rahova -dedicat-

a scris o poezie şi vine să ne spună nouă cum e viaţa
nouă bietul de el
ne zice despre spitale (şi) despre maică-sa
ne înduioşem ce să facem
noi nu prea scriem poezii
avem un coleg în celula paişpe
îi scrie prietenei lui viitoarei lui soţii
bine gagica nu-l mai vizitează demult
iar el nu mai vorbeşte cu nimeni

aproape cu nimeni

salută gardienii şi cam atât
ştie şi el toată povestea
poate aveţi impresia că pe noi nu ne emoţionează nimic
nişte criminali oameni de nimic
aici avem tot timpul din lume ne gândim
la tot felul de lucruri
s-ar putea scrie cărţi şi aici vedeţi dumneavoastră
e prea puţină lumină prea mult zgomot ne-am obişnuit aici
nu prea e nimic de schimbat toţi ne gândim la cum o să fie afară înţelegeţi?

k2

lenjerie cu pisici
pisici cu ochi de femeie
şi câţiva urşi aduşi direct din Germania
cam asta înseamnă să scrii poezie
să fii singur şi să nu poţi face nimic
în legătură cu tine însuţi

plânsetele tale de câte-o zi o zi şi jumătate
trec acum de la o margine la alta atât că aici
e mai puţină apă
mai puţine cuvinte
dar aceeaşi predispoziţie maladivă, râncedă
tradusă în bucuria de a trăi

un cancer păşind cu spatele
valsând către o vindecare posibilă într-una din lumile cărţilor lui radu
unde toţi monştrii se transformă în finaluri fericite
crimele în nunţi cu dar din lumea a treia

b.l.i.n.d.

azi nu mă uit în ochii lui Radu
nimeni nu trebuie să ştie
m-ai auzit
nimeni

lama cuţitului - trenurile cu o singură aripă
azi nu mă uit în ochii tăi, Radu
nimeni nu trebuie să
ştie asta

mă aşez la masă cu o sosie a lui Satana
îmi spune hai să ne jucăm, tinere domn
oricum nu am ce să aleg îi spun fie
îmi întinde o floare vişinie şi o clepsidră
pe rând un cub rubic
şi o pereche de chei
mă întreabă
care păcat e mai aproape
spune-mi
care păcat
e mai aproape