în fiat 2: revo

în cerc să fiu vesel ca să nu 
fiu trist 
poezie la comandă despre-un anarh ist 
rămas fără nevastă vulturul 
ducea în plisc
scrisori de dragoste femeilor-perdele

cu ele tot parfumul zilelor de joi 
în casele de vis
a vis 
etajele cu balustradă roz de piele
copiii singuri se-apucau de scris 

de interzis ar fi atât de multe 
pe străzile-astea sparte circulând a bea
din inimile mele ne-mblânzite
& gura mea mare de catifea

unde se lasă așteptarea ce curând
uitându-se a lene pân-acuma
mă va lăsa să mor cu gândul câș
că nu ți-am zis cum ți-aș da ție toată luna

din toate fetele cu tocuri ce
fac moda vie-aici la noi în cartier
șmecher și gata azi să vin cu tine
să strângem fructele din pomul de pe cer

promit să am grijă de tine
ca de medalia de la tata de anul trecut
când mă mânca singurătatea
și mă credeam cel mai urât

basme cu necunoscuți

țara iubirii e departe ca venus
țara aș dormi vreo două luni îmi face cu ochii ei de damă pierdută
țara altora le e mai rău decât ți-e ție /e-nceată
luna aia face mișto de noi
bine că e ea mare și grasă și vede tot și poate tot și e
peste tot
io o să-mpușc luna aia odată, auzi?
îi fac o gaură să văd dincolo
toți soldații-mpușcați în tâmplă
urlând mulțumindu-se cu tot mai puțin

noaptea

mă pierd pe strada ta mă uit la stele ca un prost
luna mă vede pune masa o-scuip şi plec că n-are rost
ea nu mă crede crede că nu m-am schimbat ţin post
se uită iar mă ştie pe de rost om fără rost

mă lovesc de coliviile din debara
mă uit la mine dar o văd încă pe ea ce glumă chioară
sunt tot eu două perechi de aripi mari aceeaşi scară
acelaşi mim mă-mpinge pari îngrijorat afară ninge

îl fixez mă ceartă nu mai plânge caii mor când vor
hai să plecăm şi să-i lăsăm aici cobor
îmi iau covorul să mă ducă departe
unde zilele-s nopţi şi nopţile-s aparte

mă asculţi nu mai am voce vrei să scriu nu mai am pene nici cuvinte nici antene dacă vrei să nu mă sting
adu-mi o floare o lumânare nu glumesc poeţii nu glumesc
eu nu-s poet chiar nu glumesc eu nu-s bărbat chiar nu glumesc ieri am văzut două balene nu glumesc
mai lasă-mă puţin mă mai gândesc tu mă goneşti eu mă feresc

şi azi mă pierd pe strada ta mă uit la stele ca un prost
luna mă vede pune masa crede c-are rost
astăzi mă crede pe cuvânt
se uită iar mă ştie pe de rost om fără rost om fără rost om fără rost om fără rost

p3_ lupul mort

până să te ajungă plânsu' ăl mare mai ai câteva văi de bătut
din apa asta ni se-adapă caii şi vitele
împărăţia-asta-pe-care-nu-ne-o-mai-amintim
o deplângem - ea se hrăneşte de una singură

luna mi s-a mutat pe obrazul drept
scriu cu grija să nu mânii pe nimeni
nu mai fur fructele nimănui
lumina soarele - cineştieundeosămămut

plânsul
râsul
nimic nu-mi va mai folosi
mai departe
alte monezi alte dovezi de prietenie şi forţă
de bărbăţie - de cineștiecepalmăpestepântecultatei

mă voi împacheta înăuntru
fără scâncet
nicio imagine tremurândă
lupul fără blană cu năravul aiurea


nu va mai sta la pândă