jocul de-afurtul

într-o seară de macarie asfințitul colora o oarecare carie lăsând fâșii-fâșii ascunse mulțimii doar de blocurile în tonuri maronii
cerul era de-un albastru precis cern de parcă-ntreaga zi se dilata-n poem 
nori roz diafani beatifici în imponderabilitate moarte identic de puternic măcinate 
soarele cobora lizibil pe măsură ce se schimbau mersurile liniile de vizavi începeau să se-nchidă mai des și le displăcea orizontul supărat din ce în ce mai fad 
întunericu-nainta interpelând un fapt 
norii roz deveniseră arămii spre vest iar când le-a spus dreg porci sori scrisori și-un astru distrus
lângă pungă alungă noaptea vine-ncet și-o mănâncă vestul pierzând penel în fața vastului trist ce cerșea
de undeva gonind ca o plajă suflându-i în ceașcă cum striga pedestra spațiu necuprins din ce în ce mai stins visul s-a-nchis și pe globul din vis în vis 
luminile de nu mai vii și niște ciori într-un bol ascund inegal prescură în zare mațe roz despărțite aspectuos de oare cine la lingură 
o zonă de beton nefastă apoi în mărginime arealului destins de acalmie
pe fâșia de fum distins statuia din carmangerie a
colo unde erau balele-nainte să dispară forțe nevăzute împresoară scara în petale
prefăcând-o dintr-o balenă cu pete de teren pervaz violent hardcore indigo cerul se lasă încins cu calmurile lasoului dintre clanțele unui registru
apusul și răsăritul sau definit într-un val încrețit pe deplin încremenind în zadar lumini izolate-ale mierii devin ca de-odată carăbuși vedirii
fiindcă deja mersurile nu se mai pot trezi-nvinse 
tace pân' la o nouă ștachetă de tenori linse