hagi zboară

unde dau io crește carne 
zise apostolul mestecând 
fructe de mare
căzându-i din gură 
fructe de mare
fără nicio jenă
repetând mecanismul ăsta jegos în care
mie mi se părea că am aripi 
iar ție ți se părea că le mănânci 
marginea e și ea tot un fel de joc în care
nu ajungi la pedale
narcoman de duminică
unde ești tu frate mai mare 
să ne vezi să ne dai de mâncare
să ne cerți când călcăm peste
să ne pupi pe frunte când facem totul bine
experimentul începutului de secol 
poliția română vede dar mai ales 
toate drumurile duc la tine-n garsonieră, fă 
au trecut cinci ani și io încă stau 
cu gura deasupra farfuriei
mâncându-mi mucii 
de ce ești nesimțit
și tu nu apari ai zis că mergi să cumperi morcovi 
și eu te-am crezut pentru că ce e viața fără credință
mi-au zis că ai fi plecat cu un altul 
dar care un altul 
că stai tot aici în cartier dar că ai mare grijă când ies să cumpăr pâine
pentru când o să te întorci acasă

ju$ufa downbeat

trac lumini mașini salvare moarte dezintoxicare
clovnul știe clovnul pare parcul plin de polizoare
tablouri luate din mare gânduri perpendiculare
șosele goale drumuri lungi spune-mi unde-ajungi cu toate-astea
poezie cubică ca curcubeul noaptea
în beirut furnicile-și fac scut se-apără de trecut
ca o lupă cu-ochii mici hai să pornim de-aici
telefonul schimbă fisa lumea ce mă visa
departe ca un nou icar căzut din zbor
aripile mult prea grele cine-are grijă de ele
totul felul de persoane tot felul de-animale tot felul de icoane
balene stând la soare cu gândul la comisiune
lumea e o peșteră cu pereți din sare
totul i-o iluzie și iluzia-i o iluzie
primul om pe marte primul om pe venus 
călătoria versus călătoria mersul
căluguri kilogram caligula uită versuri
ce rămâne după ce rămâne ce rămâne după ce rămâne 
poezie multe glume runda a noua lasă urme
mormântul dintre unde legat de punte 
cu flori la gleznă flori în benză florin beznă
am cunoscut o coafeză mă coafa mersul ei
am fructe câte vrei am runde câte vrei
așa că am rămas acasă la părinții ei
totul bine dimineți miros a tine nu a alge-n fine
a versuri fine mă prinde mă bine reîncep să semăn cu mine

de dimineți

valsez
acesta e un răsărit
aceasta e mâna mea stângă
fruntea nu știu pe unde e

ia hainele de la uscat
zâmbeşte
o nouă zi
o dimineaţă ca nicio alta
versurile mele plictisitoare despre shakespeare
surprinzător

mă ridic ajung la fereastră
câţiva îngeri îmi promit o pereche de aripi
nu-şi pot imagina cum se face că ţi le-am dat ţie
pesemne iubirea lor nu seamănă cu a noastră
(le spun) nu e nevoie
las fereastra întredeschisă

dispar după alte câteva secunde
te întorci din bucătărie mă fixezi râzând încă o dată
iar au fost?
iar.
vor înţelege de data asta

noaptea

mă pierd pe strada ta mă uit la stele ca un prost
luna mă vede pune masa o-scuip şi plec că n-are rost
ea nu mă crede crede că nu m-am schimbat ţin post
se uită iar mă ştie pe de rost om fără rost

mă lovesc de coliviile din debara
mă uit la mine dar o văd încă pe ea ce glumă chioară
sunt tot eu două perechi de aripi mari aceeaşi scară
acelaşi mim mă-mpinge pari îngrijorat afară ninge

îl fixez mă ceartă nu mai plânge caii mor când vor
hai să plecăm şi să-i lăsăm aici cobor
îmi iau covorul să mă ducă departe
unde zilele-s nopţi şi nopţile-s aparte

mă asculţi nu mai am voce vrei să scriu nu mai am pene nici cuvinte nici antene dacă vrei să nu mă sting
adu-mi o floare o lumânare nu glumesc poeţii nu glumesc
eu nu-s poet chiar nu glumesc eu nu-s bărbat chiar nu glumesc ieri am văzut două balene nu glumesc
mai lasă-mă puţin mă mai gândesc tu mă goneşti eu mă feresc

şi azi mă pierd pe strada ta mă uit la stele ca un prost
luna mă vede pune masa crede c-are rost
astăzi mă crede pe cuvânt
se uită iar mă ştie pe de rost om fără rost om fără rost om fără rost om fără rost