seth

era trist în paradis
riduri rochii cor de rouă
ochii lui fugind alături
de privirea ei râzând
satul luminat privește
autobuzul plânsul ocru
trec prin gări portar vorbește
despre-armată dimineața
deschid ochii frig și ea
a rămas unde-am lăsat-o
era de parcă greșisem 
ea plânsese înc-o dată
roșie camera de-acasă
obosit cu gând anume
ce mai aventură tristă
ce rămâne ce rămâne
zile trec vacanțe e-mail 
ton schimbat apoi se-aude
o împușcătură stranie
cad aripi o sută patru
eu în mine mă împătur
ea în ea se-ascunde bine
ani trecând recunoștința
o mimez zâmbind și gândul
am fost frumos și puternic
pe cât am știut atunci
te îmbrățișez aparte
poezii să nu le-arunci

out there

la-nceput a fost nimic el era lumină încă
uite-te în ochii ei ea-ncepuse să plângă
la final ce rămâne cine a greșit mai mult 
cum te văd de-acu 'nainte poate în colțuri de gând
o să scriu o să scriu n-o să se piardă povestea 
să-nviu dacă trebuie să pierd dacă trebuie
din nou caiete pline-n argou ascunse-n torpedou 
suntem aproape mă simt ca nou 
ne fură noaptea ca pe-un vameș crud controlor muribund
e două și ceva tu numeri florile din mine
nu-mi aduc aminte bine cum ajuns aici
cine sunt ce vrei să-mi zici ce cânți culori copii desculți
arome ce-au venit cu tine din sud
am făcut un pod pentru noi călcăm încet ascult
soarele iese din căni tu râzi
am scăpat și azi de-nturicul ce-ascund
aud imnul din târg băiatul din târg 
zice-ai grijă de ea altfel ți-o vând

cercuri întrecând troleuri clipind într-un gând abund 
numără-ncet ca și cum n-aș fi sărit
de pe axul înverzit din grădina de granit
grav e-atunci când nu mai vii
ai răbdare c-o să vezi rinoceri mâncând pământ
inimi puse-n piepturi bej după primul lor vârtej
argotic ca o lume dintr-un plin
eram mic cerul tot așa cum știi
pietoni și vizitii

tu

te iubesc chiar dacă tu nu vezi nu vrei nu crezi că asta m-au trimis să fac 
cine nu știu însă din tot ce-aș fi putut găsi aici te-am găsit pe tine de fapt
întâmplare spun unii ce frumoasă-ntâmplare destin spun alții uneori așa pare
corp delicat ochi care știu că toate-ncep acolo unde nu mai știu să scriu
suflet pur la fel ca tine n-am cum să te uit ești parte din mine
din muntele-ăsta plin uneori de plânsete sălbăticiune busole caut rele nu aud 
trag gluga peste și zâmbesc cresc chiar și-atunci când nu mai știu să cresc

singura strofă altele n-am sigura avere altele n-am habar n-am cât va mai dura 
soarele sus mut tura și toate de pe tablă tac uneori găsesc cea mai mare bunătate-n rap
lalele pentru femeile care au avut grijă de tine te-au îndrumat cum au știut mai bine spre bine
nu-s zile destule să mulțumești tuturor și versuri destule să spui toate poveștile lor
talent ciudat izvor apărut din ceea ce numeai neajunsuri în căutare de răspunsuri 
te uiți către cer prea multe gânduri te uiți în foi prea puține rânduri
o nouă zi mâine altfel nu poate fi o alegere aleg să fim doi copii
va fi mai ușor asta pot să promit razele nu se-ascund te invit la un dans pe nisip 
liniște se lasă dor de casă zâmbești zici lasă toate au locul lor și mă prinzi din nou în miliarde de culori

iii

Când nu găseşti lumină în lumină
aşteaptă să se lase noapte
păcatele cele mai multe obosesc
şi ai răgaz gânduri să-ţi pui deoparte

Războiul încă bate-n piepturi
până şi somnul îl străbate
dar obosesc cu toţii, ţine minte
pericol pentru-o vreme nu-i

Aprinde sfeştenicul şi stai cu tine
şi-ţi spune gândul bun şi celelalte
aprobă ce-i lăsat să lumineze
iar restul pune-l în pământ

Ei nu vor ştii nimic dar nu ai teamă
braţul le oboseşte-acum şi-n timp de zi
şi spada vor lăsa-o una-două
tu stai cu tine noaptea şi-i socoate-i vii.