Pagini

Se afișează postările cu eticheta poezii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezii. Afișați toate postările

joi, 24 iulie 2014

ruxandra cdpl

tot ce rămâne după sunt cearșafuri și linguri
felii de pâine respirație între-tăiată 
tu ești albastră ții picioarele elegant 
prezinți detașat ca o femeie care a urât dar acum se simte mai bine
trebuie să știi că mie nu-mi pasă de premii 
de cuvinte de poezii nici atât
suntem amândoi la fel de fragili și de singuri 
mirați în așteptare iar tu
nu știu nimic despre inteligența ta 
nu știu dacă vrei să se vadă sau să nu se vadă
vorbești destul de bine sau oricum știi să ieși din situații jenante
nu ca mine
nu știu nimic despre tine și asta mă lasă să scriu 
în dimineața asta m-am regăsit 
nu mai am îndoieli vorbesc ca un om nebun scriu ca un om sănătos
ninu se sinucide în fiecare dimineață eu 
deschid ochii și-i zic cătălina poezia poate fi blândă
vezi sunt nestatornic nespălat nesimțit neputincios
strălucitor 
mă întreb de ce întind mâna atunci când întind mâna 
de ce felicit de ce zâmbesc de ce scriu ca voi și nu ca mine 
de ce nu pot să-mi scriu piesele sau să plec de-acasă
ruxandra băeiții ca noi au nevoie de un ax de care să se țină cu dinții 
textul ăsta se scrie singur sare pe rană ca un delfin întors cu spatele
da, eu m-am întrebat cel puțin de câteva ori ce caut aici ce caut 
și nimeni n-a știut să-mi zică băiete oprește-te 
non-conformismul tău e urât spinteci ca și cum viața ta e pentru totdeauna 
și-o să pierzi de fiecare dată
iartă-mă îmi zisesem c-o să fiu scurt
mi-e rușine de mine
scriu poezii și chiar și aici mă ascund
pentru că mă leg de radu de cdlp de simpatiile voastre nevinovate în loc 
să-ți spun că ești o fată frumoasă și că știu 
că niciodată n-o să fii prietenă cu mine

vineri, 20 iunie 2014

3/5

ochii delfin se uită la mine 
neobosiți strălucind
să fii cuminte, îmi spun ochii tăi
să mă aștepți 
eu nu te-am părăsit niciodată

ochii delfin mă veghează zâmbesc continuu
buzele întâmpinate cu săruturile cele mai mici
cât aș vrea să duhnești a vin & să te superi

acum am paișpe ani și la școală 
e liniște

o să mă leg de tine cu o piatră sau cu tulpina unei flori roșii
o să mă arunc în cel mai apropiat râu
de unde-o să ies repede
cu alge și păstrăvi și scrisori de dragoste 
iar tu o să râzi dându-ți seama cu trebuie să-ți petreci zilele

miercuri, 18 decembrie 2013

cina

nu mai striga după ajutor
nu mai striga după ajutor
nu mai striga după ajutor
o lume din care nu fac parte nici eu nici tu 
am alicele desfăcute așteptând 
o furtună o cină în lotus ascultând tot ce se poate asculta
bând apă curată

păsările cântă și nu știu câte poezii pot deveni realitate într-un 
singur an 
dar poate o să înțelegi și poate
o să înțeleg și eu 
o dată pentru totdeauna 
astăzi
sâmbătă
ora 20 și ceva
că lucrurile se mai întâmplă și pentru că cineva crede pur și simplu 
că un pahar se poate mișca dintr-un punct a într-un punct b 
fără să-l atigi tu sau altcineva

îți râd ochii și asta e bine 
ei se desenează cel mai greu 
nu știu ce-o să se mai întâmple în seara asta
mai avem mâncare și poezii 
și grecii ne trag cu un ochi colectiv spunând
lumea nu se termină acum și aici 
lumea începe acum și aici sau 
lumea există oricum fă ce trebuie
fă ce trebuie
folosește-ți brațele buzele
sunt doar un om
sunt chiar un om
bucură-te
mă bucur
bucură-te
mă bucur

duminică, 22 septembrie 2013

mag. ziua în care

am murit nu are de a face cu tine
dar are ceva din 
m-am gândit că poate ai nevoie de un prieten sau
știi să joci șah sau 
în sfârșit plecăm de pe insula asta liniștește-te

totul va fi bine chiar dacă nu mai scrii poezii 
chiar dacă 
nu sună cine trebuie 

e greu pentru cei care nu au trecut prin serviciul militar
o mutație ciudată ca de sfânt îi cuprinde
în multe dintre nopțile în care ceilalți pot visa

poți sta unde vrei 
vrei sa mananci ceva?
te rog
pot să-ți pun eu haina în cuier, dacă vrei
poți să rămâi oricât

a început să plouă 
frica dispare
& totul e un pic mai ușor

vineri, 19 aprilie 2013

marfa și banii

plictisitoare stele dimineaţă un travaliu dezgustător
fetele nu scriu poezii fetele folosesc a în loc de sau b în loc de
cine ştie cum arata cel mai înalt munte
cine ştie cum arata cel mai înalt vis

arirang
ți-am zis să ai grijă de geantă las-o gata calmează-te
o cursă din care nu mai poți ieși
mâine dimineață aceeași oră vin să te iau cu
mașina mă piș pe buticu' tău de rahat

arirang
pimp my heart
ascunde-te
argotic între picioarele
andromeda fata morgana
mi-e tot una

sibiul se amână
uite-te bine la mine
povestea asta cu rușinea
glezna lui ulise
s-a eliberat
vis a vis

joi, 6 decembrie 2012

2013

cine e cel mai poet mâna sus
dă-mi şi mie două medalii cine ştie când ne mai întâlnim
povestim despre viaţa fiindcă tot ce ne înconjoară e la fel de mare
de tine ne pasă cel mai mult iarna vine tot în perioada asta
moş crăciun vrea să stea acasă zice că anul ăsta nu e pe gustul lui
pentru cine muncim noi, întreabă spiriduşii renii se bucura halesc tot zahăru'
să nu mai ai tu la cafea dimineaţa dino şi prietenii

grădina cu minuni cu cine ţinem în seara asta
vrei să spui că mă iubeşti dar te mai gândeşti totuşi puţin
e o decizie importantă nu o poţi lua cu una cu două tremurul ăsta
mă va lăsa într-un fel şi tot aşa o să ne sunăm de crăciun cine e la telefon
ce factură ce abonament cu nouă mii de minute soţia mea vrea să
divorţăm credeţi că îmi arde de glume nu-mi arde de glume
pe cuvânt în balta asta miroase a iona medalionul de anul trecut
tricoul ăsta nu e mărimea mea şi tot aşa îmi imaginez o nouă dorinţă
două mii treişpe va fi glorios pentru cine merită dar mai ales pentru mine
dar mai ales pentru noi dă-l încolo de divorţ cine-mi mai face
mie de mâncare cine-mi spune poezii la două noaptea pe bune mai bine uite-te-n ochii mei

#

pe marginea lacului din capul meu  stau două rațe de casă au nume și îndatoriri  locul lor de care să aibă grijă  sâmbăta ies pe câmp și vân...