pe mine
echilibru mă reconstruiesc vorbe se-aud tot mai încet frica ta iese des din cerc
plec pe-un armăsar fără să impun direcția am ajuns tu unde ești acum

începi să pricepi poemul văzând că nu există capăt
ca orice final e doar un truc mărunt gata să-ți spună că viața e doar alb și negru
când de fapt pâlpâie în același ritm cu tine
în palete diverse înainte să gândești înainte să-ncepi să-ți dorești
te așezi pe liniile de tren și-ncepi să suflii auzi toba mare
copii carora li s-a luat tot dar încep să calce cu picioarele lor

a fost ora douăsprezece parkinson
seducția sedativelor 
iluzia că ceea ce nu ai e mult mai potrivit pentru tine soldat

be patient

be patient and everything will come
to you
both bold and not so bold
darring and not so darring wishes

be patient and don’t hurt yourself in the process
you’ll need yourself when the time comes

be patient and kind with yourself
and you’ll have all the support needed
to go forward

in the meantime keep your eyes and heart open
do your part of the work
and dance

and when the time comes you will know
it’s just the first jump of its kind
and smile
seeing you have nothing
besides the new voice inside
giving you roots and stability

be patient and kind
no one must win the fight between you
and you
you’ll only find what you gave to others
can’t win can’t lose can’t cheat can’t ask for a break

be patient

interludiu

îi e groază când e noapte are senzația că nimic din tot ce poate nu mai poate
nu vrei să fii în pielea lui de mult nu-l mai ajută terapia scrisului
a uitat de visul lui fiecare zi gusturi amărui mii de gutui
nu știu ce spune ce vrea nimeni nu mai vede nimeni nu mai vede-așa
ia comoara și pleacă n-o s-ajungi niciodată la capăt
asta citește de fiecare dată tot orașul e o pată 
ce-a urmat nu știe nimeni zile singur așteptându-te pe tine
tu aveai altă treabă viața-n compania unui pianist pe targă
salvarea-i gratis dar nu vine la timp și rămâi tot după gratii
întârzie zâmbind patriot latin n-ai nimic al tău mare chin când o să ne trezim

adamescu

în eventualitatea în care 
apasă play aud salvarea sinapsele 
trântesc renasc în aerul bucureștilor
șireturi desfăcute tigăi
lifturi cerșetori te aud cum plângi
mă aud cum plec
scările se fac tot mai mici 
o mie de dumnezei vin în urma mea
între ei și tu ca o aripă de înger ce te atinge știind
ceea ce tu nu știi
ca o mitralieră artificii de anul nou
zăpadă în cărți cărți în zăpadă
schisme scoici scurt pe do diez
înainte solstițiu sângerând
te iau de mână
și

jocul de-afurtul

într-o seară de macarie asfințitul colora o oarecare carie lăsând fâșii-fâșii ascunse mulțimii doar de blocurile în tonuri maronii
cerul era de-un albastru precis cern de parcă-ntreaga zi se dilata-n poem 
nori roz diafani beatifici în imponderabilitate moarte identic de puternic măcinate 
soarele cobora lizibil pe măsură ce se schimbau mersurile liniile de vizavi începeau să se-nchidă mai des și le displăcea orizontul supărat din ce în ce mai fad 
întunericu-nainta interpelând un fapt 
norii roz deveniseră arămii spre vest iar când le-a spus dreg porci sori scrisori și-un astru distrus
lângă pungă alungă noaptea vine-ncet și-o mănâncă vestul pierzând penel în fața vastului trist ce cerșea
de undeva gonind ca o plajă suflându-i în ceașcă cum striga pedestra spațiu necuprins din ce în ce mai stins visul s-a-nchis și pe globul din vis în vis 
luminile de nu mai vii și niște ciori într-un bol ascund inegal prescură în zare mațe roz despărțite aspectuos de oare cine la lingură 
o zonă de beton nefastă apoi în mărginime arealului destins de acalmie
pe fâșia de fum distins statuia din carmangerie a
colo unde erau balele-nainte să dispară forțe nevăzute împresoară scara în petale
prefăcând-o dintr-o balenă cu pete de teren pervaz violent hardcore indigo cerul se lasă încins cu calmurile lasoului dintre clanțele unui registru
apusul și răsăritul sau definit într-un val încrețit pe deplin încremenind în zadar lumini izolate-ale mierii devin ca de-odată carăbuși vedirii
fiindcă deja mersurile nu se mai pot trezi-nvinse 
tace pân' la o nouă ștachetă de tenori linse

la prima

poate vrei să știi ce mai fac 
adevărul e că (nu) m-am schimbat 
nu mai sunt copil trebuie să-ți spun neapărat 
cineva a scaldat o pasăre în pieptul meu 
ciugulește din bătăi mereu 
iar eu uit de mine
uit de tine de plânsul tău din autobuz de glasul meu tremurat
ar trebui să știi neapărat 
oricâți bărbați vei întâlni tu 
nimeni nu te va iubi cum te iubesc eu
un prinț al nimănui 
un tată bun
un frate mai mare
acum mă întreb câte cascade vrei să duc în spinare
ascultând

ruxandra cdpl

tot ce rămâne după sunt cearșafuri și linguri
felii de pâine respirație între-tăiată 
tu ești albastră ții picioarele elegant 
prezinți detașat ca o femeie care a urât dar acum se simte mai bine
trebuie să știi că mie nu-mi pasă de premii 
de cuvinte de poezii nici atât
suntem amândoi la fel de fragili și de singuri 
mirați în așteptare iar tu
nu știu nimic despre inteligența ta 
nu știu dacă vrei să se vadă sau să nu se vadă
vorbești destul de bine sau oricum știi să ieși din situații jenante
nu ca mine
nu știu nimic despre tine și asta mă lasă să scriu 
în dimineața asta m-am regăsit 
nu mai am îndoieli vorbesc ca un om nebun scriu ca un om sănătos
ninu se sinucide în fiecare dimineață eu 
deschid ochii și-i zic cătălina poezia poate fi blândă
vezi sunt nestatornic nespălat nesimțit neputincios
strălucitor 
mă întreb de ce întind mâna atunci când întind mâna 
de ce felicit de ce zâmbesc de ce scriu ca voi și nu ca mine 
de ce nu pot să-mi scriu piesele sau să plec de-acasă
ruxandra băeiții ca noi au nevoie de un ax de care să se țină cu dinții 
textul ăsta se scrie singur sare pe rană ca un delfin întors cu spatele
da, eu m-am întrebat cel puțin de câteva ori ce caut aici ce caut 
și nimeni n-a știut să-mi zică băiete oprește-te 
non-conformismul tău e urât spinteci ca și cum viața ta e pentru totdeauna 
și-o să pierzi de fiecare dată
iartă-mă îmi zisesem c-o să fiu scurt
mi-e rușine de mine
scriu poezii și chiar și aici mă ascund
pentru că mă leg de radu de cdlp de simpatiile voastre nevinovate în loc 
să-ți spun că ești o fată frumoasă și că știu 
că niciodată n-o să fii prietenă cu mine

insight for autumn

if i'll just have some money
for school, home, food & cabs
i'll love you like no one else
love my self in a better way
help 324 homeless people with finding the road back home
kiss you 3 times a day
if i'll just had some money
for school, home, food & cabs

cardio

nils frahm mă roagă să scriu un poem
deșirat ca pantoful tău 
deșirat ca inima ta
deșirat ca pianul de după moarte

iubește-ți umbra - e tot ce ai
poezia iubește-o 
orașul ăsta luminează ca niciun altul când știu să râd
din casele de pe huet ies oameni mici se uită la noi 
no time no space no nothing
no time no space no nothing
pipipititititititimimimimimimi
sincron 

inspiră ori de câte ori crezi că ar fi mult mai bine 
să mori
dansează
ai mai multă grijă de tine 
mult mai multă grijă de tine

live poetry - cici/ poem mortuar

a murit cici
săraca
a murit de tot, de-o dată
șade lată peste scânduri
plâng părinții ziua, noaptea
oare când se mai întoarce
a murit cici, săraca
uite-a fost și-acuma nu-i

aș mai scrie-o poezie. dă-mi o brichetă, un cui
unde nu-i iubire, pui
unde îi, mai pui și-acolo
marco polo, marco polo

îmi place gina pistol o
visez marțea și joia
cici plânge din mormânt
când sunt eu parcă nu sunt

e o umbră-n toate astea
ziua, noaptea, ziua, noaptea
caut final și n-am și n-are
nimeni să mă împrumute
scriu pe loc pentru bipede, fete mute, surde, curte
le fac tuturor o dată
și le duc unde răsare
a murit cici, săraca
și se scaldă-acum în soare

the end

audioPOEM pentru alcoolici - Ion Mureșan

https://soundcloud.com/cristian-emanuel-opris/audiopoem-pentru-alcoolici-ion-muresan

două audiopoeme citite de Ioana Nițulescu

Voce: Ioana Nițulescu
Versuri: Cristian-Emanuel Opriș
Imagine: http://bizriart.deviantart.com/art/Boat-208298781
--
3 decembrie 2012

mărăcini - poem necunoscut

stau la masă cu tine beau din acelaşi pahar murdar
gropar te iau la trântă
mă tem de ratare ca de o maladie cu mâini de femeie
seringa asta din care curge moarte seamănă cu mama
cebinecănimeni

larvă lacom lacune
fermentăm serbarea-i aproape dar nu izbutim nu izbândim
din borcanul tău cu dulceaţă îmi faci cu ochiul
te las încă puţin
încă puțin

port
moneu
paraşută pahar de unică
formular de înscriere în clasa a patra
pandemie de primăvară - pune-te bine cu cei de sus

suntem toţi o apă din care nu bea nimeni iar asta ne face fericiţi
un inel înfipt pe degetul patru
pe tine, doar pe tine te urăsc, cupidon
pe tine, doar pe tine, nume început cu aceeaşi vocală

Frontul 3

o altă dimineaţă cu cocoşii cântând în jurul meu
în haine murdare
şi cu o privire nesigură îl aud pe Arthur
într-o zi o să-ţi crăp capul mamifer nenorocit
nici ploi nu mai avem din cauza ta

cred c-am să pot repara eu totul
aşa că mă ridic şi plec ştiind c-au să mă lase să-mi văd de viaţă
mă plimb pe străzi/ o femeie care seamănă cu tine
mă întreabă de ce plâng şi îmi întinde o ţigară/
îi zbor pachetul cu mâna dreaptă

mă trezesc în aceeaşi baltă cu miros de tămâie
îmi pun mâinile laolaltă
Arthur nu mai apare
aş vrea să mă ameninţe cineva
să promit că am să repar eu totul

altfel puteți să-mi spargeți țeasta
clar?

(băăăăă Bulgakov io-mi bag picioarele-n ea de viață!
ăștia nu știu că poemele bete se scriu cel mai bine când nu ai
nicio-picătură-de-alcool-înăuntru!)

în poem era mai multă lumină

din cauza fobiilor celui ce preferă să scrie
în loc să bată străzile în fiecare dimineaţă
ce frumoasă-i viaţa când stai şi scrii la un aragaz vechi
de două decenii

mizeria asta pe care unii o numesc libertate
mântuitori undercover
păpuşi asemănătoare cu faust în sacoşa fiecărei femei
de patruzeci de ani în bagajele fiecărui turist

proiecţii mincinoase
dar undeva aproape se cântă nemurirea
se dau flori şi bomboane
demonii zâmbesc împăcaţi pentru că nu mai e nevoie să-şi facă

meseria

titlu

Mă simt lipsit de orice speranţa
lipit iremediabil de mine
trebuie să scriu şi/
uite cum poezia nu mă lasă să trăiesc o viaţă normală
mi-atât de frică de nebunii adevăraţi
şi de toate poveştile dinăuntrul capetelor râzânde
de spitale n-am ştiut să-mi fie frică, mă amuză/
ba chiar aş stă acolo o vreme
încă-mi amintesc casa de vizavi
cu obloane verzi
pentru cine este acest acasă
pe care-l strigi cu teamă ca de moarte neîncepută încă
un măr nu face rău nimănui
un coş de mere, destul probabil

femeia aia nu ne mai arată niciuna din poeziile ei
despre lume
şi despre Dumnezeu
despre cine în faţa cui azvârle greşeala

şi uite cum intră poezia acolo unde
nimeni nu vrea să aibă a face
cu dânsa?

şirul oamenilor mereu în căutare de ceva
fericirea
ferestrele
nodurile pe care nu le-ai înţeles niciodată
Priveşte înapoi cu mânie
nimănui nu-i pasă că ne pierdem prin lanuri
pe care le coseste mereu şi mereu
altcineva

cine ştie
poate pe o ploaie ca asta
uzi şi neînţeleşi de nimeni
la poarta asta care seamănă cu cerul
o să te-arunci iremediabil în braţele mele
în venele mele ce bâiguie după o fărâmă de sânge roşu

cine ştie
poate pe o ploaie ca asta
încheieturile
şi bisericile
nu mai stau
laolaltă.